Românii din Italia vor mai mulți actori în mijlocul lor

Nu se întâmplă prea des ca în Italia, la Roma, Milano, Torino sau Veneția (de Napoli sau Palermo nici nu mai vorbim), românii să poată să se bucure de o piesă de teatru sau de un spectacol comic în limba română. Tocmai de aceea atunci când au loc astfel de evenimente și mai ales dacă sunt gratuite sau la un preț acceptabil, sălile sunt neîncăpătoare.

Cât de mult râdeți într-o zi? O lecție despre cât este de important să râdem - vine din Colleferro, un orășel aflat la aproximativ 60 de km disntață de Roma, unde Doru Octavian Dumitru le-a dedicat o seară conaționalilor din regiunea Lazio, o seară cu râsete fără întrerupere. Spectacolul s-a numit "N-am astâmpăr" și a fost organizat la inițiativa și cu sprijinului unui tânăr român din comunitate, Alexandru George Cioropan. La câteva zile după acest spectacol, românii prezenți încă mai povestesc între ei sau celor care nu au reușit să ajungă la show din glumele aduse de Doru Octavian Dumitru.

Să râdem precum copiii!!!

Nu puteam să pierd ocazia să nu îl iau la întrebări pe Doru Octavian Dumitru, aceasta chiar dacă a trebuit să aștept mai mult de jumătate de oră după miezul nopții, deoarece artistul a vrut să facă fotografii cu toți cei care se aflau la coadă pentru a-l saluta după spectacol și pentru a-i mulțumi pentru cele trei ore de râs copios.

”La asta mă pricep. Facem ce ne pricepem, nu? Și asta îmi și face plăcere, recunosc. Da au gustat foarte bine spectacolul și mă bucur pentru mine și pentru ei, pentru că ne-am bucurat împreună” – comentează în timp ce dă autografe și se fotografiază cu românii, Doru Octavian Dumitru.

În cadrul show-ului, d emai multe ori, actorul a âinut să sublineze că râsul face parte din sănătatea noastră: ”Am observat pe pielea mea că râsul este cel care ne aduce un relax și ne desfundă mințile în sensul că vedem altfel viața dacă râdem; înseamnă că acceptăm toate glumele vieții, care sunt una mai tristă, alta mai bună, dar toate sunt de râs pentru că n-avem de ce să ne învârtoșăm pe ce? Nu ne putem adăuga încă o mie de ani la viață. Și cu acea mie, ce am face? Ce am trăi din acea mie? La fel ca înainte? Am învățat ceva, de undeva? Și-atunci? Atunci putem să râdem. Luându-ne după cine? Model după copii. Pentru că ei râd și râsul copiilor este cel care pe mine m-a ispirat și mi-a dat ideea: de ce să nu râdem și cei care suntem mari, pentru că am fost odată și noi copii? Practic copilul rămâne în noi. Trebuie doar să mergem pe urmele copilului.

Rep: Ați vorbit foarte mult și despre familie. Ce vă inspiră ?

Doru Octavian Dumitru: Familia. Și toată lumea din jur; fiecare are câte ceva de spus. Ori o spune, ori nu o spune, dar când o aude, râde.

Rep: Foarte mult și împrovizați în timpul spectacolului.

Doru Octavian Dumitru: Îmi place, da. Improvizația este ceva care îmi place și prinde foarte bine. Lumea se simte altfel când aude că vorbești despre ei în momentul acela, chiar în acel spectacol.

Rep: Ați plecat în urmă cu mai mulți ani în Canada. Sunteți un român din Diaspora. Considerați că publicul român din străinătate este diferit față de cel de acasă?

Doru Octavian Dumitru: Da. Există diferențe. Categoric. Întotdeauna acasă e acasă, nu? Și plecarea mea a fost altfel. Eu mi-am dorit și o altă reședință, mai corect spus. Eu n-am plecat. Eu am luat și o altă reședință; să pot să plec de colo-colo, să am această libertate, pe care nu poți să o ai într-un loc unde lumea nu dorește să călătorească; lumea vrea să stea numai aici. Toată planeta este deschisă pentru comunicare, pentru mers, pentru discuții, pentru râs. Trecem acum prin niște momente mai cu noduli așa, cu noduri; o să trecem peste ei, dar cine rezistă și cine o să descopere că are simțul umorului va trece mai ușor; cine nu – va trece mai greu și când treci mai greu - simți. ... Mai mult stau prin România decât prin Canada. Sunt multe spectacole în țară și încerc să le fac pe toate.

Rep: În ultimii ani au apărut foarte mulți actori comici. Simțiți o concurență?

Doru Octavian Dumitru: Nu. Nu simt o concurență. Dimpotrivă, simt că nu cred că și-au găsit drumul și poate undeva mersul acesta spre vulgar - doar ca să îi copieze pe americani - parcă mi se pare mai puțin, nu? Adică aș vrea să văd altceva, nu? Dar este un gen care se pare că place, e adevărat că nu la toată lumea, este doar o categorie, și cât o să placă – o să placă, după aceea …știți cum e: ajungi acasă, te uiți în oglindă și spui: Eu am fost la așa ceva? Eu am ascultat așa ceva? Doamne, cum am putut? ... Sigur că dacă ne gândim ca și creștini, e mai greu să mergi la ceva care să te înjure, dar ei au multe idei foarte bune și sunt tineri foarte talentați. Când o să se descopere, or să meargă și ei pe un drum mai ... de comedie mai degrabă decât acesta cu obscenități…ca și când fără aceste cuvinte grotești nu ar face lumea să râdă, mă rog. După părerea mea cred că există și un dram de imaturitate în toată chestia asta pe care ei nu vor să-l introducă în materialele lor, nu știu. Deocamndată văd că prind și e ok. Dacă au și un mesaj pe care vor să îl transmită, e și mai bine, dar ce-i prea mult strică. Asta e ideea mea.

Rep: Un mesaj pentru ascultătorii și cititorii noștri.

Doru Octavian Dumitru: Râdeți și învățați să vă iubiți! Când o să descoperiți că vă iubiți atunci o să descoperiți că puteți să iubiți și pe cel de lângă. Până nu descoperi că te iubești pe tine, nu poți să spui că îl iubești pe cel de lângă tine. Deci: râdeți și iubiți-vă! Și încă ceva: cei care au plecat în străinătate au știut exact ce vor să facă și trebuie să meargă pe ceea ce simt. Trebuie să fii convins că până la urmă toate drumurile astea sunt făcute cu un scop și că Dumnezeu este deasupra noastră și nu suntem singuri. Asta e un lucru pe care ei trebuie să-l înțeleagă. Nimeni nu e singur!