Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Razie prin baruri pentru prinderea elevilor chiulangii

Jandarmii au prins aproape 20 de elevi din Moineşti şi Comăneşti in baruri, la "păcănele" sau consumand alcool.

Razie prin baruri pentru prinderea elevilor chiulangii
Elevi surprinsi de jandarmi in bar. Foto: Florin Filioreanu.

05 Octombrie 2013, 16:40

Saptamana aceasta, jandarmii din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Moineşti au executat o serie de acţiuni punctuale în municipiul Moineşti şi oraşul Comăneşti, unde au fost depistaţi 18 elevi în cafenele şi baruri, absetând nejustificat de la cursuri.

Aceştia au fost identificaţi şi prezentaţi în faţa conducerii instituţiilor de învăţământ din care făceau parte, urmând a fi aplicate măsuri în conformitate cu prevederile regulamentului de ordine interioară.

Cu aceeaşi ocazie, au fost aplicate un număr de cinci sancţiuni contravenţionale elevilor care au fost surprinşi consumând alcool.

Prevenirea faptelor antisociale este un domeniu de activitate al Jandarmeriei Române ce justifică poziţia acestei instituţii aflată "în slujba cetăţeanului”. În acest sens este necesară adoptarea unor măsuri preventiv – educaţionale în vederea formării unei atitudini bazate pe integritate morală şi spirit civic.

Pe lângă activităţile desfăşurate în săptămâna care tocmai s-a încheiat, specialişti din cadrul unităţii vor fi prezenţi şi în interiorul unităţilor şcolare pentru a prezenta elevilor teme cu caracter preventiv (împotriva violenţei, criminalităţii, discriminărilor de orice fel) şi vor argumenta "pe înţelesul tuturor” rolul instituţiei în acest domeniu.

Turiștii care vizitează Veneția doar pentru 24 de ore vor plăti o taxă de intrare
Life & Style 24 Aprilie 2024, 18:59

Turiștii care vizitează Veneția doar pentru 24 de ore vor plăti o taxă de intrare

Mâine este prima zi în care turiștii care vizitează Veneția doar pentru 24 de ore vor plăti o taxă de intrare în oraș.

Turiștii care vizitează Veneția doar pentru 24 de ore vor plăti o taxă de intrare
Life & Style 24 Aprilie 2024, 18:18

Cai ai armatei britanice, scăpaţi pe străzile din Londra

Caii au provocat rănirea a cel puţin patru persoane.

Cai ai armatei britanice, scăpaţi pe străzile din Londra
Ziua Forţelor Terestre, marcată în mai multe oraşe din ţară
Life & Style 23 Aprilie 2024, 19:33

Ziua Forţelor Terestre, marcată în mai multe oraşe din ţară

În Capitală a avut loc, astăzi, o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori la Monumentul eroilor...

Ziua Forţelor Terestre, marcată în mai multe oraşe din ţară
Platforma "Tik Tok" ar putea fi în situația de a încălca legislaţia comunitară
Life & Style 23 Aprilie 2024, 18:41

Platforma "Tik Tok" ar putea fi în situația de a încălca legislaţia comunitară

Comisia Europeană avertizează platforma chineză "Tik Tok", că o aplicaţie de-a sa este de natură să creeze dependenţă, mai...

Platforma "Tik Tok" ar putea fi în situația de a încălca legislaţia comunitară
Alternanţe semnificative de temperatură şi ploi în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Life & Style 22 Aprilie 2024, 15:01

Alternanţe semnificative de temperatură şi ploi în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

Regimul termic prognozat de ANM pentru următoarele două săptămâni (22 aprilie - 5 mai) va fi unul cu alternanţe semnificative...

Alternanţe semnificative de temperatură şi ploi în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Marea Neagră, „în continuare o necunoscută pentru cei mai mulți dintre cei care trăiesc în vecinătatea ei”
Life & Style 22 Aprilie 2024, 11:08

Marea Neagră, „în continuare o necunoscută pentru cei mai mulți dintre cei care trăiesc în vecinătatea ei”

În ultimii ani au apărut noi categorii de poluanți, numiți și poluanți emergenți. „Începem să ne înecăm în plastic”, atrage...

Marea Neagră, „în continuare o necunoscută pentru cei mai mulți dintre cei care trăiesc în vecinătatea ei”
East European Comic Con, la Complexul Romexpo
Life & Style 19 Aprilie 2024, 16:53

East European Comic Con, la Complexul Romexpo

Aproximativ 52.500 de participanţi au fost prezenţi la ediţia de anul trecut a evenimentului.

East European Comic Con, la Complexul Romexpo
60%  dintre locurile de cazare din Poiana Braşov, rezervate pentru 1 Mai şi Paşte
Life & Style 19 Aprilie 2024, 08:41

60% dintre locurile de cazare din Poiana Braşov, rezervate pentru 1 Mai şi Paşte

Tarifele pornesc de la 3.000 lei la un hotel de trei stele, pentru 5 nopţi de cazare, şi conţin şi un program special de Paşte

60% dintre locurile de cazare din Poiana Braşov, rezervate pentru 1 Mai şi Paşte