Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: INTRE MILIOANE DE PRIETENI (CONTINUARE) Miercuri, 01 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

31 Mai 2021
Vizualizari: 841
Comentează add

Invitat: dl. dr. Sergiu Iosipescu, istoric şi cercetător al Institutului Naţional al Patrimoniului

"Principatele româneşti şi Napoleon Bonaparte" "Principatele româneşti şi Napoleon Bonaparte" - Conține audio

george-popescu

Timp de o sută de ani, între 1711 şi 1812, Ţările Române, îndeosebi Moldova şi Valahia au suportat pe teritoriul lor şase războaie desfăşurate de Rusia, Austria şi Imperiul Otoman.

 

După unele evaluări, între 1769 şi mijlocul secolului următor, costul suportat, plătit de Principate pentru ocupaţia rusă s-a ridicat la 200 de milioane de lei-aur.

 

Regimul fanariot a fost o iniţiativă a Porţii destul de neinspirată care a dus la slăbirea autorităţii şi recunoaşterii de care se bucuraseră domnitorii Principatelor printre terţi. Pe de altă parte, chiar Sublima Poartă avea probleme serioase de stabilitate internă, iar numărul confruntărilor cu Rusia şi Austria crescuse odată cu declinul puterii militare după asediul Vienei(1683)

 

Rusia şi Austria găseau acum un moment prielnic pentru aplicarea unei politici de expansiune, ambele Puteri găsind foarte convenabilă o înaintare spre Europa de Sud-est, vizate fiind în primul rând cele două Principate, relativ bogate prin resurse.

 

În anul 1768 Poarta declară război Rusiei: forţele ruseşti ocupă Moldova şi Ţara Românească înlăturând domnii fanarioţi;

Succesele ruseşti de la Bucureşti (1769), Cahul şi Largu (1770) determină orientarea în rândurile partidei naţionale. În 1772 la Congresul de la Focşani, este forţată puterea capitulaţiilor prin care cer proclamarea independenţei sub protecţia puterilor creştine.

 

Prin pacea de la Kuciuk-Kainardji (1774) Rusia şi-a inaugurat protectoratul asupra ţărilor române. Habsburgii ocupă zona de nord a Moldovei (Bucovina);

 

Ecaterina a II-a (1762-1796) a schiţat un proiect de împărţire a Imperiului Otoman în care a atras şi pe habsburgi în 1782. Sub denumirea de „Proiectul grecesc” Austria şi Rusia urmau să-şi împartă teritoriul otoman. În partea europeană trebuia să se refacă Imperiul Bizantin.

 

Ţările române formau un stat tampon sub numele de „Regatul Daciei” condus de un principe creştin.

 

Urmează războiul ruso-austro-turc din 1787-1791 (1792) izbucnit în urma încercării de a pune în aplicare „planul grecesc”. Poarta a pierdut odată cu războiul, Hotinul şi Oceakovul.

 

În 1792 prin pacea de la Iaşi cu Rusia, Turcia a cedat Oceakovul şi teritoriul dintre Bug şi Nistru. Rusia ajunge vecina ţărilor române.

Un nou conflict între Rusia şi Turcia s-a desfăşurat între 1806-1812, sub pretextul înlocuirii abuzive a domnilor români de către turci.

 

Chiar dacă Napoleon Bonaparte a fost un produs al Revoluţiei Franceze căreia îi datora nu numai exercitarea funcţiei de prin-consul, ci şi şansa de a duce mai departe  moştenirea imperiului monarhic şi măreţia ţării sale.

 

Iniţierea unei politici de cuceriri şi extindere către restul continentului prin încercarea de a creea o uniune napoleonienă – o federaţie de state sub influenţa Franţei împotriva Angliei, stăpâna mărilor, viitorul împărat s-a lovit de Rusia şi Austria, cu o lume germanică încă în stare să i se opună. După 1805, Franţa a rezolvat chestiunea germană prin victorii militare şi a silit Austria şi Prusia să-i fie alături împotriva Rusiei şi Angliei.

 

Până în 1802, Napoleon  s-a gandit la împărţirea Imperiului Otoman, dar apoi a renunţat la idee de teama că Anglia şi-ar fi tăiat partea cea mai mare de moştenire.

 

Primul consul va introduce în tratatul de la Amiens (1802) garanţia asupra integrităţii Imperiului Otoman, va obţine medierea ţarului pentru restabilirea păcii cu Turcia şi libera trecere a vaselor franceze prin Strâmtori în Marea Neagră.

 

Aceste din urmă doleanţe vor dobândi formă juridică prin tratatul turco-francez din 25 iunie 1802, care va deschide o nouă etapă în acţiunea politică a Parisului în sud-estul continentului.

 

Napoleon dorea întărirea suzeranităţii otomane asupra Principatelor, dorind astfel să bareze accesul Rusiei sau Austriei la gurile Dunării.  El se afla în contradicţie cu opiniile exprimate de Talleyrand care preconiza atribuirea celor două Principate Austriei, ca un mijloc de a o opune Rusiei.

 

În memoriul său din 17 octombrie 1805, Talleyrand propunea remanierea hărţii politice a Europei şi punea frâu tendinţelor cuceritoare fără de limite ale lui Napoleon. Memoriul califica alianţa Franţei cu Prusia din acel moment, fără valoare, să înlăture orice neîntelegere cu Austria, să fie separate interesele Austriei de cele ale Angliei, să fie în opoziţie cu cele ale Rusiei şi, în felul acesta, să fie garantat Imperiul Otoman.

 

Austria să renunţe la Veneţia, Suabia şi Tirol, dându-i-se în schimb Principatele şi nordul Bulgariei. După cum se vede,

 

Noua destinaţie a Principatelor avea menirea să neutralizeze reciproc Rusia şi Austria şi să garanteze viitorul Imperiului Otoman, cât mai rămânea din el, în Europa. Alungată din Italia şi din Germania,

 

Pentru Austria, fără Italia şi Germania, trebuiau asigurate compensaţii în Orient, pe Dunărea inferioară. Astfel, Austria ar fi găsit o nouă cale de urmat, o redutabilă rivală a Rusiei ce ar fi împins graniţele acesteia, departe în Asia.

 

Rusia la rândul său, alungată de la Dunăre şi de pe Bosfor, ar fi fost obligată să câştige teren în inima Asiei, şi ar fi devenit astfel rivala Angliei la marginele Indiei.

 

Franţa ar fi fost stăpână în Europa Occidentală şi cea Mediteraneană, Austria în Europa orientală şi în Balcani, iar Rusia în Asia. Impresia pe care a produs-o acest memoriu l-a făcut pe Napoleon să convoace la Munchen un consiliu care să-l dezbată, împăratul înclinând să urmeze planul lui Talleyrand, dar victoriile militare i-au schimbat intenţiile.

 

Şi unul şi celălalt aveau un punct de vedere comun: oprirea expansiunii ruseşti în ţările de frontieră ale Europei.

 

Napoleon Bonaparte nu dorea nici Austria, nici Rusia la Constantinopol, cu posibilitatea existenţei celei de-a III -a Rome, o veche dorinţă a Sank Petersburgului. De fapt, Napoleon îşi dorea pentru sine, chiar locul ocupat de Sultan.

 

Napoleon era decis să câştige de partea sa, fără rezerve, Poarta, şi să mineze poziţia Rusiei; Sebastiani a fost trimis ambasador la Constantinopol. Numirea ilustrului general Sebastiani la Constantinopol a deschis o nouă fază în istoria prezenţei franceze aici, o fază în care influenţa Parisului a atins apogeul.

 

Ministerul de externe îi comunica lui Sebastiani la 21 iunie 1806 că unul din scopul misiunii sale este de a recâştiga pentru Poartă stăpânirea absolută asupra Moldovei şi Valahiei. La scurt timp după ajungerea sa în capitala turcă, Poarta va declara război Rusiei. Acesta va fi un pas decisiv al lui Napoleon în vederea înfăptuirii politicii sale orientale.

 

Prima mişcare a Porţii a fost ca la 24 august 1806, domnitorul Moldovei, Moruzi va fi înlocuit de Calimachi, iar în Ţara Românească, Ipsilanti de Alexandru Suţu. Aceştia fuseseră instrumente ale influenţei ruseşti, agenţi activi ai dezagregării Imperiului Otoman prin renaşterea creştină, erau influenţi în Divan, pregătind o revoluţie în tot Imperiul.

 

Riposta Rusiei nu a întârziat să apară. La 29 septembrie, Italinski – amabasadorul Rusiei la Constantinopole - adresa Porţii o notă extrem de energică.

 

Împăratul Alexandru era foarte iritat de demiterea hospodarilor, căci era o violare expresă a hatişerifului din septembrie 1802, hatişerif care după cum se ştie prevedea durata domniei la şapte ani, hospodarii trebuind să mai rămână în funcţie încă trei ani. Guvernul de la Petersburg cere remiterea imediată în funcţiune a celor doi hospodari. 

 

Sub presiunile conjugate ale Rusiei şi Angliei, sultanul se vede obligat să dea înapoi, repunându-i în funcţii pe cei doi domnitori.

 

Împăratul Rusiei, Alexandru I considera că Poarta nu a prezentat destule garanţii asupra stabilităţii Principatelor, căci Valahia era terorizată încă de Pazvantoglu în timp ce miniştrii otomani încă ţineau lungi conferinţe cu ambasadorul Franţei.

 

Chiar dacă Poarta a repus în funcţii pe foştii domni, Moruzi şi Alexandru Şuţu, ţarul Alexandru a decis ocuparea în continuare a Moldovei cu trupe.

 

Ocuparea Principatelor era înfăţişată de către ruşi ca un act binefăcător pentru Imperiul Otoman, motiv pentru care generalul imperial Michelson anunţa că armata rusă intră în Moldova nu ca inamic, ci pentru a restabili vechile raporturi ruso-turce potrvit tratatelor, ceea ce presupunea: restabilirea drepturilor şi prerogativelor Principatelor, eliberarea Valahiei de rebeli, abolirea interdicţiei de trecere prin Strâmtori a vaselor de război ruseşti, reînnoirea  alianţei anglo-turce, eliminarea din funcţii pe toţi cei căzuţi sub influenţa franceză.

 

În contrapartidă, sultanul a proclamat solemn, la 24 decembrie 1806 războiul împotriva Rusiei.

 

Napoleon se confrunta încă din acel an cu dificultăţile create de instituirea blocadei continentale de către Anglia ceea ce-l va face să schimbe tactica, încercând o negociere cu Rusia pe seama posesiunilor Imperiului Otoman din sud-estul Europei.

 

Convenţia secretă ruso-franceză de la Erfurt (octombrie 1808) a fost un act ce prevedea că părţile contractante se angajează să nu încheie pacea cu Anglia, dacă aceasta nu va recunoaşte Finlanda, Moldova şi Valahia ca făcând parte din Imperiul Rus, ceea ce nu-l va împiedica pe Napoleon să lege în continuare această clauză de stăpânirea franceză asupra Sileziei.

 

Conform opiniei invitatului nostru, Napoleon Bonaparte nu avea de gând să cedeze definitiv Principatele, ci numai să obţină o amânare, necesară pregătirii războiului cu Rusia sau a campaniei sale din anul 1812.

 

Încercând să evite lupta pe două fronturi, cu Imperiul otoman şi cu Franţa, Rusia grăbeşte o semnare unei păci cu Poarta – Tratatul de la Bucureşti- retrăgându-se din Principate, însă ocupând partea de est a Moldovei, partea cea mai bogată ca bazin agricol a principatului, redenumită Basarabia.

 

În tratativele de pace de la Bucureşti din 1812 purtate prin intermediul bogatului negustor Manuc-bei, dragomanul Dumitrache Moruzi a fost cumpărat de ruşi pentru a tăinui sultanului o scrisoare a lui Napoleon I care informa Poarta despre începutul campaniei sale împotriva Rusiei.

 

După insuccesul lui Napoleon în Rusia, în ciuda incendierii Moscovei şi a retragerii către est a trupelor ruse, epidemia de tifos, iarna dificilă şi lipsa unui partener cu care să negocieze a adus Franţei au făcut ca situaţia Principatelor să depindă iarăşi de Puterile adversare lui Napoleon.

 

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 31 mai 2021 (integral)

 

 

 

Regia de montaj : Eugenia Ivanov şi Alexandru Balaban

 

Regia de emisie: Valentin Ciobanu şi Mariana Băjenaru

 

Emisiunea „Istorica se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

 

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

 

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la :   www. romania-actualitati.ro   


Etichete Napoleon BonapartePrincipateRusiaAustriaFranţaRusiaImperiul otomanPacea de la Bucureşti1806războiocupaţieMoldova de EsBasarabiainfluenţăexpansiuneRevoluţia FrancezăplanuriTalleyrandMoruzziSuţuIpsilantiFanarconştiinţă naţionalămonarhie feudală

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live