Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul Victor Ponta "renunță la doctorat"

Premierul Victor Ponta a anunțat pe pagina sa de Facebook că renunță la titlul de doctor în drept.

Liderul PSD, Victor Ponta. Foto: gov.ro.

Articol de Ionuţ Iamandi, 16 Decembrie 2014, 12:54

Premierul Victor Ponta a anunțat pe pagina sa de Facebook că renunță la titlul de doctor în drept acordat de Universitatea București în anul 2003.

El spune în postarea amintită că renunțarea la doctorat ar fi trebuit să o facă "mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat".

"Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic", scrie Victor Ponta într-o scrisoare încorporată în postarea amintită.

Scrisoarea este adresată rectorului Universității din București și semnată de Victor Ponta.

Acesta mai scrie în documentul reprodus în facsimil că va iniția "un nou demers doctoral", dar dupa ce va părăsi viața politică.

"După ce voi părăsi viața politică îmi doresc să inițiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment.

"Domeniul Educației este unul fundamental și esențial nu doar pentru activitatea Guvernului ci și pentru viitorul nostru ca societate europeană. De astăzi avem un nou Ministru al Educației și Cercetării și îmi doresc ca mandatul acestuia să fie plin de succes în atingerea obiectivelor sale, fără a fi perturbat de o temă care în timp a devenit eminamente politică.

"Strict personal, perioada petrecută de mine ca student al Facultății de Drept a Universității București reprezintă o amintire excepțională și regret nespus dacă discuțiile apărute după momentul preluării funcției de Prim-Ministru au afectat imaginea unei instituții pe care o iubesc la fel de mult ca toți ceilalți absolvenți ai săi!

"Pentru toate aceste argumente, vă rog să luați act, domnule Rector, de decizia mea de a renunța la titlul de doctor în drept", mai scrie Victor Ponta in documentul citat (vezi foto).

Acuzatia de plagiat, lansata in presa straina

In iunie 2012, ediţia electronică a revistei britanice "Nature" a publicat un articol în care susţine că lucrarea de doctorat în drept, din 2003, a primului ministru român ar conţine secţiuni întregi din texte de specialitate apărute anterior, precizând că a primit de la o sursă anonimă documente care ar arăta că Victor Ponta a plagiat.

Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat aceeaşi informaţie, oferită tot de o sursă anonimă, precizând că aproximativ 130 de pagini din lucrarea de diplomă a premierului e copiată "cuvânt cu cuvânt" din lucrarea "Curtea Penală Internaţională, Istorie şi realitate", publicată în 1999 de Dumitru Diaconu.

Victor Ponta a spus la acea vreme că în spatele apariţiei articolului în revista britanică s-ar afla consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, care în ianuarie 2011 acorda un interviu aceleiaşi reviste.

Premierul a precizat că a consultat mai mulţi profesori şi singurul reproş care i se poate aduce este că nu a pus în subsolul paginii autorul, ci la sfârşit, ca bibliografie.

"Dacă aceasta este o eroare, sunt gata să mi-o asum şi să plătesc pentru ea, chiar şi cu titlul de doctor", afirma atunci premierul Ponta.

Ulterior, presupusul plagiat a fost investigat de mai multe comisii, insa competenta si buna credinta a acestora au fost contestate de adversarii politici ai premierului, printre care si presedintele Basescu.

România 09 Mai 2025, 10:24

Reîncep spectacolele cu lumini, apă și muzică în Piața Unirii din București

Timp de aproximativ 30 de minute, fântânile arteziene vor surprinde audiența cu jocurile de apă și lumini, sincronizate pe...

Reîncep spectacolele cu lumini, apă și muzică în Piața Unirii din București
Dezvoltarea României depinde covârșitor de atragerea de fonduri europene, spune ministrul Marcel Boloș
România 09 Mai 2025, 09:50

Dezvoltarea României depinde covârșitor de atragerea de fonduri europene, spune ministrul Marcel Boloș

"Apel matinal" - Invitat: ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș.

Dezvoltarea României depinde covârșitor de atragerea de fonduri europene, spune ministrul Marcel Boloș
De Ziua Europei, Palatul Cotroceni găzduiește o dezbatere
România 09 Mai 2025, 09:11

De Ziua Europei, Palatul Cotroceni găzduiește o dezbatere

Evenimentul organizat la Palatul Cotroceni în Sala Unirii se numește ”ÎmprEUnă dăm #share viitorului”.

De Ziua Europei, Palatul Cotroceni găzduiește o dezbatere
Teste de limbi străine pentru elevii care vor să învețe în licee bilingve
România 09 Mai 2025, 08:11

Teste de limbi străine pentru elevii care vor să învețe în licee bilingve

Examenul constă din două probe: proba scrisă, pentru care se acordă un punctaj de maximum 70 de puncte, și proba orală,...

Teste de limbi străine pentru elevii care vor să învețe în licee bilingve
Guvernul interimar face eforturi pentru a nu pierde fonduri europene
România 09 Mai 2025, 07:58

Guvernul interimar face eforturi pentru a nu pierde fonduri europene

În joc sunt peste 13 miliarde de euro, bani ce trebuie folosiți pentru investiții.

Guvernul interimar face eforturi pentru a nu pierde fonduri europene
O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis
România 09 Mai 2025, 07:54

O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis

Până pe 16 mai se pot cumpăra titlurile la o valoare de 100 de lei sau 100 de euro.

O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis
Furtuni în mai multe zone din țară
România 09 Mai 2025, 07:49

Furtuni în mai multe zone din țară

Pentru a doua oară în numai câteva zile, natura s-a dezănțuit în județul Mehedinți.

Furtuni în mai multe zone din țară
Leul, tot mai slab în faţa euro
România 09 Mai 2025, 07:44

Leul, tot mai slab în faţa euro

Cotaţia afişată de BNR arată un curs de 5,12 lei, dar la casele de schimb euro s-a vândut şi cu peste 5,2 lei.

Leul, tot mai slab în faţa euro