Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: BURSA DE UMOR Luni, 15 August

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

1 Iunie 2022
Vizualizari: 302
Comentează add

Invitat: dl. dr. Ovidiu Cristea, director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”

„Moldoveni şi leşi în vremea lui Ştefan cel Mare” „Moldoveni şi leşi în vremea lui Ştefan cel Mare” - Conține audio

george-popescu

Principatul Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare. Credit: Moldova_Stefan_cel_Mare.png (3935×2910) (istoria.md)

 

Privind pe harta principatului Moldova din vremea domnitorului Ştefan cel Mare găsim următoarele vecinătăţi: la este Lituanuia, sud: Ţara Românească, la vest Transilvania, iar în nord vest, Galiţia, parte a Regatului Poloniei.

 

Principatul Moldovei era compus din „Ţara de Sus” cu cetatea Hotinului – Dorohoi-Hârlău-Cernăuţi-Suceava-Neamţ-Bacău-ocolul liber Câmpulung.

Apoi, „Ţara de Jos” cu : Iaşi-Cobzari-Roman-Vaslui-Tutova-Tecuci-Putna-Covurlui-Fălciu-Lăpuşna-Orhei-Soroca şi Basarabia cu : Bugeac-Cetatea Albă(Akerman)-Chilia-Smilul. În anul 1501 în compunerea principatului Moldova intră pentru o scurtă perioadă şi Pocuţia.

 

Pare o ţară mare, însă în comparaţie cu cele trei state rivale, Moldova din vremea lui Ştefan cel Mare rămânea totuşi mică.

 

Fără a urmări aceasta, Moldova devenise un stat-tampon între Imperiul Otoman în plină ascensiune, Uniunea sau imperiul polono-lituanian şi regatul Ungariei.

 

Fiecare dintre acestea a urmărit obţinerea unei ieşiri la Marea Neagră. Necesitatea economică şi de dezvoltare cereau din partea statelor riverane fie dobândirea suzeranităţii asupra Moldovei, fie transformarea acesteia într-o posesiune sau aflarea sa în regim de vasalitate.

 

De la începutul domniei sale, Ştefan cel Mare sau Ştefan al III-lea a căutat să aibă o bună relaţie cu Polonia, una dintre puterile regionale pentru cel puţin două sute de ani.

 

Semnarea tratatului moldo-polon în aprilie 1459 însemna începerea procesului de normalizare a relaţiilor bilaterale, domnia lui Ştefan fiind recunoscută pe plan internaţional. De altfel, principatul Moldova devenise în 1365 un stat independent şi subiect de drept internaţional.

 

Contau suficient de mult şi relaţiile Moldovei cu Imperiul otoman, dar şi cu vecinii din Est: Rusia moscovită şi Hanatul tătarilor din Crimeea.

 

Relaţiile interstatale cu Polonia sunt întărite şi de privilegiile comerciale acordate negustorilor polonezi prin tratatul din 1468. De asemenea acordarea unui ajutor militar în campaniile anti-otomane iniţiate de Polonia, chiar dacă cea din urmă nu a ajutat în mod reciproc Moldova în timpul expediţiilor otomane din anii 1475-1476.

 

Domnitorul Ştefan cel Mare folosea relaţia sa politică şi militară cu Polonia ca o contra-pondere sau forţă de echilibru în faţa pretenţiilor de dominaţie ale regatului Ungariei, ţară ce avea ca proiect şi realizarea unei duble ieşiri maritime: la Marea Neagră şi Adriatica.

 

Cel puţin în două rânduri, regatul Ungariei a atacat Moldova, însă tot de atâtea ori a fost respins, în 1467 de exemplu, 14-15 decembrie, când oştile regelui Matei Corvin (Mathias Corvin) au fost obligate să se retragă, învinse.

 

Cetăţile hotarului din Est au fost considerate de domnitorul Moldovei ca foarte importante pentru menţinerea stabilităţii principatului, astfel că în ianuarie 1465 Chilia deţinută de Ungaria a fost readusă în componenţa statului moldav. Un motiv pentru înrăutăţirea relaţiilor cu vecinul din vest.

 

Trebuie să amintim că Ştefan cel Mare a exploatat la maximum divergenţele dintre poloni şi unguri, cândva aflaţi sub acelaşi steag şi rege comun.

 

Urmare a inţiativelor Papei Eugeniu al IV-lea şi succesorului acestuia, Papa Pius al II-lea pentru organizarea unei cruciade târzie – 1448 şi 1459, domnitorul a încheiat un tratat cu regatul Ungariei, însă după multe stăruinţe şi insuccese, s-a văzut aproape singur în faţa unei invazii otomane. În anul 1479 după un război de 16 ani cu otomanii, Veneţia a încheiat pace cu aceştia, Ungaria i-a urmat exemplul în 1483.

 

În consecinţă, presiunea otomană la gurile Dunării se intensifica până la punerea în mişcare a forţelor militare ale imperiului care a dus la pierderea Chiliei şi Cetăţii Albe.

 

Chiar dacă domnitorul Moldovei a depus după nenumărate insistenţe jurământul de vasalitate în faţa regelui polon, Cazimir al IV-lea, ajutorul militar polonez pentru recucerirea cetăţilor nu a fost obţinut.

 

Polonia traversa o criză şi nu se mai angaja în eforturile luptei antiotomane, ceea ce l-a condus pe domnitorul Moldovei să încheie el însuşi o pace cu turcii, plata tributului şi promisiunea că nu va mai atacat Imperiul.

 

Tot în interesul Moldovei, a statalităţii sale, domnitorul a încercat şi varianta alianţelor dinastice. La început cu suveranii Rusiei kievene 1463 apoi cu cei ai Principatului Mangup – 1472 şi Rusiei Moscovite – 1482 căsătorindu-se chiar cu o prinţesă, Maria de Mangop, descendentă bizantină.

 

Revenind la relaţiile dintre Moldova şi Polonia, acestea s-au înrăutăţit după anul 1489 din cauza apropierii lui Ştefan cel Mare de Ungaria, acesta recunoscând primatul regelui Ungariei.

 

Sub un fals pretext, cel de eliberare a cetăţilor Chilia şi Akerman, polonii au intrat în Moldova cu scopul de a-l înlocui pe domnitorul Ştefan cu Sigismund, fratele regelui, ajungându-se până la asedierea Sucevei, cetatea de scaun a principatului.

 

Un asediu eşuat. Părăsind Moldova, pe drumul de retragere, Ştefan cel Mare l-a atacat pe regele Ioan Albert al Poloniei – succesor al regelui Cazimir al IV-lea – la Codrii Cosminului – 26 octombrie 1497 – pe care l-a învins clar.

 

Sub egida şi medierea Ungariei, doi ani mai târziu a fost încheiat un tratat de pace bilateral moldo-polon, însă nici acesta nu a avut o viaţă mai lungă.

 

Tratatul de la Hârlău din 12 iulie 1499 stabilea egalitatea juridică a ambelor state, Poloniei şi Moldovei, care s-au obligat să acorde ajutor reciproc.

Acest acord poate fi numit cel mai semnificativ în istoria diplomatică a Moldovei medievale - pentru prima dată aceasta a fost recunoscută ca un stat, egal după statutul său cu una din cele mai mari puteri ale Europei Centrale.

 

Trebuie menţionat însă, că deja în 1503 fostul suzeran al Moldovei,

Polonia, a semnat un acord cu Turcia, prin care a renunţat formal de la drepturile sale de suzeran şi a recunoscut Moldova „vasală faţă de Ungaria şi tributară faţă de Poartă”.

 

În virtutea acestui nou statut al domnitorului şi profitând de faptul că Polonia nu a restituit Moldovei un împrumut Poloniei, aceasta depunând în gaj, Pocuţia, domnitorul moldovean a anexat Pocuţia în anul 1502.

 

Contribuţii editoriale: dl. dr. Laurenţiu Chiriac, muzeograf la Muzeul municipiului Vaslui despre patrimoniu religios din vremea lui Ştefan cel Mare. Un interviu de Mirela Băzăvan

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 30 mai 2022 (integral)

 

Regia de montaj: Radu Buia şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Oana Popescu şi Costin Iorgulescu

 

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00. 

 

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321 

 

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la :  www. romania-actualitati.ro 


Etichete principatMoldovaregatul UngarieiSuceavaCodrii CosminuluivasalitatesuzeranitateomagiuColomeeaCrimeeahanatRusia Kieveană,Imperiul OtomanBaiazid al II-leaIoan AlbertCazimir al IV-leaŞtefan cel MareCetatea AlbăChiliaHotinexpediţiiPapacreştinătateiscusinţă

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live