Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: BURSA DE UMOR Sâmbătă, 07 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Andreea Marin

3 Martie 2014
Vizualizari: 6399
Comentează add

Viaţa dublă a graffer-ilor într-o serie de reportaje publicate pe siteul nostru în fiecare luni. Azi, despre secretele graffer-ilor (Partea a 2-a).

Jurnalul unui graffer Jurnalul unui graffer - Conține audio Jurnalul unui graffer - Conține video Jurnalul unui graffer - Conține galerie foto

andreea-marin

Foto: Street Art România.

Pe Sore şi pe Why i-am cunoscut din episodul trecut.

Sunt doi tineri grafferi care au o cu totul altă ocupaţie în zilele obişnuite.

Unul dintre ei – Sore – se confruntă cu cifre, calcule şi strategii financiare, iar graffiti-ul este pentru el o modalitate de deconectare şi de relaxare.

Prima dată când a luat un spray în mână a făcut-o dintr-o nevoie de a scrie. ”A fost mai curând – spune Sore – o obsesie de a scrie, fascinat fiind de scrisul tatălui meu”.

Graffiti-ul este pentru el un act de curaj nu numai din cauza ”prigoanei” la care este expus din partea forțelor de ordine, dar şi pentru că scrisul la scară mare presupune un astfel de act de curaj.

Este de luat în considerare, de asemenea, urcatul pe diferite obiecte improvizate ca să ajungi unde trebuie.

Audio: Sore despre ce înseamnă pentru el graffiti.

Deşi la origini, graffiti-ul reprezenta o formă de exprimare a împotrivirii faţă de sistem, Sore nu împărtăşeşte acest unghi de abordare.

Părerea lui este că de cele mai multe ori când te apuci să faci artă stradală n-ai nicio idee de ce anume o faci şi mai ales la ce anume te înhami.

Râde când face presupunerea: „Unii se apucă pentru a da bine la fete... Dar pe mine mă încântă scrisul. Dacă pui şi culoare, sau mai ales suflet şi culoare, poate ieşi ceva chiar foarte frumos! Viaţa în culori este interesantă. Ar fi trebuit să fie doar frumoasă şi atât, dar la noi în România nu-i aşa!”

În România, fiecare graffer face desenul cu ce are!

Sore spune că în România banii au reprezentat mereu o problema drept pentru care orice graffer îşi ştie lecţia – desenează cu ce are. Din când în când mai apare opţiunea de a împrumuta de la vecinul, dar nu este agreată de mulţi.

Sunt ţări unde poţi să îţi alegi cu un pret mai bun ce culori vrei şi să faci fix ce combinaţie de culori vrei tu.

Video:  Munca din spatele unui desen. Sursa: Street Art România.

Sore a desenat peste tot pe unde se poate desena. Nu se laudă însă. Nu-mi spune de la început.

Dacă-l vezi în faţă îţi dai seama că este departe de a fi un timid prin definiţie, dar pare să se codească atunci când îmi răspunde ce fel de desene a făcurt el de-a lungul timpului.

Pare mai curând genul de om căruia îi place mai mult să discute lucruri general-valabile pe care le-ai putea afla şi din cărţi... Cu greu, îmi spune că părinţii lui abia de curând l-au înţeles în această privinţă şi se dovedeşte foarte convins că graffiti-ul nu este pentru el doar o joacă de copii.

„Mama s-a contrazis chiar recent cu cineva care m-a acuzat de vandalizarea tramvaielor... În principiu, feed-back-ul de la ei este pozitiv. Acum, după atâţia ani! – Ce-ai desenat prin tramvaie? – Litere, ca de obicei şi două personaje... Nu ne permitem să facem nimic complicat pentru că nu avem timp! – Şi cum ajungi să desenezi prin tramvaie, seara în depou sau în staţii? – Şi în staţii, dar mai curând seara în depouri. Este şi asta o tehnică. Ajungi acolo, te uiţi în stânga şi-n dreapta, verifici zona şi aştepţi. Este o anumită oră la care poţi să intri, de regulă!”

De fiecare dată, încerc să termin desenul!

Why este un student cu mare elan şi entuzism şi şi-a propus chiar deschiderea unei şcoli de graffiti.

Cu un puternic simţ al esteticului, critică aproape toate creaţiile existente ale artei stradale şi se vede cât de curând un mecena pentru învăţăceii dornici.

Audio: Why şi motivaţia lui.

Spune că le lipseşte acel „quelque chose care să-l dea pe spate!” Oftează, când îmi spune câtă muncă de-a lui s-a dus pe apa Sâmbetei, în Centrul Vechi al Capitalei – spre exemplu – după ce i-au fost şterse desenele.

De la ultimul etaj al clădirii în care ne aflam se vede foarte bine tot Centrul Vechi, drept pentru care îmi ghidează privirea spre câte un zid sau către un altul unde şi-a pus cândva amprenta.

Bilanţul nu este deloc încurajator. Foarte multe dintre ele nu mai sunt acum. Se mândreşte în schimb cu o operă de artă încă vizibilă pe Cheiul Dâmboviţei.

Acolo şi-a scris pe zidul de pe marginea apei propriul pseudonim. „De ce propriul pseudonim, Why? Nu ştiu! Poate vine dintr-un soi de egoism. Important este că zidul ăla nu mai este gri şi că ceva e desenat acolo. Încântă ochiul. Sunt foarte convins de asta.

"Ba chiar am auzit şi păreri despre cum l-am făcut. Vorbeau câţiva oameni în autobuz... Îşi dădeau cu părerea că cel care l-a făcut ar fi avut nevoie de corzi asemănătoare celor ale alpiniştilor.

"M-a bufnit râsul şi parcă aş fi intervenit să le explic cum l-am făcut de fapt, dar am zis că e mai cuminte să n-o fac. Vezi tu, eu nu sunt de acord cu colegii mei, care spun că la vedere se fac numei cele mai uşoare desene ca să apuci să le şi termini până vine poliţia sau până când vreun trecător vrea să facă pe justiţiarul şi să te dea pe mâna poliţiei.

"Dacă vine cineva să mă amendeze, eu îi explic de ce o fac şi încerc să îl conving să nu mă sancţioneze şi ce-i cel mai important, să mă lase să termin desenul.”

Nu toţi poliţiştii s-au dovedit însă înţelegători. Why are şi o strategie cu privire la modul în care un graffer ar trebui să-şi desfăşoare acţiunea.

Spune că desenatul te duce într-un fel de transă şi tocmai de aceea ai nevoie de oameni care să-ţi ţină spatele. Câţi? Păi, în funcţie de câte posibilităţi are un poliţist să vină spre tine.

Dacă este vorba, deci, despre o fabrică părăsită, poţi să ceri sprijinul de la 4 parteneri - fiecare la câte un colţ al clădirii - dar dacă este vorba despre un zid cu ieşire la stradă, în principiu, trei îţi pot fi suficienţi, pentru că vital este să ai paza asigurată din laterale şi din spate, că în faţă ai – se-nţelege! - zidul...

A fost odată ca niciodată....

Se-ntâmpla acum doi ani la Zagreb când am văzut pentru prima dată un graffti care m-a impresionat.

Undeva la periferia capitalei croate pe un zid lung şi posibil morocănos la început, trona un desen foarte mare faţă de ce văzusem eu până atunci.

Pe lângă culori şi forme se distingea şi o ureche sculptată în perete... Posibil era vorba despre un mesaj lăsat de grafferii locali sau doar o încercare de înfrumuseţare a citadelei.

Am fotografiat graffiti-ul ca să-mi rămână mie ca amintire şi nu m-am gândit niciodată până acum vreo lună să-l împartăşesc cuiva.

Astăzi este momentul... Şi nu numai pe el vreau să-l admir împreună cu voi, ci mai multe desene pe ziduri făcute şi surprinse de o mână de tineri bucureşteni în încercarea de a se defini pe ei prin artă.

Aş vrea de la început să vă cer un vot de încredere pentru că eu i-am cunoscut şi ce m-a mişcat cel mai mult la ei a fost suflul prospăt, aerul detaşat pe care ţi-l dă doar satisfacţia reuşitei şi curajul uneori nebunesc.

De altfel, revenind la zidul din Zagreb, ar trebui să vă spun şi că peste timp, el a fost inspiraţia mea mai întâi pentru un material pe această temă.

Am căutat oameni frumoşi şi i-am găsit, dar nu uşor, dat fiind desigur subiectul controversat şi relativ delicat.

Mulţi mi-au răspuns solicitării cu temerea că le-aş dezvălui identitatea şi neîncrederea că aş putea face pentru ei ceva bun.

Cei din Comunitatea Street Art m-au întâmpinat, însă, cu entuziasm şi efervescenţă.

S-au arătat însă şi surprinşi de interesul meu uşor atipic pentru pasiunea lor, dar aceasta nu i-a împiedicat să se deschidă şi mai mult în faţa mea, mărturisindu-mi cele mai năstruşnice întâmplări personale din teren...

Am aflat de la ei şi că nu o dată înainte de a face un desen pe un perete, îl curăţă sau chiar îi dau cu vopsea lavabilă.

Vorbim desigur aici despre acea partea din arta stăzii care nu se face în fugă.

Ei vor de fapt să menţină o igienă frumoasă a oraşului, ceva care să încânte ochiul, să-l relaxeze şi poate să-l deschidă mai mult pentru viitor.

"Burete" pentru arta străzii

„ Am făcut şi facem totul din pură pasiune, nu stăm să numărăm like-uri de pe facebook, nu asta vrem să obţinem, ci să aducem street art-ul românesc în faţa cât mai multor oameni, si îi ajutăm să înţeleagă fenomenul aşa cum îl inţelegem noi; asta nu înseamna şi că vrem neaparat să îl aducem în "legalitate". Cu „binecuvântarea publicului” nu ar mai fi street art, nu ar mai fi revolta împotriva unui sistem. În concluzie, este o arta în sine şi merită mai multă apreciere”, sunt cuvintele unei fete, Gabi – unul dintre motoarele Comunităţii Street Art.

Gabi şi Dragoş – o fată şi un băiat, deci – sunt cei care au pus bazele a ceea ce astăzi este Comunitatea Street Art.

Dacă-i asculţi, afli că povestea lor a început la o discuţie pe marginea pozelor dintr-o vacanţă. Nu le-a luat mult până şi-au dat seama - după cum spune tot Gabi - că aveau sute de giga de poze cu street art şi în speţă, graffiti.

Atunci s-au gândit şi să înceapă să le posteze pe o pagină de facebook, pentru a împărtăşi pasiunea lor cu alţii şi pentru a promova street art-ul românesc.

„Mi-am dat seama că de fiecare dată cand ies pe stradă, tagurile îmi captează atenţia şi reuşesc să le observ în cele mai ciudate şi ascunse locuri şi atunci, instinctiv scot telefonul din buzunar ca să fac poze; e ca şi cand aş avea un radar, tot timpul pe ON”

Sunt cuvintele pe care ea însăşi mi le-a scris în urmă cu două-trei zile... Iar lângă ele a scăpat în fugă un emoticon zâmbitor.

Au intrat ulterior, în lumea graffiti-ul şi a artei de stradă. Au cunoscut câţiva grafferi la un eveniment şi s-au împrietenit cu ei destul de repede.

Curiozitatea şi pasiunea pentru street art a fost motivaţia capitală a celor doi pentru implicarea şi mai directă în acest fenomen.

Au trecut, deci, repede de la simpla admiraţie şi fotografiatul produsului finit la a participa la "naşterea" sa, fie prin evenimente de specialitate – cum a fost cel din Parcarea Ciclop, de pe Bulevardul Magherul din Capitală – fie prin prezenţa la sesiuni de graffiti şi lipit stickere.

„Evenimentul Ciclop a fost o experienţă extraordinară pentru noi; nu am ratat nicio zi a evenimentului. Am "absorbit ca un burete" fiecare operă în parte, am cunoscut artişti, am captat un insight cât mai bun stând de vorbă cu ei şi punandu-le zeci de intrebări legate de tot ceea ce fac, motivaţia lor ca artişti şi oamenii din spatele desenelor”, îmi mai explică Gabi.

Tot pasiunea pentru arta stradală i-a mânat până în Cluj, Timişoara, Constanţa şi speră ca pe viitor să ajungă în cat mai multe oraşe.

Participarea la concursuri de arta stradală ar fi o altă provocare pentru cei din comunitatea Street Art Romania.

Unul dintre membrii fondatori ai comunităţii trăieşte în Străinătate

Echipa lor este împărţită acum... Unul dintre membrii fondatori trăieşte în străinătate, dar ei văd aceasta ca pe un avantaj, o oportunitate de a promova street art-ul românesc şi peste hotare.

De altfel, în fiecare ţară în care au călătorit, l-au promovat cu fiecare ocazie şi au socializat cu oamenii din domeniul lor de dincolo de graniţe.

Gabi consideră acum şi că cea mai mare bucurie şi realizare ar fi să-i poată vedea pe artişti motivaţi să iasă cât mai mult în stradă, ca să-şi promoveze singuri arta pur şi simplu prin ceea ce fac.

Din mărturiile unui alt prieten al grafferi-lor

Street Art Romania a început cu doi oameni, deci, o cameră foto și un oraș.

Pereți mulți, gri sau desenați, care mai de care în văzul tuturor însă în atenția nimănui. Dragoş îşi aminteşte că a ieșit de multe ori cu Gabi prin oraș, întâi în zonele cunoscute şi au făcut fotografii la tot felul de graffiti-uri, taguri şi chiar măzgăleli.

Din ele, au ales numai câteva pe care le-au postat, în mare parte mai mult pentru ei, pe facebook. „A devenit din ce în ce mai fun să vad desene prin oraș, în tot felul de locuri, mai mult sau mai puțin accesibile. Mi se părea interesant doar din principiu.

Writer-ul vine cu niște tuburi cumpărate din banii lui, în centru, se oprește în fața unui zid şi-ncepe să deseneze. Majoritatea trece în delir pe lângă el.

Audio: "Puterea adrenalinei" by Sore.

Apoi urmează una din două opțiuni: a) Grafferii apucă să termine desenul și pleacă şi intră astfel în categoria învingătorilor şi b) Vine poliția (comunitară sau nu!) și începe distracția... Şi cât timp se ceartă între ei, grafferul mai dă niște retușuri sau chiar termină desenul. Cu amendă sau nu, opera de artă ar putea fi dusă la bun sfârşit... Și te prinde.

Graffiti-ul este un virus!

Dragoş s-a dus cu Gabi şi la un festival din Cluj - 18+.

Au văzut desene noi. Nu cunoșteau orașul, dar s-au descurcat. Știau străzile după taguri sau desene.

Audio: Partea cool a graffiti-ului în viziunea lui Dragoş.

Aici au cunoscut pe unul dintre fotografii cu care lucrează acum şi pe grafferul Freak.

Nu a durat mult şi au început să iasă şi la sesiuni de graffiti, să cunoască mai mulți oameni.

Făceau fotografii, discutau cu artiștii şi-şi făceau noi prieteni. „Sunt oameni interesanți, din medii diferite, legați de pasiunea lor. Trebuie să îi aducem împreună că ce o să iasă de acolo o să fie blană (?) Și toată lumea are de câștigat. Noi, the pedestrians, writerul sau artistul și desigur orașul.

"Dacă te ajută să închizi ochii și să te aşezi în pat la somn cu un zâmbet pe buze, înseamnă că faci ceea ce trebuie. În rest, ce mai contează? Street Art Romania nu a fost un proiect pe care l-am pus pe foaie, i-am facut o analiză SWOT și l-am executat. El a apărut mai curând cu o gașcă de prieteni în spate. Și ăsta este vibe-ul potrivit și mediul optim pentru toți”, mai este de părere Dragoş.

Street Art România a apărut într-o joacă serioasă

„De ce fac asta?... Întrebarea acum aproape un an era: de ce aş face asta? De ce nu, am zis, când mi-am dat seama că eu eram cel care lipsea din treaba asta cu Street Art Romania. Nu urmăream cu destulă atenţie ce fac prietenii ăştia ai mei, Dragoş şi Gabi, cu toate ca ei erau deja fascinaţi de ce descopereau. Cutreierau prin Bucuresti, apoi şi prin ţară şi strângeau orice urmă de tag, graffiti, sau sticker pe care o găseau şi le plăcea”, apreciază Marius, un alt tânăr care luptă să traducă - pe înţelesul nostru, adică a „celorlalţi” - opera graffer-ilor.

A fost suficient să meargă o singură dată cu ei pe teren ca să-şi dea seama că vrea să-i urmeze.

Audio: Joaca lui Marius cu arta stradală.

O sesiune de graffiti în cartierul bucureştean Militari l-a făcut să vadă cu ochii lui ce se-ascunde în spatele unui astfel de desen pe ziduri şi să-şi dorească să ştie mai multe.

A urmat Moara lui Assan... Îşi aminteşte că a stat acolo, printre dărâmături, o zi întreagă.

Atunci, a pus mâna şi pe un spray pentru prima dată şi a înţeles de ce graffiti-ul are atâţia adepţi şi mai ales de ce ... „toţi zâmbesc în timp ce desenează. Street Art Romania a început în joacă, din curiozitate şi din dorinţa unor prieteni de a inţelege ceva ce le-a atras atenţia. Proiectul ăsta este o modalitate de exprimare, pentru că toţi avem nevoia să evadam în ceva ce ne face să zâmbim”, conchide Marius.

Nu rataţi nici episodul de lunea viitoare, 10 martie, când veţi afla mai multe despre cum făceau graffiti strămoşii noştri, iar arta lor a devenit acum motiv de pelerinaj.

Citiţi şi: Graffiti: "Să vandalizăm frumos" (partea 1).


Etichete exclusiv onlinegraffitigrafferiRomâniaziduriartăvandalismsprayWhySoreBusustudentpseudonimvandalizămfrumosstreet-artautorităţiartistgarduriblocurifabrici părăsitemetroutramvaiautobuzfotografundergroundSTREET ART ROlegalilegal

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live