Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: La minut Vineri, 13 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Andreea Marin

24 Februarie 2014
Vizualizari: 8743
Comentează add

Viaţa dublă a graffer-ilor într-o serie de reportaje publicate pe siteul nostru în fiecare luni. Azi, despre "riscurile meseriei" de graffer (Partea 1).

Graffiti - "Să vandalizăm frumos!" Graffiti - "Să vandalizăm frumos!" - Conține audio Graffiti - "Să vandalizăm frumos!" - Conține video Graffiti - "Să vandalizăm frumos!" - Conține galerie foto

Why, unul dintre grafferii pe care eu i-am întâlnit, îmi spune că a pictat pe zidurile din aproape toate capitatele europene… nu mai vorbim despre oraşele din România.

Dintr-o nevoie de nebunie frumoasă, deconectare din cotidian şi manifestare prin artă, el s-a urcat în trenuri fără o destinaţie anume şi s-a oprit acolo unde l-a îndemnat impulsul sau poate sufletul.

„Oh, n-ai idee câte poveşti am. Şi nu începe nici una cu „a fost odată ca niciodată!”... La întrebarea de ce fac graffiti aş putea să răspund doar cu „nu ştiu de ce nu mă las”... Poate pentru că mai presus de toate, îmi place foarte mult. Cred că primul spray de graffiti mi l-am luat singur din banii de alocaţie... dar a trecut ceva timp de atunci!... Şi apoi, datorită graffiti-ului am călătorit prin toată ţara şi prin toată Europa...”

Audio: Why, graffer-ul care se luptă cu mentalităţile.

Why („de ce” în limba engleză ) este pseudonimul unui graffer din Bucureşti. Student la desing industrial va fi un artist cu acte. Nu-i însă convins că în ziua de astăzi diploma mai înseamnă ceva.

Preferă strada pe care în lipsa unei strategii urbane bine definite spune că vrea să o facă mai umană şi mai prietenoasă.

Spune că a participat la multe concursuri dintre care o parte le-a şi câştigat, iar acum şi-a propus să pună în practică un proiect de şcoală pentru graffiti şi street-art, astfel încât cei interesaţi să poată avea acces mai uşor la regulile de bază.

Una dintre ele este şi să nu împietezi o clădire de patrimoniu, considerată monument istoric, sau un lăcaş de cult.

Aşadar adevăraţii grafferi au o poveste de spus şi o educaţie săvârşită prin artă. De altfel şi motto-ul lor în viaţa aceasta ascunsă a street – art-ului şi a graffiti-ului este „să vandalizăm frumos!”

Video: Cum se face un graffiti.

Sore (tot în engleză înseamnă „rană, plagă, durere, dureros”) este pseudonimul unui alt graffer din Bucureşti.

Puţin mai mare decât Why, în viaţa de zi cu zi el lucrează în domeniul finanţelor. În underground, povestea lui se găseşte pe multe dintre zidurile Capitalei.

Un graffiti are în spate multe ore de muncă, indiferent care ar fi părerea unora sau altora.

Audio: Graffer-ul Sore "bate suta de metri într-un timp record".

Pornită dintr-un imbold pe care ei înşişi îl consideră egoist pentru că presupune lăsarea amprentei lor pe unde trec, această artă necesită uneori zile întregi de schiţe.

Le trebuie o idee bine conturată, adesea simplificată, dar cu sens şi mare dexteritate pentru a o pune în practică în timp foarte scurt.

De ce aşa? Pentru că manifestarea lor este în mare parte ilegală. Desenează noaptea pentru a nu fi prinşi de poliţie, deşi mărturisesc că adrenalina se varsă în sânge mai mult, cu un preţ... riscul mai mare, care desigur este ziua!

Desenele din graffiti nu sunt, în general, geometrice. E greu de crezut, însă, că motivaţia se revendică din semiotică (ştiinţa semnelor), unde se precizează clar că figurile cu multe colţuri nu sunt plăcute ochiului uman... Cu toate acestea, ei o ştiu – cum ar spune generaţia actuală – „by default”.

Graffiti versus street-art

Grafferii fac o mare diferenţă între street-art şi graffiti. Street-art-ul este legal şi presupune desene făcute pe ziduri, pereţi, etc.

De altfel, sunt şi concursuri naţionale şi internaţionale cu această temă şi cu premii mari.

În România, totuşi, percepţia oamenilor faţă de aceşti mici artişti din întuneric, cu glugi pe cap şi măşti improvizate pe faţă încă mai are nevoie de flexibilitate.

Graffiti-ul depăşeşte, însă, limita legalităţii şi se face mai mult pe fugă, presupune descărcarea unei cantităţi imense de andrenalină şi-i face pe adepţii săi să creadă că şi la vârsta a treia îi vor rămâne fideli.

Aceasă „artă” modernă este considerată o contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

În plus, legea dispune că persoanele care au fost sancţionate au şi obligaţia de a suporta cheltuielile pentru refacerea aspectului estetic al bunului în cauză, sumă care trebuie plătită în termen de cinci zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Totodată, graffiti-ul poate reprezenta şi un act de vandalism. La nivel social, acesta este perceput de fapt ca un act de huliganism care produce disconfort pentru populaţie.

Contravenţiile pot fi constatate şi amenzile aplicate de personalul împuternicit de la consiliile locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de organele de poliţie.

Pentru autorităţi, graffiti-ul are o singură definiţie: „Înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe faţadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectură sau pe orice alt tip de construcţii a inscripţiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri şi alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză”.

Un artist în fugă!

Aşa cum am văzut, însă, graffiti-ul a devenit pentru mulţi o formă de exprimare, de nesupunere civică foarte larg răspândită pe întreg globul. Spray-urile sunt relativ ieftine şi foarte accesibile, dar şi întregul aspect al unei suprafeţe urbane sau rurale este o potenţială pânză pentru mesajul său. Toată lumea care trece pe stradă şi toţi călătorii din transportul în comun văd mesajul etalat pe zidurile blocurilor, gardurilor sau metrourilor vechi.

Dincolo de prevederile legale, graffiti-ul este un mod de viaţă. Gazeta de perete a oraşului este la ea acasă şi nu are nevoie de o viză a vreunui superior sau vreo recomandare.

Audio: Marius şi Dragoş se ocupă de promovarea graffer-ilor.

Mesajele se doresc un semnal de alarmă, o încercare de trezire a celorlalţi, o îndreptare spre frumos sau chiar o cultivare a frumosului.... Graffiti-ul presupune deci asumarea de riscuri considerabile, dar atragerea atenţiei publice asupra unor probleme sociale grave, uneori. De aici şi nevoia celor mai mulţi dintre grafferi de a duce o viaţă dublă.

Tinerii au servicii onorabile, sau urmează cursurile unor facultăţi - cum spun chiar ei - „serioase”, dar îşi decontează lor, prin ceea ce fac dreptul la artă, preţul unei motivaţii pentru cotidian, sau poate chiar o poveste pe care ei o acceptă ca fiind a vieţii personale.

Sore îşi aminteşte că nu o singură dată i s-a întâmplat să-şi testeze limitele vitezei prin fugă... Mărturiseşte zâmbind, însă, că i-a fost de mare ajutor atletismul practicat în copilărie.

Spune că îl ajută la obţinerea unui timp record la suta de metrii, iar gardurile sunt o „nimica toată” pentru el. Factura vine adesea acasă sub duş, unde-şi descoperă vânătăi şi zgârieturi adânci şi însângerate, pe care nu le-a sesizat la momentul „confecţionării”, fiind mai preocupat să-şi salveze pielea.

„În cazul nostru, nu poţi să baţi la poarta nimănui ca să-i spui simplu: „am venit să-ţi fac un graffiti!”, pentru că nu ţi se va deschide... Şi atunci găsim locuri părăsite, pentru care negociem cu portarii, dacă mai există. O sticlă de ceva sau un pachet de ţigări ne deschid porţi. În esenţă, noi girăm cu viaţa noastră sau cu libertatea!... Sunt şi cazuri când ne facem desenele pe fugă... O regulă esenţială este să-l şi termini, pentru că la fel ca orice criminal, fie el şi artist, nu te poţi întoarce niciodată la locul faptei.”

Cum se face graffiti?

O serie de cuvinte și expresii au ajuns să descrie diferite stiluri și aspecte legate de graffiti. Ca toți termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă.

Totuşi, tag-ul desemnează o semnătură stilizată a unui writer, iar termenul taggerface face referire la o persoană care face tag-uri.

Throw-up şi bomb-ul se regăseşte de obicei în stilul bubble sau panel (foarte rotunjit cu aspect de bule, în stil old school (asemănăator literelor de tipar), fără fund la litrere, însă. De obicei are o culoare pentru contur (cum ar fi negru) și una pentru umplere, de exemplu crom (argintiu).

Throw-up-ul nu este umplut complet (are un fill dat in grabă), în timp ce bombul are un fill complet, uneori cu umbre şi lumini. Piece-ul (de la masterpiece - capodoperă) are adesea efecte 3D, săgeți care dau fluiditate și direcție, multe culori și tranziții cromatice.

Realizarea unui piece necesită mai mult timp decât un throw-up. Cu cât amplasamentul este mai la vedere, iar lucrarea este mai bine executată, cu atât crește respectul pentru writer.

Burner-ul este un piece mai amplu și mai elaborat, realizat de obicei legal, datorită timpului și efortului depuse pentru executarea lor.

Pe de altă parte, trebuie spus că primii writeri din New York făceau burner-e ilegal, pe trenuri.

În lumea grafferilor se practică şi ceea ce ei numesc „to slash' a tag” sau în traducere „a tăia sau a scrie peste tag-ul cuiva”, socotit ca o insultă gravă adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat.

Este de precizat aici, că fiecare comunitate de grafferi îşi are zona sa de influenţă şi de autoritate, iar încălcarea ei de o alta reprezintă o adevărată mănuşă aruncată la duel.

Confruntarea este de cele mai multe ori artistică, dar presupune exact această practică de a scrie sau a desena peste ceva deja existent.

De aici şi o altă sintagmă - going over... declarația de război.

Audio: Fotograful Busu le protejează identitatea.

Majoritatea graffer-ilor respectă operele altora. La rândul său, cel care încalcă regula, este considerat un "toy", sau pur și simplu o pacoste. Toy-ul este, în esenţă, un graffer fără experiență sau fără talent.

Versații folosesc acest cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruți. De cealaltă parte, king-ul sau legenda este un graffer respectat de restul.

Am să vă dau un singur exemplu, menit să vă stârnească atenţia... şi nu este din România!

Banksy este pseudonimul unui mare artist graffiti, activist politic, regizor de film și pictor englez.

Lucrarea lui a fost formată din scena underground din Bristol, care a implicat colaborări între artiști și muzicieni.

Nici până acum nu i se cunoaşte adevăratul nume sau mai exact cel cu care a fost botezat.

Ei bine, el a avut mulţi ani la rând un adversar redutabil cu care adesea îşi trimitea mesaje pe toate mijloacele de trasport în comun şi pe zidurile diferitelor cartiere care mai de care mai aproape de zona de influenţă a unuia dintre ei, pentru a se confrunta. Atunci când a murit, însă, „adversarul său”, Banksy a făcut ceea ce acum este considerat cel mai frumos graffiti din lume, pe care i l-a dedicat...

Revenind în ţară artiştii din povestea noastră fac parte dintr-o comunitate – Street Art Romania.

Marius, Dragoş şi Busu se ocupă să-i promoveze pentru ca povestea lor să nu rămână una tabu.

Despre ea în episodul de luni 3 martie, unde aflăm mai multe şi despre viaţa undeground a oraşelor.

Fotografiile incluse în articol aparţin comunităţii Street Art Romania.


Etichete exclusiv onlinegraffitigrafferiRomâniaziduriartăvandalismsprayWhySoreBusustudentpseudonimvandalizămfrumosstreet-artautorităţiartistgarduriblocurifabrici părăsitemetroutramvaiautobuzfotografBanskyundergroundSTREET ART ROlegalilegal

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live