Ascultă Radio România Actualitaţi Live

EXCLUSIV România a fost invitată să înceapă discuțiile de aderare la OCDE

OCDE a decis lansarea negocierilor de aderare cu şase state candidate, inclusiv România.

EXCLUSIV România a fost invitată  să înceapă discuțiile de aderare la OCDE

Articol de Luminiţa Voinea, 26 Ianuarie 2022, 08:47

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică OCDE a decis, marți, lansarea negocierilor de aderare cu şase state candidate, între care şi România.

În comunicatul Consiliului OCDE sunt menţionate progresele pe care ţara noastră, alături de Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru, le-au făcut de la lansarea cererilor de aderare.

Organizaţia va pregăti foi de parcurs individuale pentru toate aceste ţări, cu condiţia ca cele şase state să-şi confirme adeziunea la valorile, viziunea şi priorităţile organizaţiei.

Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi Guvernul de la Bucureşti au salutat decizia Consiliului OCDE, subliniind că prin aceasta, ţara noastră se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă.

Iohannis: Rămânem angajaţi să atingem obiectivul aderării la OCDE, cu energie şi determinare

Preşedintele Klaus Iohannis salută decizia Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de lansare a negocierilor de aderare cu România.

'"Salut călduros decizia OCDE de astăzi de deschidere a negocierilor de aderare cu România. Mulţumesc secretarului general Mathias Cormann şi statelor membre pentru susţinerea candidaturii României! Rămânem angajaţi să atingem obiectivul aderării la OCDE, cu energie şi determinare", a scris şeful statului, marţi, pe Facebook.

Guvern: România se apropie de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă

Și Guvernul de la Bucureşti a salutat decizia Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind lansarea negocierilor de aderare cu România.

"Prin această decizie, România se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă, unanim împărtăşit şi asumat constant la cel mai înalt nivel al statului: obţinerea statutului de membru al OCDE" , se arată într-un comunicatul transmis de Executiv.

România apreciază, în mod deosebit, eforturile Secretarului General al OCDE, Mathias Cormann, şi ale celor 38 de state membre pentru a identifica consensul asupra extinderii şi în special pentru sprijinul acordat candidaturii României.

"Apartenenţa la OCDE va consolida profilul internaţional al României şi va asigura acces la expertiza unui organism internaţional apreciat pentru calitatea studiilor economice şi a evaluărilor politicilor publice. Va oferi, totodată, oportunitatea de a participa în mod direct, alături de ceilalţi membri, la stabilirea reglementărilor internaţionale în domeniul bunei guvernanţe economice. Deschiderea discuţiilor de aderare reprezintă încununarea eforturilor consecvente ale diplomaţiei române şi ale întregului spectru instituţional din ultimele decenii, în scopul apropierii României de standardele şi practicile OCDE, recunoscute la nivel global ca etalon al bunei guvernanţe în economiile dezvoltate. Acest succes este rezultatul unei strânse colaborări interinstituţionale în care au fost implicate de-a lungul timpului ministerele şi instituţiile de resort, sub egida, începând cu 2016, a unui Comitet interministerial, coordonat în prezent în mod direct de prim-ministrul României ",
se mai arată în comunicat.

Guvernul reconfirmă faptul că instituţiile sale sunt pregătite să coopereze activ cu structurile de lucru ale OCDE în vederea parcurgerii cât mai rapide a etapei negocierilor, în drumul către aderarea la OCDE, menţionând că alături de ţara noastră decizia de deschidere a negocierilor adoptată marţi s-a referit şi la Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru.

Luca Niculescu: O zi mare pentru România

Ambasadorul României la Paris, Luca Nicolescu, subliniază că intrarea României în OCDE va reprezenta încă o ancoră de stabilitate și prosperitate pentru România.

"O zi mare. România a fost invitată azi să înceapă discuțiile de aderare la OCDE. După NATO și UE, intrarea în OCDE va reprezenta încă o ancoră de stabilitate și prosperitate pentru România. Pentru că OCDE nu este doar clubul tarilor care dețin 70 % din producția și comerțul globale și 90 % din nivelul mondial al investițiilor directe. Este asocierea unor țări care împărtășesc aceleași valori și principii, care cred în democrație, stat de drept, drepturile omului, care au o economie de piață deschisa și transparentă", arată Luca Nicolescu într-o postare pe Facebook.

El precizează că începerea negocierilor de aderare la OCDE a fost printre principalele obiective ale mandatului său.

"Sediul OCDE este la Paris iar aderarea la această organizație se află pe agenda de politică externă din 2004, candidatura României fiind înnoită în mai multe rânduri. Încă de la începutul mandatului meu, inceperea negocierilor de aderare la OCDE a fost printre principalele obiective. Au fost zeci de delegații și sute de întâlniri cu reprezentanții OCDE și cu cei ai statelor membre (38, în clipa de față) pentru a pleda cauza României. Toate instituțiile României au promovat acest demers. Președintele României și colegii din Administrația Prezidențială, Guvernul (și toate guvernele care s-au succedat), reprezentanții Parlamentului, ai patronatelor, ai sindicatelor, ai societății civile. A fost chiar un «obiectiv de țară». Mulțumesc conducerii și colegilor din MAE pentru tot sprijinul din acești ani", mai arată Luca Niculescu în mesajul său.

Înfiinţată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe, notează Agerpres.

Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic de politică externă, care a întrunit sprijinul transpartinic al guvernelor postdecembriste ale României.

Ţara noastră şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE în aprilie 2004, candidatură care a fost reiterată în mai multe rânduri.

Echipa antidrog a Serviciului de Noapte vă așteaptă la o nouă ediție
Serviciul de noapte 25 Aprilie 2024, 16:41

Echipa antidrog a Serviciului de Noapte vă așteaptă la o nouă ediție

Cătălin Țone și Victor Caraculacu vor analiza rolul sportului și al performanțelor sportive în formarea copiilor ca soluție...

Echipa antidrog a Serviciului de Noapte vă așteaptă la o nouă ediție
ARTRI: Vrem să asigurăm un climat de fair-play în transporturi
Serviciul de noapte 23 Aprilie 2024, 15:45

ARTRI: Vrem să asigurăm un climat de fair-play în transporturi

Reprezentanții asociațiilor transportatorilor au vorbit, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, despre problemele...

ARTRI: Vrem să asigurăm un climat de fair-play în transporturi
De ce suntem pe primul loc la decesele provocate în accidente rutiere?
Serviciul de noapte 22 Aprilie 2024, 13:15

De ce suntem pe primul loc la decesele provocate în accidente rutiere?

Serviciul de noapte cu Maria Țoghină aduce în atenție o dezbatere despre cauze, soluții, autocontrol la volan, limitările...

De ce suntem pe primul loc la decesele provocate în accidente rutiere?
Învingătoarele de cancer se vor reuni, pe 8 iunie, în cursa Race for the Cure România
Serviciul de noapte 18 Aprilie 2024, 09:33

Învingătoarele de cancer se vor reuni, pe 8 iunie, în cursa Race for the Cure România

Președinta Fundației Renașterea, Mihaela Geoană, a prezentat proiectele privind lupta împotriva cancerului și programele de...

Învingătoarele de cancer se vor reuni, pe 8 iunie, în cursa Race for the Cure România
Alexandru Rafila: Nu punem piedici spitalului construit de "Dăruiește Viață"
Serviciul de noapte 16 Aprilie 2024, 11:26

Alexandru Rafila: Nu punem piedici spitalului construit de "Dăruiește Viață"

Ministrul sănătății aduce clarificări în legătură cu spitalul construit de Asociația "Dăruiește Viață" și cu incidentul de la...

Alexandru Rafila: Nu punem piedici spitalului construit de "Dăruiește Viață"
Alexandru Rafila și Mihaela Geoană vin la Serviciul de noapte
Serviciul de noapte 15 Aprilie 2024, 08:50

Alexandru Rafila și Mihaela Geoană vin la Serviciul de noapte

Despre problemele și soluțiile din Sănătate și cel mai nou proiect al Fundației Renașterea, la Serviciul de noapte cu Maria...

Alexandru Rafila și Mihaela Geoană vin la Serviciul de noapte
Lygia Alexandrescu: Consumul mare de alimente după-amiază ne îmbătrânește
Serviciul de noapte 10 Aprilie 2024, 11:44

Lygia Alexandrescu: Consumul mare de alimente după-amiază ne îmbătrânește

Lector universitar doctor Lygia Alexandrescu a vorbit la emisiunea “Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină, despre adoptarea...

Lygia Alexandrescu: Consumul mare de alimente după-amiază ne îmbătrânește
Cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime
Serviciul de noapte 08 Aprilie 2024, 08:16

Cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime

Despre obezitate, cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime, detoxifiere și alimentație sănătoasă, în...

Cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime