„Domnitorul Radu Şerban – ultimul mare cruciat român”

Deşi cele trei domnii ale lui Radu Şerban au fost caracterizate ca războinice, domnitorul Ţării Româneşti şi-a dorit cu multă insistenţă pacea.

O pace atât de necesară pentru procesul de reconstrucţie şi stabilizare după costurile însemnate ale domniei lui Mihai Viteazul.

Tările Române au servit o lungă perioadă de timp ca „tampon” între imperiile de jur-împrejur. Mai mult, creştine fiind, au fost solicitate să devină un scut pentru apărarea Lumii occidentale.

Tot aşa şi cu obiectivele politice ale domnitorului Radu Şerban care ajunseseră să se confunde cu cele ale Ligii creştine. În fapt, o continuare a celor urmărite de Mihai Viteazul.

Diferenţele între cei doi domnitori au contat şi ele, fiind influenţate de jocurile politice din exterior, de împrejurări şi desigur de finanţarea luptei anti-otomane.

Cea de-a doua domnie a lui Radu Şerban, între 1602 şi 1611 a oferit ţării mai multă stabilitate şi timp necesar unei refaceri economice parţiale.

Desigur că şi otomanii ieşiseră slăbiţi din încleştarea cu Imperiul Romano-german în vest şi cu Persia în est, aşa încât o perioadă de acalmie era binevenită.

Domnitorul Radu Şerban a fost un destoinic comandant militar şi deopotrivă şi un bun administrator reuşind să păstreze echilibrul în rândul stărilor sociale. A beneficiat de ajutorul familiilor vechi boiereşti, după cum a întreţinut relaţii mulţumitoare şi cu boierimea mijlocie şi mică.

Decizile sale în privinţa regimului fiscal au fost moderate, iar în relaţia cu Poarta a reuşit să scadă valoarea tributului de la 155 de mii de galbeni anual la sub o sută de mii datorat sultanului.

Şi relaţia cu Biserica a decurs firesc, fiind un apărător consecvent al tradiţiilor.

Cu Moldova condusă de Constantin Movilă a încheiat un pact de neagresiune, ba mai mult şi l-a făcut aliat pe domnitorul moldovean, iar polonilor le-a recunoscut sfera de influenţă şi ajutorul militar în caz de ameninţări externe.

Cu Transilvania, relaţiile au fost mai dificile, familia Báthory fiind dispusă mai tot timpul să anexeze şi Ţara Românească. Numai că victoriile domnitorului Radu Şerban de pe câmpul de luptă au curmat această intenţie.

Domnia sa şi rezultatele administraţiei sale s-ar fi regăsit mai des şi mai mult în manualele şcolare de azi, dacă domnitorul s-ar fi bucurat de încrederea Porţii Otomane.

La Stambul, domnitorul a fost perceput fără tăgadă ca un aliat al Occidentului, al imperialilor, o persoană în care nu puteau avea încredere, astfel că atunci când s-a ivit prilejul, turcii n-au stat pe gânduri şi i-au grăbit plecarea de pe tron.

Chiar şi în exil, la Viena unde a fost primit ca un oaspete de seamă a continuat să fie activ, de partea lumii creştine, în speranţa că sorţii vor fi mai indulgenţi cu el.

S-a stins din viaţă printre străini, la 60 de ani după o lungă suferinţă, fiind bolnav de podagră sau gută (Boală cronică cauzată de dereglarea metabolismului și manifestată prin crize articulare dureroase), rezultat al condiţiilor vitrege de pe câmpurile de luptă.

Mânăstirea din Comana, azi în judeţul Giurgiu a fost ctitorită de domnitorul Radu Şerban, unde se găsesc şi rămăşiţele sale pământeşti.

Contribuţii editoriale : dl. prof. dr. Bogdan Murgescu de la Universitatea din Bucureşti despre direcţiile de politică externă ale Imperiului Otoman în secolul al XVII-lea. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO : Istorica, ediţia din 5 februarie 2018

Regia de montaj : Carmen Idriceanu şi Oana Sandu

Regia de emisie : Victor Mihăescu şi Adriana Anica

Emisiunea „ Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro