Criza ucrainieană readuce în actualitate geopolitica

Amintiţi-vă că în timpul pregătirii României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, Rusia era, categoric, împotrivă, mai ales împotriva aderării României la NATO.

Câte ameninţări voalate am auzit noi atunci, iar funcţionarii ruşi de nivel înalt ne sugereau că asemenea chestiuni principiale se discută direct peste capul nostru între Rusia şi SUA, şi România este membră NATO acum, deja de zece ani, fără ca asta să fi cauzat vreun cutremur de mare amplitudine, dar nici măcar de mare adâncime în Vrancea.

Colegi jurnalişti mai în vârstă îşi amintesc de perioada războiului rece, George Friedman, de exemplu, de la Stratfor.

În timpul războiului rece, spune Friedman, în mod obişnuit, secretarul de stat al SUA şi ministrul de externe sovietic negociau soluţiile crizelor şi soarta ţărilor.

A trecut mult timp de când aveau loc asemenea negocieri, dar săptămâna trecută am avut senzaţia de déja- vu.

Americanii şi ruşii negociau peste capetele tuturor, pentru a găsi o cale de detensionare a crizei din Ucraina şi, în acelaşi timp, de eşapare a soartei acesteia - spunea Friedman.

Rusia încearcă acum să negocieze redesenarea graniţelor sale, prin cuprinderea Crimeii direct cu SUA.

În felul acesta, discutând cu singura superputere rămasă după războiul rece, Rusia îşi aminteşte de fostul său statut şi încearcă să sugereze că poate reveni, dar nu prin putere economică sau militară, măcar prin intenţie şi strategie.

După un ping-pong, scuzaţi asocierile posibile, între miniştrii de externe ai SUA şi Rusiei, când s-au formulat propuneri, răspunsuri la propuneri, Serghei Lavrov a cerut time-out pentru consultări cu şeful de la Kremlin.

În sfârşit, a avut loc cea mai recentă întâlnire, după care, oficial, s-a dat de înţeles că nu s-a reuşit niciun progres, dar surse ruseşti, citând surse americane, ar fi spus că se întrevede un plan de reglementare a situaţiei Ucrainei.

Avem legătura cu corespondentul Radio România Actualităţi în spaţiul post sovietic, Alexandru Beleavschi.

Poate nu este esenţial, dar de ce, mai întâi, s-a spus că întrevederea miniştrilor de externe s-a încheiat fără rezultate şi apoi au apărut brusc speranţele? Sunt acestea atât de greu de digerat, încât trebuie să ne obişnuim cu ele?

Corespondent: Aş începe cu ce ai spus mai devreme. Se pare că ultimele evoluţii au repus în actualitate ceea ce se numeşte geopolitica, la care se spune că s-a renunţat.

Undeva în anii '90, existau anumite teorii politologice, conform cărora geopolitica este o disciplină perimată.

Marile puteri, într-adevăr, încearcă să rezolve soarta micilor ţări, micilor puteri, dar, evident, având în vedere propriile lor interese.

În ceea ce priveşte întâlnirea Lavrov-Kerry, ultima întâlnire, ea nu face parte din aşa-numita diplomaţie a ping-pongului, încheiată de Kissinger în relaţiile cu China, dar este o încercare, de fapt, de a fixa nişte criterii, care să permită dezamorsarea actualei crize din Ucraina, care pe mulţi i-a determinat să spună că revenim în perioada războiului rece, că relaţiile ruso-occidentale au ajuns la cel mai jos nivel posibil, iar criza a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani.

Ceea ce se poate spune, după informaţiile oficiale, este că Rusia şi SUA au rămas în dezacord asupra foarte multor probleme.

Ceea ce afirmă sursele citate de presa occidentală, dar şi de presa rusă este că există anumite momente, există puncte de înţelegere neformalizate, dar care se pare că încep să se realizeze.

John Kerry a cerut retragerea completă a forţelor ruse de la graniţa de Est a Ucrainei, ceea ce NATO, astăzi, a zis că nu s-a realizat, Putin i-a declarat cancelarului Merkel, în ultima sa convorbire telefonică, că Rusia a retras parţial trupele din zonă, apoi, angajarea de convorbiri directe între Moscova şi actuala putere de la Kiev, adică recunoaşterea, practic, de catre Rusia a legitimităţii acestei puteri, deşi, astăzi,ministerul rus de externe a reiterat că, din punctul de vedere al Moscovei, aceasta a ajuns la guvernare în urma unei lovituri de stat neconstituţionale.

Miza cea mai mare se pare că, în acest moment, este însă recunoaşterea alegerilor prezidenţiale anticipate din Ucraina, din 25 mai, şi există semne că Rusia ar putea să accepte legitimitatea lor.

Rusia pare să nu mai insiste ca alegerile să aibă loc după efectuarea reformei constituţionale.

Or, efectuarea reformei constituţionale este una din condiţiile asupra cărora Rusia insistă, pentru că ea, din punctul său de vedere, ar prevedea extinderea prerogativelor regiunilor, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile zonelor cu populaţie rusă şi rusofonă.

Este vorba, în esenţă, de ceea ce Rusia numeşte federalizarea Ucrainei, ceea ce Ucraina, formal, nu doreşte să facă, însă este gata să ofere regiunilor drepturi cât mai largi posibile.

Realizator: Crezi că este posibil ca Rusia să joace, acum, la cacealma, ştiut fiind că situaţia ei economică e dificilă?

Corespondent: Există două puncte de vedere faţă de ceea ce ai numit de joc "la cacealma". Primul porneşte de la ideea că Rusia, profitând de slăbiciunea Ucrainei după evenimentele din februarie, ar fi încercat să forţeze, cumva, dezagregarea statului ucrainean şi, conform scenariului din Crimeea, să alipească la teritoriul său zonele de sud şi de est ale Ucrainei, populată, după cum se ştie, în mare parte sau în proporţie însemnată de populaţie rusă.

În acest sens, ar fi, aşa s-ar explica, de pildă, şi masarea de trupe ruseşti la graniţele de nord şi de est ale Ucrainei.

Cea de-a doua teorie este că jocul pe flancul de est şi de nord a fost o ridicare specială, intenţionată a mizei, tocmai pentru a avea de unde să cedeze şi să obţină acceptarea de facto a anexării Crimeii.

Realizator: Şi mai este de văzut dacă Rusia va reuşi, până la urmă, să asimileze această ingerare a Crimeii.

Corespondent: Problema asimilării Crimeii este foarte importantă, pentru că mulţi îşi pun problema în ce măsură, chiar dacă Rusia ar fi înglobat, să zicem, aceste vaste teritorii din sudul Ucrainei în componenţa sa, în ce măsură le-ar fi putut integra, absorbi din punct de vedere al preţului politic şi a celui economic.