Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Fotbal, Liga Europa, grupa A Joi, 29 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

25 Februarie 2020
Vizualizari: 1308
Comentează add

Invitat: dl. dr. Andrei Răzvan Voinea, istoric şi publicist

„Case cu curte şi grădină înainte de război” „Case cu curte şi grădină înainte de război” - Conține audio

george-popescu

Lociunţă construită de Societatea Comunală în perioada interbelică. Zona Fabricii de Chibrituri. Credit: https://asz.ro/wp-content/uploads/2019/11/Fabrica-de-Chibrituri-002.jpg

Locuinţe ieftine, locuinţe economice, locuinţe sociale.

 

Un ternem care desemna în primul rând accesul la o serie de servicii îmbunătăţite de calitate a locuirii pentru persoane defavorizate cum le numim astăzi, persoane sărace, în epocă.

 

La 16 mai 1910 la Bucuresti a fost înfiinţată Societatea Comunală pentru Construirea de Locuinţe Ieftine. Actul a fost semnat de Regele Carol I, ministrul de interne, I.I.C.Brătianu şi ministrul de justiţie, Toma Stelian.

 

Experimental, înainte de apariţia Societăţii, în strada Lânăriei a fost încercat proiectul, rezultatele fiind destul de încurajatoare.

 

În această parte de sud a oraşului erau localizată zona industrial cea mai dinamică beneficiind de electricitatea si gazul de la societatile comunale omonime de pe fostul bulevard Fabrica de Gaz, astazi Bd. Mărășești.

 

Au urmat construcţii de case tip în parcelările dinstrazile Zablovschi, Cornea (astăzi Gala Galaction), Caraiman, Trotuşului, Bulevardul Tei, în Floreasca, la Pieptanari, în zona Sebastian (fost Lupeasca), la Cuţitul de Argint sau chiar pe Kiseleff şi în Piata Lahovary – clădirea impunătoare a fostei Regii a Monopolurilor de Stat, vecină cu Spitalul de Oftalmologie.

 

Până în iunie 1948, la desfiinţarea Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine au fost construite peste 4100 de imobile.

 

Au fost folosite patru tipuri de case sau tipare, îndeosebi s-a insistat pe construirea locuinţelor duplex care beneficiau de curte şi grădină, nu însă de suprafaţă mare, unele imobile având şi etaj cu una. Două, trei şi patru camere. A mai figurat şi varianta cerută de colaboratorii Societăţii pentru locuinţe care aveau şase, şapte camere, dependinţe şi cazare pentru servitori, o exagerare a proiecţiei de la care s-a început acest act de operă socială.

 

De-a lungul existenței, Societatea a fost condusă de patru directori (Andrei G. Ioachimescu, N.I. Georgescu, D. Stoica și Ioan Berindei) și alți 5 arhitecți au îndeplinit funcția de arhitect-șef (Ioan D. Trajanescu, Dimitrie Mohor, Ion Țărușanu, Paul Rossin, D. Ionescu). Sediul principal al Societății a fost în Piața Rosetti, nr. 7, într-un imobil proiectat de Virginia Haret.

 

Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine urmărea să își atingă scopul consta în construirea de locuințe cuplate, grupate în parcelări, situate în jurul centrului orașului și integrate cu grijă în țesutul urban, și a fost inspirată, parțial, de principiile orașului-grădină. Fiecare dintre aceste parcelări era dotată cu facilități publice moderne, precum electricitate, canalizare, străzi și trotuare pavate cu piatră și asfalt. Treptat, parcelarea cu case înconjurate de grădini, aflate în deplina proprietate a beneficiarului, a devenit principalul model de extindere a Bucureștiului.

 

Cu toate acestea, nici parcelarea, nici locuințele-tip nu reprezentau inovații, întrucât Bucureștiul cunoscuse deja proiecte de acest fel.

 

Legea administrativă de la 1894 prevedea construirea de locuințe-tip în mediul sătesc, și o fabrică din București chiar construise, în 1898, primele locuințe de acest fel.

 

Avântul pe care îl luaseră aceste parcelări a determinat adoptarea unei legi de mărginire a orașului, în 1895, care urmărea să stopeze proiectarea lor dincolo de limitele nou trasate ale orașului.

 

Simultan, reformatorii și-au îndreptat atenția și către orașul-grădină, o inițiativă care ilustra capacitatea autorității publice de a privi dincolo de simpla lotizare a unui teren și de vânzarea loturilor și a îndrepta această tehnică urbană spre îndeplinirea unor scopuri sociale.

 

Directorul Societăţii, ing. Andrei G. Ioachimescu îi cerea în anul 1910 noului primar al capitalei, Dobrescu : „Dorința noastră fiind a pune cât mai repede la dispoziția populației nevoiașe a Capitalei aceste locuințe, nu ne îndoim că vom primi în curând un răspuns favorabil din partea dvs.” 

 

Între anii 1911 și 1916, majoritatea parcelărilor au fost construite prin contractarea de către Societate a antreprenorilor privați. Astfel, au fost edificate parcelările Candiano Popescu, Lupească, Clucerului, Zablovschi, Rahova, Grant, Șerban-Vodă, Steaua, Dorobanți, Lăzureanu, Fabrica de Chibrituri, Raion. Locuințele au fost construite de arhitecții Ioan D. Trajanescu și Dimitrie Mohor.

 

Legea pentru încurajarea construirii locuințelor din 23 iulie 1921 crea o serie de avantaje, printre care reducerea taxelor de construcție și de transport, obligația orașelor de a vinde terenurile virane și posibilitatea funcționarilor de a-și înființa cooperative cu scopul construirii de locuințe pentru aceștia.

 

Unul dintre efecte a fost înființarea Cooperativei „Munca”, a funcționarilor Ministerului Muncii, care a apelat la Societatea Comunală pentru construirea unei parcelări de locuințe pentru membrii ei.

 

Avantajul principal pentru beneficiarii locuinţelor ieftine sau sociale era că după legea din 1921, fiecare locuinţă nouă avea scutire de impozit timp de 10 ani.

 

Aceiaşi lege corecta indicele inflaţiei de după război. La 1913, plafonul maxim al costului unei case a fost stabilit la 13.000 de lei. După război nu mai putea fi vorba de aceleaşi costuri din cauza devalorizării monedei naţionale.

 

Noua lege nu menționa un preț maxim, deoarece legislatorii se temeau că situația economică s-ar înrăutăți și un nou prag ar necesita noi legi dificil de trecut. Prețul maxim a fost stabilit de guvern, care l-a mărit treptat: în 1921 era de 250.000 de lei, în iunie 1924, de 400.000, iar în aprilie 1926, de 1.000.000 de lei, un preț prohibitiv pentru clasa muncitoare. 

 

Pentru o comparaţie, accesul la o astfel de locuinţă gândită pentru muncitori cu venituri de până la 200 de lei, în anul 1910 şi direcţionată intenţionat pentru combaterea ravagiilor tuberculozei, devenea în anul 1927 imposibilă, inaccesibilă pentru această categorie socială şi în general costa mult mai mult faţă de o construirea unei case în regie proprie.

 

Între 1928 și 1944, Societatea Comunală a construit încă 1.000 de locuințe în parcelările sale. Astfel, a finalizat parcelările Cornescu, Drumul la Tei, Drumul Sării, Raion, Sf. Vineri, Iancului, Panduri, Echinocțiului, Maior Giurescu și Calea Lacul Tei.

 

Anterior, în anul 1912, Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine a încheiat acte de colaborare cu cele mai reprezentative instituţii publice ale Vechiului Regat prin care se angaja ca pe cheltuiala acestora să construiască locuinţe sociale, dar nu neapărat ieftine.

 

Apar în documentele epocii, acorduri cu Ministerul de Finanţe ( zona Dorobanţilor), Ministerul de Război (partea de sud-vest a Bucureştiului), CFR (Griviţa, Domenii) în care accesul la o locuinţă socială sau de serviciu era controlat de creditori şi nu de reprezentanţa Primăriei.

 

Societatea Comunală proiectează, la cererea Ministerului de Război, o nouă parcelare, în apropierea taberei Regimentului Mihai Viteazul și a Poligonului de Trageri. Societatea a construit în această zonă, delimitată de străzile Drumul Sării – Constantin Marinescu – Octav Băncilă – Lt. aviator Gheorghe Caranda aproximativ 120 de case tip, majoritatea duplex, însumând peste 300 de locuințe individuale, unele dintre aceste case fiind proiectate chiar cu patru apartamente individuale sub același acoperiș. 

 

Tipul B proiectat de arhitectul D. Mohor avea o compoziție simetrică: era alcătuit din două camere la parter pentru fiecare dintre locuințe, coșuri separate, acoperișul fiind învelit cu țiglă.

 

În acest fel, structura socială a rezidenţilor se schimbă radical, locul muncitorilor fiind luat de personal tehnic avansat şi intelectuali ori deţinători de funcţii politice şi de stat.

 

Una din concluziile invitatului şi autorului volumului „Idealul locuirii bucureştene: familia cu casă şi grădină. Parcelările Societăţii Comunale pentru Locuinţe ieftine, Bucureşti 1908-1948” este că din punct de vedere social, Societatea a fost un eşec, însă oraşul Bucureşti a câştigat din apariţia parcelărilor de case construite după principiul oraşului-grădină.

 

Regia de montaj: Carmen Nicolau

 

Regia de emisie: Dana Burcea şi Mariana Băjenaru

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 24 februarie 2020 (integral: 29'28'')

 

 Foto: toate reproducerile aparţin Asociaţiei Studio Zona. Credit: https://asz.ro/

 

 

 

 Locuinţe de pe str. Ana Davila (Cotroceni)

 

 

Case tip situate pe str. Candiano Popescu. Azi şi ieri.

 

 

 

Locuinţe tip în zona Dorobanţilor

 

 

Imobile ieftine sau sociale din perioada interbelică din str. Drumul Sării

 

str. Echinocţiului 

 

str. Fabrica de Chibrituri

 

 

Fotografie din avion. 1927. Case ieftine şi sociale.

 

str. Lânăriei

 

 

 

 

Parcelarea Lupeasca

 

 

Parcelarea Raion

 

Parcelarea Zablovschi

 

 

Emisiunea "Istorica"  se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării. 

 


Etichete locuinţăparcelareieftinmuncitorituberculozaPrimăriesocialBucureştipoliticăcosturipreţuricameredependinţegazecurent electricoraş-grădină1908-1948eşec

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live