Lucescu l-a convocat pe Laurenţiu Popescu!
Articol de Robert Şişcă, 23 Martie 2026, 07:22
Selecţionerul Mircea Lucescu a decis, duminică seară, convocarea la echipa naţională a portarului Laurenţiu Popescu de la Universitatea Craiova.
Convocarea vine în contextul “situaţiei medicale a lui Ionuţ Radu după partida Celta Vigo – Alavés”.
Popescu se va alătura astfel luni lotului pentru meciurile din play-off-ul de calificare la Cupa Mondială.
Sâmbătă, Mircea Lucescu l-a convocat pe Cătălin Căbuz (FC Argeş) în locul lui Mihai Popa, venit cu o problemă medicală la lot.
La finalul acestei luni au loc meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, turneu final găzduit de SUA, Mexic şi Canada.
Joi, 26 martie, naţionala României va disputa semifinala cu Turcia, la Istanbul, pe Beşiktaş Park, cu începere de la ora 19:00 (20:00 ora locală).
În cazul victoriei, tricolorii vor juca apoi finala play-off-ului, în deplasare, în Slovacia sau Kosovo, marţi, 31 martie, cu începere de la ora 21:45.













