Kimi Antonelli a câştigat Marele Premiu al Chinei. Este prima victorie pentru tânărul pilot italian la un Grand Prix
Articol de Robert Şişcă, 15 Martie 2026, 12:26
Pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, de la Shanghai. Antonelli, în vârstă de 19 ani şi 201 zile, a obţinut primul succes în Formula 1. El este al doilea cel mai tânăr pilot care reuşeşte să câştige un Grand Prix, după Max Verstappen (18 ani în 2016, la Madrid).
El este, de asemenea, primul câştigător italian de la Giancarlo Fisichella (Renault) în Malaysia, în 2006.
Locul doi a fost ocupat de britanicul George Russell (Mercedes), iar pe trei s-a clasat Lewis Hamilton (Ferrari).
Un alt pilot de la Ferrari, Charles Leclerc, a obţinut locul 4, iar pe cinci s-a clasat britanicul Oliver Bearman (Haas).
Max Verstappen a abandondat în turul 47. Olandezul a spus că fiecare tur este o metodă de „supravieţuire” în noua maşină şi că pur şi simplu nu se bucură de aceste reglementări din 2026.













