Handbal: România o nouă victorie cu Slovacia
Naţionala feminină de handbal a României a învins clar echipa Slovaciei, cu scorul de 32-19 duminică, la Bistriţa, în Grupa din preliminariile EHF EURO Cup 2026.
Articol de Bogdan Predescu, 08 Martie 2026, 21:10
Naţionala feminină de handbal a României a câștigat și al doilea meci din dubla cu selecționata Slovaciei, în Grupa A din competiţia EHF EURO Cup. Meciul din Teraplast Arena din Bistriţa, a adus victorie pentru echipa noastră cu 32-19, după ce joi la Mihalovce, naționala lui Ovidiu Mihăilă câștiga în fața slovacelor cu scorul de 32-26. Norvegia este prima în clasamentul grupei cu 8 puncte, urmată de România cu 6 puncte, și deja este destul de clar că vom fi întrer primele două clasate din grupă, ceea ce înseamnă că ne calificăm în turneul Final Four din acest turneu amical.

Pentru naționala României urmează în luna aprilie, la București meciul cu Norvegia (8 aprilie) și apoi la Radom partida cu Polonia (12 aprilie). Cele cinci echipe gazdă ale turneului final EURO 2026, Polonia, România, Cehia, Slovacia şi Turcia, nu evoluează în preliminarii, având asigurată această competiție denumită EHF EURO Cup, alături de Norvegia, Danemarca şi Ungaria, echipe deja calificate la turneul final. Din cealaltă grupă vor ajunge în turneul final, cel mai probabil, Danemarca și Ungaria, cu victorie duminică pentru daneze în meciul direct 31-22.













