Atletism: Ştefania Uţă, medalie de aur la 400 metri garduri, la Campionatele Europene U20
Atleta Ştefania Uţă a obţinut, sâmbătă, 9 august, medalia de aur în finala probei de 400 metri garduri, la Campionatele Europene U20, de la Tampere.

Articol de Catrinel Oprişiu, 09 August 2025, 19:16
Ştefania Uţă a încheiat cursa cu timpul de 55.55 secunde, cea mai bună performanţă personală şi record al competiţiei, care îi conferă şi poziţia de lider european la U20.
Pe podium au mai urcat Meta Tumba (Franţa, 55.56) şi Viola Hambidge (Estonia, 56.71).
Este a doua medalie pentru delegația României după cea de vineri, obţinută de Daria Vrînceanu la triplusalt (13.75 metri).