Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici: „De fiecare dată când înoată David Popovici, România are 18 milioane de antrenori”

Domnule Adrian Rădulescu, în trei ani de zile, David a câştigat 4 medalii de aur la Campionatele Mondiale, 4 de aur la Campionatele Europene, un aur şi un bronz la Jocurile Olimpice. Ce se mai poate spune despre un asemenea palmares?

Au fost trei ani foarte buni, ce pot să spun. Și cred că reușim în continuare să găsim soluții la problemele care apar. Ne bucurăm inclusiv de provocările pe care le întâmpinăm în povestea noastră. Și sper să avem în continuare puterea să învățăm de fiecare dată din tot ce se întâmplă.

Cum a trăit antrenorul momentul acela când David a avut blocajul?

Eu o privesc atât ca și antrenor, cât și ca apropiat. Pentru mine, eu am o promisiune făcută față de el. Și intenționez să mă țin de această promisiune, indiferent de ce se va întâmpla. Din partea mea, eu voi încerca să-l protejez pentru tot restul vieții din toate punctele de vedere.

După Jocurile Olimpice, după pauza pe care a avut-o, cum ați reușit să îi dați un nou proiect?

În primul rând, am descoperit, sau știam că există niște limite în ceea ce s-a întâmplat. Cred că undeva în subconștientul și a lui, al întregii echipe, exista gândul că la Paris, ceva acolo nu i-a permis să fie din punct de vedere sportiv. Cred că asta a lăsat un pic de semn de întrebare.

În momentul în care s-a întors la bazin, am găsit niște mici obiective, niște mici detalii pe care să încercăm să le lucrăm. Toate, bineînțeles, sub proiectul sau sub dezideratul de a face lucrurile sustenabile din punct de vedere personal. Pentru că lumea... Ca să poți să fii relevant în sportul ăsta an de an și să poți să fii relevant în sportul acesta până la finalul carierii tale, din punct de vedere personal, clar trebuie să-ți găsești echilibru.

Da, poți să te dici total unei singure victorii și să o faci cu orice preț, dar nu așa se câștigă războierele. O câștigi o bătălie, dar per total s-ar putea războiul să fie pierdut. Și ăsta este unul dintre dezideratele noastre.

Și al meu și al întregului colectiv tehnic, dacă el își va dori să concureze și la Qatar 2036, să fie apt, din toate punctele de vedere, atât medical cât și fizic, psihic, să o facă. Dacă el își va dori chestia asta, noi avem obligația să-l ajutăm să poată să facă lucrul ăsta.

Cu cât sunt mai importante aceste rezultate, pentru că vin după Paris, într-un an postolimpic?

Pentru mine, Paris a fost un concurs sub nivelul sportivilor și nu din cauza bazinului. Bazinul de la Lia Manoliu nu are 2 metri adâncime și cu toate astea se înoată foarte repede acolo și mai sunt bazine în lumea asta unde și dacă n-au 2 metri, tot se înoată foarte repede.

Aia cu adâncimea cred că pică, că bazinul tot 2 metri are adâncimea, avea și când a înotat și Pan Zhanle, și când a înotat Bobby Finke și a bătut recordul la 1500, deci nu e de acolo. Dar povestea concursului începe cu o experiență mai nefastă a sportivilor, în sensul de organizare, de transport. Primele zile au fost clar sub impactul stresului și sportivii au resimțit-o.

Sunt mai multe lucruri. Și chiar dacă ne place să credem că putem să performăm în orice condiții, nu, lucrurile astea sunt importante. Și, ca dovadă că pe parcursul competiției unii au plecat din Satul Olimpic, englezii și-au gătit mâncarea la baza de lângă Paris și și-au adus-o în sat și-au mâncat-o acolo, oamenii au venit cu paturile lor, americanii cu aerul condiționat, Leon Marchand a dormit într-un hotel lângă arenă.

Numai noi considerăm că putem să facem lucrurile cu heirup și fără un pic de logistică bine pusă la punct. Ne păcălim. Și poate tocmai pentru că facem lucrurile astea... Nu cred că o facem pentru că nu vrem sau pentru că vrem să avem scuze. Să avem posibile scuze.

Cred că Paris a fost o situație, cum am zis, mai puțin fericită pentru mulți sportivi care și-ar fi dorit să performeze mai bine, care probabil ar fi putut să o facă mai bine și atunci, inclusiv David. Și cred că aceste Campionate Mondiale au demonstrat asta. O dată prin performanțele, sigur, prin performanțele lui, prin timpii lui Leon Marchand și nu doar, doar puțin simplu prin nivelul competiției, adică e foarte greu, a fost foarte greu.

Au fost unele dintre cele mai rapide semifinale din istorie și putem să ne uităm că pe sezonul ăsta s-au bătut niște recorduri mondiale pe la Naționalele Canadei, la Openul din Stockholm a căzut recordul mondial la 400. Maertens era pregătit și anul trecut să-l facă, dar la Jocuri n-a mai avut oportunitatea, acolo trebuia să câștige o medalie olimpică. Pentru că patru ani de finanțare depind de chestia asta și lucrurile sunt și așa, indiferent că vrem să o privim sau nu.

Și mai e ceva, ne uităm la Campionatele Mondiale în bazin scurt, din decembrie, care, la fel, a fost cu niște performanțe extraordinare. Cred că e competiția cu cele mai multe recorduri stabilite într-o singură ediție și nu au fost alții, sunt aceiași care au performat și la Jocuri sau care au fost aproape de a performa la Jocuri. Până la urmă, elita mondială e formată din aceiași oameni. Nu s-au găsit alții între timp, sunt aceiași de anul trecut.

David a vorbit despre unele schimbări tehnice, despre ondulări, despre mers mai rapid pe primul 5-10. Cum aţi ajuns la concluzia că trebuie schimbat ceva? Ce schimbări ați mai făcut?

Acum e important să fac o următoare aprecizare. Eu nu știu cum văd oamenii din afară. Ce știu este că de fiecare dată când înotă David, România are 18 milioane de antrenori de înot.

Din păcate, nu știu dacă toți dintre ei au suportul tehnic pe care îl am eu și accesul la informații și la oamenii foarte mișto care discută și care sunt acolo să găsească soluții la probleme. Și trebuie să precizez că el nu e cel mai slab pe sub apă. Dacă ne uităm la cifrele de la Paris, este la fel de rapid ca Pan Zhanle, pe sub apă și de fapt ca mulți alții.

David a fost la 11 sutimi de recordul mondial la 100 de metri liber, iar după finală a zis că este mai bine că nu l-a doborât acum, aşa mai are un obiectiv.

Sigur că mai sunt lucruri pe care le poate face. O să mergi 46.3, o să vrei să mergi 46.2, după care o să vrei să mergi 45.9, după care o să vrei să mergi 44.. Niciodată nu se vor termina obiectivele. Important e cât de mult ți le dorești și cât de mult o să-ți îngădui să le îndeplinești.

Cum vi se pare că Pan Zhanle nu a fost în finală?

Cred că s-a întâmplat același lucru ca pentru mulți dintre ei. Eu îl privesc și din perspectiva sportivului sau al tânărului, până la urmă și Pan are 20 de ani.

Te duci în februarie, în primul schimb de ștafetă, bați recordul mondial, ești luat absolut ca din oală, după care înoti proba efectiv, o câștigi, după care vin Jocurile Olimpice, înoti cât de cât în 4x100 m liber liber, faci 200, aproape ratezi semifinala la 100 liber, o prinzi ultimul și în finală câștigi la o secundă diferență.

Și bați recordul mondial cu aproape jumătate de secundă. Și după aceea vine ștafeta pe care, alături de echipă, o câștigi. Și după aceea vine, ce să vezi, un pic de vacanță și Jocurile Asiei, Campionatul chinez în bazin scurt, Cupa Mondială, la care câștigi proba de 800 m liber și tot așa. Eu îl înțeleg, nu e ușor să te montezi continuu, să fii așa la foc continuu și sunt sigur că o să revină. Are poate și un kilogram două în plus, are poate și un pic așa de oboseală psihică. Pentru noi, de fiecare dată când am avut, hai să spunem, un eșec sau un pas înapoi, asta ne-a aruncat înainte. Și cred că același lucru o să fie și pentru el”

Am vorbit foarte mult despre sportiv, despre David Popovici, dar cum a trăit tot ce a fost aici, la Singapore, antrenorul Adrian Rădulescu?

Asta vorbeam și cu soția asta, de faptul că, cumva uneori în meseria asta, indiferent de nivelul pe care îl atingi, te vei duce către un fel de platou, adică vei fi direcționat către un platou și o să faci lucrurile cum au funcționat și o să te agăți foarte puternic de ce a funcționat. Când tu ar trebui să te uiți mereu cum poți să evoluezi și tu.

Și pentru mine e foarte interesantă călătoria noastră. Mereu e ceva nou, mereu învăț ceva și încă sunt pasionat și mă bucur că încă am dorința să învăț, să găsesc soluții.

Ce-aţi învățat din ediția asta?

Nu pot să-mi dau seama, eu am nevoie un pic de timp așa ca să stau, să analizez, să reflectez și după aceea să-mi dau seama care e următorul curs.