Ascultă Radio România Actualitaţi Live

S-a deschis a 24-a ediţie a Târgului Internaţional de carte GAUDEAMUS

AUDIO + TEXT INTEGRAL: Deschiderea oficială a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învaţătură.

S-a deschis a 24-a ediţie a Târgului Internaţional de carte GAUDEAMUS
Deschiderea oficială a celei de-a 24-a ediţii a Târgului Internaţional de carte GAUDEAMUS, 22 noiembrie 2017. Foto: RRA.

Articol de Radiojurnal, 22 Noiembrie 2017, 11:43

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 noiembrie, ora 12:05) - Realizator: În acest moment are loc la ROMEXPO deschiderea oficială a Târgului "Gaudeamus".

Reporter: Mihaela Helmis - Am o foarte plăcută senzaţie, dragi ascultători, că Târgul Gaudeamus, acum, este mai mare, este mai distins şi cu mai mult aer, cu mai multă carte, cu mai multă cultură, aici, la ROMEXPO, unde colegul meu Attila Vizauer, director al Centrului Cultural Media, se pregăteşte să-i prezinte pe oaspeţii noştri de onoare la deschiderea oficială a Târgului.
Sunt deja foarte mulţi cei prezenţi în Târg; sunt grupuri de copii şi trompeta Târgului; toate sunt pregătite pentru deschiderea oficială.

Attila Vizauer: Bună ziua! Sunt directorul Centrului Cultural Media RADIO ROMÂNIA şi vă urez bun venit la a XXIV-a ediţie a Târgului Internaţional "Gaudeamus - carte de învăţătură".
Târgul Internaţional "Gaudeamus" este un proiect - şi spun aceasta cu mare bucurie - susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. De aceea, cu permisiunea dvs, am să-l rog pe domnul ministru Lucian Romaşcanu să ne spună câteva cuvinte.

Lucian Romaşcanu: Mulţumesc mult! Mulţumesc mult pentru invitaţie, doamnă ambasador, domnule preşedinte!
Iată, suntem la a XXIV-a întâlnire cu cartea de învăţătură în 27 de ani de existenţă a Târgului "Gaudeamus", şi mă bucur că un asemenea eveniment, pe nişte plaiuri unde lucrurile bune nu ţin îndeobşte atât de mult, are o asemenea tradiţie.
Mă bucur că pot să vă adresez câteva cuvinte şi din postura vremelnică de ministru al culturii, pentru că ne propunem foarte multe în zona editorială, în zona cărţii. Acum două zile am avut o întâlnire la cabinetul primului ministru, cu Asociaţia Editorilor, cu reprezentanţi ai distribuitorilor şi vom avea câteva planuri extrem de concrete pentru încurajarea lecturii, iar unul dintre ele îl va cuprinde şi pe Gaudeamus, astfel încât, în parteneriate pentru că deja este titularul unui "savoir-faire" foarte important, să facă din evenimentul Gaudeamus călător un prilej de întâ;nire cu cartea nu numai în zonele unde RADIO ROMÂNIA are studiouri teritoriale, ci în - poate - toate capitalele de judeţ, astfel încât oamenii, tinerii, elevii, copiii să aibă şansa să pună mâna pe carte tipărită, cititul unei cărţi tipărite neavând egal ca experienţă./cvanatoru/fcostea/ Mulţumesc încă o dată, urez mult succes Târgului Gaudeamus, la mulţi ani şi la foarte mulţi cititori de carte în România. Mult succes!

Attila Vizauer: Mulţumim, domnule ministru Lucian Romaşcanu. La 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, invitatul de onoare al Târgului de Onoare Gaudeamus 2017 este Uniunea Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România. O salut şi o invit la microfon pe doamna Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Angela Cristea: Bună ziua, doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi. Îmi face o deosebită plăcere să reprezint invitatul de onoare la acest târg, Uniunea Europeană, care participă cu standul Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Standul este acolo, îl vom şi vizita, cu titlul "Acasă în Europa". Cred că este o premieră mondială ca Uniunea Europeană să fie invitat de onoare la un târg internaţional de carte şi cred că organizatorii şi-au dat seama exact de acest lucru, că în Europa suntem acasă. Şi atunci, am încercat să pregătim pentru dumneavoastră, iubitorii de carte, de lectură, un stand în care să vă simţiţi ca acasă. Vom vorbi la acest stand, în multe evenimente, şi despre aspectele care ţin de muncă şi de cele care ţin de viaţa personală, pentru că în Uniunea Europeană una din preocupările noastre este să găsim pentru cetăţean, să-l ajutăm pe cetăţean să găsească un echilibru cât mai bun între viaţa profesională şi viaţa personală. De aceea vom avea ateliere care vorbesc despre programul Erasmus, care împlineşte 30 de ani anul acesta, programul prin care mii de tineri din România au studiat în alte state ale Uniunii Europene. Vom vorbi despre banii europeni, pentru că ştim că, de multe ori, la locul de muncă banii europeni pot face diferenţa şi, de data aceasta, vom vorbi despre planul de investiţii al UE, pentru că ştim cât de mare este nevoia de investiţii în România. Vom vorbi însă şi despre cum să citim sănătos, cum să ne hrănim sănătos, cum să ne bucurăm de viaţă, şi mai ales cum să ne bucurăm de prezent, pentru că pe de-o parte avem o expoziţie despre cei 60 de ani de la semnarea tratatelor constitutive, Tratatul de la Roma al UE, pe de altă parte vom vorbi despre viitorul UE pentru că suntem în plină dezbatere privind scenariul viitorului UE, dar cel mai important, am învăţat eu din cartea pe care o citesc chiar acum, este să ne bucurăm de prezent, de tot ceea ce ne aduce el. Printre altele, acest prezent va aduce la standul UE, îl va aduce şi pe 'Micul prinţ', pe care vi-l prezint, el este acolo într-un colţişor, stă cuminte şi aşteaptă să se întâlnească cu copiii mai mici şi mai mari care s-au bucurat de lectura acestei cărţi minunate. În acest mic pliant veţi găsi toate acţiunile noastre, sperăm să participaţi într-o măsură cât mai mare la dezbaterile noastre pentru că, pentru UE este foarte important să fim în legătură directă cu cetăţenii noştri, să vedem ce îşi doresc ei şi cum văd ei viitorul UE, astfel încât să-l putem construi împreună. Vă mulţumesc.

Attila Vizauer: Vă mulţumim doamna Angela Cristea! Vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră de a fi invitat, UE să fie invitat de onoare al ediţiei a XXIV-a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, eveniment iniţiat şi organizat de Radio România, desigur nu spun o noutate. Îl rog pe domnul preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, domnul Georgică Severin, să ne spună câteva cuvinte.

Georgică Severin: Bună ziua doamnelor, domnişoarelor şi domnilor! Este o mare onoare să vă primesc aici, în calitatea, cum spunea şi domnul ministru, vremelnică de preşedinte al acestei mari companii, o mare companie de radio, dar în acelaşi timp şi un fenomen cultural care se manifestă an de an sub diferite forme. Poate cea mai de succes formă culturală în care s-a manifestat Radioul în ultimul sfert de veac este acest târg de carte Gaudeamus internaţional, care a ajuns acuma la a XXIV-a ediţie, este o dovadă că atunci când iubeşti cultura, când iubeşti lectura, când iubeşti cartea şi mai ales nu eşti dispus la compromisuri, acest fenomen poate să continue să existe. Este o obligaţie pentru mine, în calitate de preşedinte al Socieţăţii Române de Radiodifuziune să adresez o serie întreagă de mulţumiri. O să încep mulţumind în primul rând invitatului de onoare al acestui târg în 2017, Uniunii Europene. Vă mulţumesc doamna ambasador! Mulţumesc UE că a fost alături de noi. Vreau să mulţumesc Ministerului Culturii, domnului Lucian Romaşcanu personal care ne-a sprijinit în organizare şi care, deşi şedinţa de guvern trebuie să înceapă în 40 de minute, este prezent aici tocmai pentru a da semnalul că Ministerul Culturii apreciază, este un partener extrem de important şi, într-un fel, gândindu-ne la ce se va întâmpla duminică când vom marca începutul anului Centenar, poate că noi facem astăzi o avanpremieră a anului Centenarului României. Vreau să mulţumesc tuturor sponsorilor, pentru că să ştiţi că nu este atât de uşor să găseşti sponsori pentru un târg de carte. Nu este atât de uşor să găseşti sponsori care să iubească cultura, care să fie dispuşi să cheltuiască bani pentru ca această manifestare să existe. Dar, dincolo de invitatul de onoare din fiecare an, mai avem nişte participanţi de onoare fără de care târgul nu ar putea exista. Şi mă refer în primul rând la edituri şi faptul că avem edituri care participă de 24 de ani la această ediţie şi dacă ne gandim la ediţiile din teritoriu, de 102 ediţii de Târg Gaudeamus, edituri care supravieţuiesc pe o piaţă dificilă, care fac eforturi uriaşe să aducă aici, în limba română, cele mai importante creaţii universale, dar în acelaşi timp să promoveze cultura română, şi mulţumesc editurilor, dar nici editurile nu ar putea exista fără măria sa cititorul, acel personaj care face sacrificii mari ca să-şi cumpere o carte bună, dar care nu are momente de satisfacţie intelectuală mai mari decât momentul când închide o carte şi spune am citit-o, mi-a plăcut, acuma să mă gândesc care va fi urmatoarea carte. Pentru toţi aceştia Târgul Gaudeamus există, dar şi există datorită lor. Dar în spatele a ceea ce vedeţi astăzi este o echipă uriaşă, uriaşă ca suflet, nu atât de mare ca număr, care vă asigur că de luni, când acest târg îşi va fi închis porţile, deja pregăteşte ediţia XXV de anul următor. Nu este cazul să-i numesc pe toţi acuma, dar aş vrea să spun că există o inimă care chiar dacă s-a pensionat, domnul Vlad Epstein, care în continuare este aici, deşi tânăr pensionar, este în acelaşi timp sufletul şi inima organizării târgului. Pentru toţi cei care au muncit ca acest târg să aibă loc, pentru invitaţii de onoare, pentru Ministerul Culturii şi pentru cititorii şi editurile prezente aici, mulţumesc! Mulţumesc încă o dată!

Attila Vizauer: Mulţumesc, domnule preşedinte director general, domnule Georgică Severin. Am bucuria să o saluta şi să o invit la microfon pe doamna Liliana Ţuroiu, preşedinta Institutului Cultural Român, partener Gaudeamus - Radio România.

Liliana Ţuroiu: Mulţumesc foarte mult. Excelenţele Voastre, doamna Angela Cristea, domnule ministru Lucian Romaşcanu, domnule preşedinte Georgică Severin, distinşi oaspeţi, domnule Matei Vişniesc, Institutul Cultural Român (ICR) este o prezenţă constantă la Gaudeamus şi prezenţa noastră aici, la această ediţie, care conţine o dezbatere, două lansări şi foarte multe titluri editoriale noi, pe care le găsiţi la standul ICR, cred eu că este o prezenţă poate de mai mică anvergură, dar consider, şi sper să fiţi de acord cu mine, de o consistenţă de excepţie. Sigur că misiunea noastră aici este, poate, una mai uşoară decât la târgurile din străinătate, unde suntem organizatori, sigur că ne aducem întreaga echipă şi colaboratorii noştri la această ediţie, cred că este mai puţin importantă cantitativ, cred că este important că vorbim şi aici, şi la târgurile din străinătate despre acelaşi lucru: piaţa editorială din România. Şi aş vrea să închei prin a mulţumi în primul rând autorilor, partenerilor noştri, nu în ultimul rând traducătorilor pentru profesionalismul lor şi editorilor pentru curajul şi pentru spiritul antreprenorial fără de care târgurile din străinătate pe care le organizăm şi această ediţie Gaudeamus nu ar avea loc. Un gând bun şi pentru cititori şi sunt convinsă că această ediţie va fi una dintre ediţiile reuşite ale Gaudeamus. Mulţumim încă o dată pentru invitaţie şi sper să fie o ediţie, aşa cum ne-aţi obişnuit, cu multe dezbateri, cu multe lansări interesante, cu aceeaşi atmosferă relaxată, destinsă şi distinsă. Abia aştept să particip la ceea ce urmează şi vă invit duminică în jurul prânzului la dezbaterea pe care Institutul Cultural Român o organizează aici la Gaudeamus, la Romexpo. Mulţumesc, încă o dată!

Attila Vizauer: Mulţumim, doamnă Liliana Ţuroiu. Aşa cum spunea domnul preşedinte director general, domnul Georgică Severin, partenerii şi sponsorii sunt foarte importanţi, le mulţumim foarte mult. Permiteţi-mi să menţionez partenerul principal: BRD - Groupe Société Générale şi, de asemenea, un sponsor important a Târgului Gaudeamus - Dacia. Doamna Adina Ionescu, director comunicare şi responsabilitate socială, Groupe Renault România, este aici şi o invit să ne spună câteva cuvinte.

Adina Ionescu: Bună ziua tuturor! Sunteţi în număr mare şi mă bucur foarte, foarte mult. Sunt onorată de prezenţa antevorbitorilor mei şi puţin emoţionată, pentru că sunt nume de referionţă în ţara noastră.
V-aţi putea întreba care este legătura între un constructor de automobile şi cel mai important târg de educaţie din România. Chiar urcând treptele de intrare către Gaudeamus o să întâlniţi câteva dintre modelele noastre. Legătura este firească, noi susţinem educaţia, pentru că educaţia este esenţială în construirea unui viitor mai bun al României şi mă bucură foarte mult faptul că Gaudeamus este un punct foarte interesant pe harta tinerilor din România. Aici vin foarte mulţi tineri pe care îi aşteptăm cu drag să se bucure, să experimenteze o lume imaginară, o lume pe care o găsim între paginile cărţilor şi să-şi îmbogăţească nivelul, să spunem, al experienţei şi individuală, şi profesională. Cărţile pe care le găsim aici sunt unice, şi momentele sunt unice. Mi-aş dori să le captăm cu toţii împreună. Vă mulţumesc frumos!/fmihoc/pvelisar

Attila Vizauer: Mulţumim foarte mult. Permiteţi-mi un minut să oferim celor despre care tocmai am vorbit, parteneri şi sponsori ai Târgului Internaţional Gaudeamus. Cum vă spuneam, partener principal BRD - Groupe Société Générale, sponsor Dacia, parteneri Camerele de Comerţ şi Industrie din România, Romexpo, CEWE România, CEMROM S.A., Treasure&Company, 7 Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociația Lions Club Millennium, Optiplaza, Borsec, Euroweb. Parteneri media: Televizunea Română, Media Trust, revista Accente, Agenția de carte, revista Cariere, Cațavencii, ziarul Metropolis, Observator Cultural, revista 22, România TV, Suplimentul de cultură. Şi revin să vă spun: proiectul Gaudeamus este susţinut de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Şi acum... Mulţumim încă o dată! Şi acum permiteţi-mi să reinvit la microfon pe domnul preşedinte director-general, domnul Georgică Severin, pentru că avem de făcut...

Georgică Severin: Trebuie să mai mulţumim cuiva, chiar dacă nu suntem aici Cuba Gooding Jr. la premiile Academiei. O mare bucurie şi, dacă vreţi, un simbol important al faptului că acest Târg internaţional de carte este organizat de o companie de radio, este faptul că preşedintele de onoare al Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus este un om de radio, un om care munceşte în radio, trăieşte de zeci de ani în radio, dar pe care noi l-am invitat aici să fie preşedintele de onoare, pentru că este un mare scriitor, un mare dramaturg de limbă română şi franceză, domnul Matei Vișniec. Şi vreau să îi mulţumesc pe această cale!

Matei Vişniec: De fapt, trebuie să vă spun că nu sunt decât un umil servitor al cuvintelor şi al cărţilor pentru că şi ele m-au format. Îmi dau seama acum că de 50 de ani de fapt eu cred în cuvinte, cred în carte, cred în ferestrele, în uşile pe care cărţile ni le deschid. Faptul că Europa se află, astăzi, în inima acestui târg de carte este un lucru fabulos pe care nu mi-l puteam imagina în urmă cu 30 de ani, cu 40 de ani. Ori, iată că există şi utopii care se realizează! Îmi spun că, de fapt, cărţile mi-au deschis toate căile posibile, chiar atunci când frontierele erau închise; prin cărţi am ajuns la inimile altora, la culturile altora, am înţeles ce este Europa, ce este omul, cine suntem noi. Nimic nu mi-a deschis porţi mai largi şi mai generoase decât lecturile din clasicii noştri, din clasicii literaturii universale, din clasicii generaţiei mele, şi văd câţiva membri ai generaţiei '80 aici. Pentru mine scrisul a fost o formă de libertate şi cred, în continuare, că acolo unde există carte şi educaţie, există libertate! Cum am trăit între două ţări, şi între două limbi şi între două sensibilităţi, mai cred că România este extrem de competitivă în primul rând, pe plan cultural./ilixandru/fcostea
Mă bucur că mă aflu aici înconjurat de oameni care cred ca şi mine că un atu enorm, gigantic al României este cultura, creativitatea românească. Artiştii români sunt cei care fac încă acest moment ca România să existe, poate, mai mult decât alţi profesionişti în imaginarul universal. Eu vin cu acest mesaj şi vin cu acest mesaj într-un moment când Europa este fragilă. Ne aflăm aici într-un templu al cărţii, într-un laborator al imaginaţiei, ori tocmai că avem nevoie acum de imaginaţie ca să relansăm Europa, pentru că este singura ambarcaţiune pe care ne aflăm. Nu există altă alternativă, vreo ideologie, altă utopie decât această casă comună, iar Europa, când pronunţă acest nume, pentru mine înseamnă, în primul rând locul de naştere al acestui obiect fantastic care este cartea. Dacă vrem să identificăm Europa printr-un singur cuvânt putem folosi acest cuvânt "carte" sau "cultură". Asist uneori la mari dezbateri filosofice, care este identitatea Europei, şi uneori pare că e atât de greu să îi găseşti adevărata identitate, dar adevărata identitate a acestui spaţiu în care am intrat, pe care îl construim, este cultura. Cimentul Europei, cimentul mental este cartea, cultura şi, în primul rând, aş spune creativitatea. Vă mulţumesc mult că sunteţi aici. Sunt convins că în aceeaşi măsură credeţi, ca şi mine, că în scris, în carte, în educaţie se află şi identitatea României şi viitorul ei. Şi am să pronunţ aceste fraze magice " declar deschis această ediţie, a XXIV-a, a Târgului Internaţional de Carte, de inimă de sufet şi de învăţătură - Gaudeamus.

Atilla Vizauer: Mulţumim, domnule Matei Vişniec, din suflet, că sunteţi alături de noi!

Reporter: Dragi ascultători, vă transmitem acum de la cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat post de radio. Pentru cei care şi-au propus să ajungă la unul dintre cele 800 de evenimente sau îşi propun acum, să ajungă aici, pentru cei de acasă, iată, vestea cea bună a venit: Târgul Gaudeamus va deveni şi călător şi va ajunge în toate zonele ţării, dar până atunci, până se va pune în mişcare acel proiect, veniţi la Romexpo, veniţi la Gaudeamus, de astăzi şi până duminică, între orele 10:00 şi 20:00, în fiecare dintre aceste cinci zile care se anunţă minunate. Să ne bucurăm. Gaudeamus!
Realizator: Mihaela Helmis, mulţumim pentru primele momente din deschiderea Târgului Gaudeamus! Şi prietenii de la 10:00 vor fi mâine prezenţi la târg, în direct, pentru a surprinde cea mai plăcută atmosferă de toamnă cu cele mai frumoase poveşti. Ne auzim, în direct, aşadar, de la Târgul Naţional Gaudeamus, mâine, de la 10:10.

AUDIO: Deschiderea oficială a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învaţătură

În cadrul emisiunii PROBLEME LA ZI, subiectul discuţiei a fost Târgul Gaudeamus şi apetitul pentru carte.

Invitaţi în studio: Doina Rusti – scriitoare, participă la Gaudeamus cu doua lansări, Gigi Ghinea – scriitoare, Andreea Răsuceanu – scriitoare, critic literar, editor coordonator literatură românească contemporană la editura Humanitas şi, prin telefon: Atila Vizauer – director Centrul Cultural Media, Matei Vişniec – preşedinte onorific Târgul Gaudeamus, Mircea Vasilescu – eseist, critic, istoric, profesor la Universitatea Bucureşti, Mihail Neamţu – scriitor şi Bogdan Stănescu – coordonator colecţii literatură universală la editura Polirom.

Producător Eugen Rusu. Realizator Alexandra Andon.

AUDIO: Emisiunea Probleme la zi.

Restricţii de trafic în Bucureşti
România 24 Aprilie 2024, 15:20

Restricţii de trafic în Bucureşti

Vor fi restricţii de trafic la noapte în Bucureşti pentru pasajele Unirii şi Piaţa Presei Libere.

Restricţii de trafic în Bucureşti
Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
România 24 Aprilie 2024, 14:49

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice

Previziunile pentru următorii cinci ani sunt şi mai bune, economiile fiind estimate la o jumătate de miliard de euro.

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă
România 24 Aprilie 2024, 14:47

Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă

Doar în jur de 350 de blocuri din Bucureşti mai sunt, la această oră, fără apă caldă, dar şi situaţia acestora se va remedia...

Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă
În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea
România 24 Aprilie 2024, 14:43

În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea

Se deschide Aeroportul Internaţional "Delta Dunării" din Tulcea.

În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea
Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex
România 24 Aprilie 2024, 14:38

Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex

Trenul nou de metrou va începe testele pentru punerea în circulaţie.

Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex
Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor
România 24 Aprilie 2024, 14:20

Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor

Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Roxana Momeu, spune că fondurile confiscate și recuperate de la infractori vor fi...

Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor
România și Coreea de Sud, memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare
România 24 Aprilie 2024, 14:09

România și Coreea de Sud, memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare

Delegația oficială a României a făcut o vizită la complexul Doosan Enerbility din Busan, lider mondial în producția de energie.

România și Coreea de Sud, memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis porțile la Cluj-Napoca
România 24 Aprilie 2024, 13:44

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis porțile la Cluj-Napoca

Cel mai mare eveniment de carte din Transilvania revine în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis porțile la Cluj-Napoca