Regele meu

Nu poţi vorbi la trecut despre un om pe care te-ai străduit să-l înţelegi timp de 27 de ani...

Ce era de înţeles, veţi întreba. În primul rând faptul că era Rege, Rege adevărat, uns cu mirul sfânt şi împovărat astfel cu greutatea sorţii unui neam. Apoi, aş fi vrut să înţeleg cum a fost posibilă o educaţie atât de perfectă şi cât de conştient fusese copilul bălai că trebuie să înveţe ca să fie Rege.

Astăzi nu se prea mai obişnuieşte să se vorbească în fraze lungi, elaborate, cu multe subordonate, dar Regele aşa vorbea, trebuia să fii foarte atent şi să prinzi sensul, să guşti frumuseţea limbii române învăţate cu mari profesori în Clasa Palatină. Fusese un copil inteligent şi iscoditor, pe care bunica sa, Regina Maria îl ducea în grădina Peleşului şi îl învăţa numele florilor. Dar lui îi plăceau motoarele şi probabil ar fi ajuns un mare inginer, un inventator, dacă nu ar fi trebuit să fie Rege. Există o fotografie în care adolescentul teribilist urcă una dintre scările monumentale din curtea Peleşului cu...maşina şi cu un zâmbet triumfător.

Apoi aş mai fi vrut să înţeleg cum era sufletul omului Rege, cum avusese puterea de a-şi ţine strâns familia pe lângă el, în exil, ca un leu, deşi era Scorpion, esenţă zodiacală forte, tenace şi introvertită. Am revăzut zilele trecute mai multe filme pe YouTube cu episoade din viaţa Regelui. Tot timpul după abdicarea forţată, pe care a dezavuat-o imediat la Londra, Regele a preocupat presa. Si BBC şi Casa Pathe îl căutau şi îl filmau: în curtea casei din Elveţia cu fetiţele, cu câinii şi găinile, sau aproape ascuns sub capota unei maşini pe care o repara. Părea că şi presa internaţională era uimită de modul în care Regele şi familia sa supravieţuiau cu mijloace modeste, de faptul că nu se jeleau pe la porţile verilor lor regali din Europa care, oricum, nu erau prea prietenoşi, cu excepţia Regelui Greciei care le organizase nunta. Jurnaliştii străini erau curioşi să vadă cum se aliniază o familie regală la obişnuitele corvezi zilnice, nu mai văzuseră un Rege care vorbea cu toată lumea, saluta politicos şi era oricând acasă pentru oaspeţi. Şi nu mai văzuseră o Regină cu şorţ de bucătărie, cu vorba aprigă, severă cu fetele lor şi cu oricine nu ştia să se poarte.

Aş mai fi vrut să înţeleg ce se ascundea în spatele expresiei pe care o avusese Majestatea Sa pe scara avionului, la prima venire în ţară după 1989, cînd Dinu Patriciu şi Ticu Dumitrescu încercau să-i convingă pe vameşii neînduplecaţi, că viza se acordă în interiorul aeroportului, nu pe pistă...Apoi , zâmbetul acela dureros, printre lacrimi , cu crucile revoluţionarilor pe fundal...

Ce am înţeles până azi, când ceasul Regelui a încremenit ca un motor asupra căruia nu a mai avut putere, este că noi toţi şi România am pierdut o şansă, unica şansă de fi învăţat democraţia, cinstea, corectitudinea şi bunătatea de la un om care iubea cu adevărat ţara şi pe români, căruia îi păsa că oamenii sunt săraci, că pensionarii nu au medicamente şi că se taie pădurile. Si ce este mai rar şi mai nepreţuit decât să te iubească cineva cu adevărat ?! Ei bine, noi am pierdut şansa de a fi iubiţi şi de a simţi acest lucru din partea unui conducător.

Pe Regele Mihai l-am cunoscut cand eram foarte mica, poate aveam 4-5 ani. Eram la Braila, un oras legat puternic de monarhie, în care toate doamnele işi aminteau de splendoarea unui 10 Mai cu flori si caleşti elegante...Iar bunica mea imi povestea despre cum era Majestatea Sa. Si cum era? o intrebam. Era frumos ca un zeu, blond, înalt şi cu zambetul pe buze. Ştiam o multime de lucruri despre Rege, despre cum a venit la Braila, despre cum l-au gonit comuniştii din ţara, despre poveştile pline de fiere inventate mai apoi si perpetuate pana dupa 1989. Pana la moarte, bunicii mei au fost monarhisti si mi-au insuflat dragostea fata de Rege, faţă de valorile pe care acesta le reprezenta, dar şi curiozitatea de a-l cunoaşte.

Apoi, am avut noroc, l-a întalnit pe Regele Mihai, de doua ori la Aubonne, la reşedinta sa din Elvetia şi de multe ori la Palatul Elisabeta, dar şi la noi, aici, în Casa Radio, cand l-am invitat şi i-a facut plăcere să vină împreună cu Regina Ana la lansarea memoriilor lui Vasile Ionescu, cel care era PDG în momentul 23 august 1944 şi care înregistrase mesajul Regelui catre ţară. Majestatea Sa a venit la Radio, la Centrul nostru de presa şi i-a facut mare plăcere să asiste la lansare. A vorbit apoi cu cei prezenţi si a vizitat studiourile noastre. Era încântat de tehnica nouă, de Controlul General, de studiourile muzicale, de teatrul radiofonic.

La Aubonne am fost pentru doua emisiuni. Cu o emotie uriasa prima data, doar ma duceam acasă la Majestatile Lor! Regele m-a primit cu bunavointa si cu bucurie, pentru ca îi făcea plăcere să vorbească despre ţara, despre români, despre anii pe care i-a petrecut departe si fara speranţa. In timp ce înregistram, simţeam cum îi tremura vocea de emoţie şi îmi imaginam de câte ori va fi lacrimat singur, nevăzut de nimeni, pentru lucruri numai de el ştiute din tara. Era atat de cald şi de majestuos în acelaşi timp, încât am simţit pentru prima oară în viaţa mea ca l-aş fi urmat oriunde pe Omul acesta ca sa-şi poată vedea visul cu ochii, adica o ţară prosperă şi un popor sănatos şi mulţumit. Cand vorbea despre ţărani, i se aburea privirea, era o durere fară margini în gandul Lui, pentru ca zecile de ani trecuţi nu au schimbat soarta românilor, pentru ca viaţa acestora s-a scurs in aşteptare, ca şi a Lui.

Când am terminat înregistrarea, Majestatea Sa a cerut cafea şi biscuiti cu ciocolata şi am mai stat de vorba un timp care mi s-a părut si lung, dar şi clipă...Tot timpul zambea, cumva în colţul gurii, poate uitase sa râdă cu adevarat, dar Omul acela nu era şi nu părea batran, avea o forţa copleşitoare, simţeam ca dacă ar vrea şi ar fi lăsat, ar şti imediat ce trebuia facut în ţara noastra sfâşiata de marunte ambiţii politice. Iar cuvantul de ordine era, pentru Majestatea Sa, democraţia şi grija pentru români. Respectul faţă de instituţiile democratice şi faţa de popor, credinţa în Dumnezeu.

Am vorbit mult si am facut fotografii, am primit carţi la plecare şi o strângere de mâna care mi-a rămas in suflet.

Apoi a venit 2009, anul in care Majestatea Sa mi-a acordat Medalia pentru Loialitate, într-o ceremonie, la Palatul Elisabeta, unde am fost alaturi de oameni pe care îi preţuiesc, Gabriel Badea Paun, Diana Mandache, Adrian Silvan Ionescu. Iar Regele ne-a felicitat pe rând si ne-a înmânat medalia. Si m-am simtit pentru o clipa si mai aproape de Majestatea SA, pentru ca era evident ca se bucura sa-i fim alături.

Dar primul gând care imi vine în minte când ma gandesc la Regele Mihai, este ca niciodată nu am întâlnit un om care sa fie şi modest si bun si blând în acelaşi timp, dar sa-l simţi că este ca o stâncă, pentru ca nu are nevoie sa se prefacă, pentru ca EL ESTE un Om drept şi cu un suflet cald, ataşat de români ca de proprii săi copii. Marturisesc că nu am intalnit în viaţa mea un alt om care sa fie asa, şi am cunoscut şefi de state, întelepti şi oameni speciali din lumea întreaga. Fiecare cuvant rostit de Rege era cumpănit, rostit simplu, fară emfază, fara a ocoli adevarul, dar şi fară a dori să lezeze pe cineva. Adevarul si dreptatea erau principiile sale de baza.

Am facut multe inregistrari cu Regele Mihai si am scos şi doua carţi la editura Casa Radio despre legatura dintre Casa Regala si Radioul public. De fiecare data le-am trimis Majestatii Sale care ne-a mulţumit.

Timpul a trecut prea repede, apoi a stat pe loc, încremenit, si încerc sa-mi imaginez ce gândea Majestatea Sa când rascolea miile de clisee cu imagini din ţară, apoi din exilul la care fusese constrans... L-am întrebat la Aubonne când se va ocupa de fotografii ca să le vedem şi noi. S-a gândit puţin, apoi mi-a spus cu tristete că... înca nu le-a venit timpul...

Şi uite aşa, ca intr-un basm, sunt fericita că l-am cunoscut pe Regele Mihai, un rege care nu a fost lasat să fie Rege, dar care a continuat sa fie Rege în inima multor români.