Producătorii de alimente vor să se aplice legea "DOR - De Origine Românească" de etichetare a produselor românești

În întreaga Europa se înregistrează mari probleme în ceea ce privește risipa alimentară, fenomen care s-a accentuat în ultimii ani și în România. Introducerea unor termene distincte pentru comercializarea și respectiv consumul produselor alimentare ar putea contribui semnificativ la reducerea risipei alimentare, în condițiile în care, susțin specialiștii din domeni, actualul sistem de etichetare a majorității categoriilor de produse limitează vânzarea cu discount sau donarea alimentelor încă sigure pentru consum și conduce la pierderi semnificative.
Întrucât aceste produse ajung uneori să fie aruncate. Dar discutăm pe această temă alături de invitatul de astăzi al 'Apelului Matinal' Ștefan Pădure, președintele Asociației pentru promovarea alimentului românesc. Bună dimineața!
Bună dimineața dumneavoastră și radioascultătorilor dvs şi mulțumesc pentru invitație!
Vă mulțumim și noi! Practic, ce se face acum cu aceste cantități de produse care, dintr-un motiv sau altul, ajung la data expirării? Cam ce se întâmplă așa, prin toate magazinele?
Există, acum ar trebui să facem un cadru general, pentru că noi suntem o țară europeană și respectăm legislația Uniunii Europeene în materie de siguranță a alimentelor și de protecție a consumatorului. Și aici lucrurile sunt foarte simple, da?
Este primul nivel pe care România îl are în această zonă de siguranță alimentară, după care vorbim de securitate și alte lucruri de independență alimentară. În partea aceasta simplă de legislație, în care toate țările comunitare, pentru că baza Uniunii Europeene, știți foarte bine, este piața comună, da, şi bunurile circulă dintr-o parte în alta, dacă vinzi la Focșani, este același lucru la Paris, atunci tu trebuie să respecţi aceeași legislație, pentru ca acest consumator din fiecare stat să nu aibă... el are aceleași așteptări de la produse.
Bun. Și în legislația europeană, pentru produsele perisabile, legislație care este activă, cum am spus, și în România, avem pentru produsele foarte perisabile, avem un termen "expiră la...", așa este exprimarea. Pentru că sunt destul de puține zile, da? şi atunci, în momentul respectiv, vorba unui coleg cu care am discutat ieri din zona retail-ului, zice ce se întâmplă la ora 12:00 noaptea, într-o conservă, în care ea este foarte bună de consum până la ora aceea, iar după, deja nu mai poţi să o mai consumi. Bineînțeles că lucrurile sunt, nu știu, dacă plecăm, mergem puțin în spate și ne uităm, cum se obține un termen de valabilitate, observăm că acesta se face prin analize, da? Și producătorul, când scoate un produs pe piață, verifică permanent care este starea produsului la anumite intervale de timp. Pentru produsele cu termen scurt, bineînțeles că termenul este foarte scurt și el zice: "dom'le, eu pot să-mi asigur, în condițiile prescrise de mine, pe etichetă, de umiditate, de temperatură, da?, de lumină, pot să-mi asum că până la această dată
produsul meu nu face rău, este bun pentru consum".
Și își păstrează caracteristicile.
Exact. Bun. Mai departe, el poate fi, bineînțeles, ținut și mai mult - şi asta o știm și din experiență proprie, că avem produse în frigider... Acum depinde de optica familiei. Soția mea se uită la ele, le ia și spune: "nu se poate, astea sunt expirate!". Să nu te uiți la ele, sunt foarte bune, sunt ok, le guști și poți să mergi mai departe cu consumul. Numai că ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Bun. Deci la produsele cu valabilitate, m-aţi întrebat ce se întâmplă. Păi, în momentul acela, trebuie scoase de la raft şi nu mai poți să le dai nici într-un consum, nici în altă parte. Ce fac unii dintre producători, dintre comercianţi, în special, că acolo se întâlnește fenomenul acesta al expirării produsului, încearcă ca, înainte de termenul de expirare, să le doneze către bănci de alimente. Sau prima etapă este aceea de scădere a prețului de vânzare în încercarea de a vinde. Și aici este puțin complicat, pentru că produsele, în retail-ul acesta modern, sunt unic identificate cu codul de bare. Vedem ce facem la raft, când tot timpul, da?, ni se scanează produsele, nu mai există o vânzare să bați pe o casă de marcat. Acum, tot retail-ul este ținut cu gestiuni. Iar tu când ai un produs cu..., produsele fac parte din aceeași categorie, cele cu expirare, pentru că au venit altele cu expirare ulterioară. Și atunci au același cod de bare și este destul de complicat să ai două prețuri la același produs. Bun. Şi deci se găsesc soluții din acestea în care se încearcă scăderea prețului, după care se încearcă donarea, dar este destul de complicat și nesusținut de către stat prin sistemul de deductibilități fiscale. Și atunci ajungi să plătești pentru un produs, el nefiind deductibil, să plătești și TVA-ul și așa mai departe.
La prețul integral, nu? Sau la prețul...
La prețul integral, da, pentru că sunt reglementate vânzările acestea accelerate, dar sunt destul de complicat de făcut și în final ajungem să creștem risipa alimentară. Ce am spus eu în discuțiile, în intervențiile de ieri, este o discuție plecată de la retaileri, de la asociația retailerilor, a micilor retaileri, și discuția era că românii sunt reticenți să cumpere produse aflate pe ultima perioadă de valabilitate, chiar dacă este impulsionată vânzarea lor prin scăderea prețului. Am zis că în statele europene, în Belgia în special, există un acord pe baza legislației care îți permite, există un acord între procesatori, producători, pe lanț, în care ei consideră că.... luând un exemplu, în care știm că produsul are 12 zile de valabilitate, da, până la care poate fi vândut, și atunci împart acest termen în două - prima vânzare normală a lui pe raft este de șase zile, după care jumătate din termenul rămas poate să-l vândă cu o reducere de preț, după care mai rămân încă trei zile, încă jumătate din valabilitatea lui care este verificată de laborator, prin experiențele de care v-am spus, prin analize, el poate să-l doneze, să-l dea către bănci de alimente, să-l dea către consumuri colective, către cantine, în mod gratuit. Și de aceea, în magazine din Belgia găseam, pe lângă produsele care au reducere de preț, cum o vedem și la noi, 50-60%, vedeam și produse care sunt puse în anumite coșuri, o banană cu biscuiți, care se dădeau gratuit oamenilor care sunt într-o condiție /.../ care nu și le puteau permite.
Dar apropo de etichetarea produselor, mai ales alimentare, în țara noastră, pot fi acestea mai explicite pentru a putea ști și noi cu adevărat ce mâncăm și de unde provin exact ingredientele?
Lucrurile acestea, la fel, sunt reglementate la nivel european și eu cred că aici sunt foarte clare lucrurile, cel puțin în zona produselor de origine animală, la carne, avem toate aceste informații pe etichetă. După encefalopatia spongiformă bovină, boala vacii nebune, pentru toate speciile de animale, acum se trece pe etichetă, unde a fost născut, crescut, abatorizat. Bun. Pentru carnea ca ingredient, în cârnați, încă nu este o reglementare de acest gen, în care să vă dați seama că pot proveni mai multe loturi pe această zonă. În schimb, există o inițiativă legislativă la care am contribuit și am fost de acord, care se cheamă DOR - De Origine România, pentru că pe noi ne interesează și cred că întrebarea dumneavoastră duce în direcția - cum știm că produsele sunt românești și cum definim acel românesc.
Și cum le promovăm.
Corect. Și atunci, inițiativa aceasta DOR - De Origine Românească, avem o reglementare în care ai anumite procente în care poți să intervii cu produse din altă parte, care sunt din România, de exemplu, piper sau membrane, ceea ce nu are România ca producție, și se integrează materia autohtonă în produse. Și ele vor fi etichetate separat și folosind aceste însemne naționale, gen tricolor, conturul țării, însemne distinctive care pot arăta că sunt produsele românești. Să să putem reglementa un pic acest cadru. Acum sunt normele de aplicare. Din păcate, au trecut cam doi ani de când trebuia să intervin această lege, o lege la care ne-am gândit că ar putea rezolva o problemă. Știți că se povestește că România exportă - și așa este - materii prime și importă produse finite, iar deficitul de balanță comercială este dat tocmai de importul, să zicem, carne de porc - nu numai în această perioadă, în fiecare an este campionul la deficit - dar acum avem și produse lactate, din păcate. Și prin introducerea și stimularea introducerii materiei prime în aceste produse, vom putea să micșorăm acest deficit de materii prime. Mai exista o agenție pentru calitatea și marketingul produselor agroalimentare, o agenție făcută în anul 2019, prin Legea 133, care n-a funcționat niciodată. Modelul acestei agenții a fost preluat de la austrieci. Austriecii care, înainte de intrare în Uniunea Europeană, au spus că produsele din Franța, Italia, Spania, țări cu condiții climatice mai bune decât Austria - știm cu toții, acolo avem floare de colţ și stâncă - vor veni pe piața lor și consumatorii din Austria, austriecii, vor cumpăra acele produse. Bun. Ei au făcut o agenție prin care acum austriecii nu cumpără decât sau dacă vorbim de 90% produse certificate de acea agenție. Noi nici n-am apucat să pornim această agenție și Ministerul Agriculturii o desființează, o propune spre desființare.
Adică la ei a funcționat și funcționează...
În toată Europa!
La noi doar s-a vorbit și va dispărea, cu alte cuvinte.
La noi s-a vorbit, s-a votat în majoritate absolută în Parlament, numai că există niște mici interese la nivelul Ministerului Agriculturii, numai că există nişte mici interese la nivelul Ministerului Agriculturii şi atunci vor să... au prorogat-o până acum șase ani și acum spune: dacă n-a funcționat, haideți să o anulăm! Dar dacă toate statele europene, și nu numai europene, au astfel de agenții de promovare, pentru că o companie multinaţională are bugetele ei, are oameni foarte bine pregătiți de marketing, numai că producătorii mici, naționali, nu au aceste caracteristici și nu au această putere, iar agenţia ar fi trebuit să vină, în baza fondurilor europene și a comasării producătorilor, a ofertelor, a etichetelor de calitate, să arate, să promoveze produsele românești pe principii economice, profitând de acest patriotism de cumpărare pe care știm că îl manifestă România. Noi avem o strategie acum la Ministerul Agriculturii, votată în luna decembrie, care spune că în trimestrul 3 și 4 din primul an, adică 2025, se vor face niște chestionare să vedem dacă românii vor produse românești. Haideți să fim serioși, asta nu e o strategie!
Da, cu siguranță, ne dorim cu toții. La alții funcționează, la noi nu, dar totuși am rămas surprins și ca să descifrăm: care ar fi "micile interese", ca să vă citez?
Micile interese ar fi că o direcție generală din cadrul ministerului ar deveni direcție simplă și cineva și-ar pierde din salariu. Și atunci punem un echilibru de balanță comercială: opt miliarde de euro cu 500 de euro, poate, la salariu. Dar problema se poate rezolva și nu avem nevoie să ne ajute nimeni, doar să nu ne încurce, iar decidenții publici să stea de vorbă și să înțeleagă şi să ne uităm ce fac alte țări din jur, că nu trebuie să inventăm.
Da, dar să preluăm măcar ideile bune.
Corect.
E o temă care merită rediscutată. Cu mulțumiri pentru prezența alături de noi.
Mulțumesc și eu și sărbători fericite!