Premierul cere instituțiilor finanțate cu bani publici reducerea deplasărilor externe

Articol de Radiojurnal, 09 Iulie 2025, 15:18
Premierul Ilie Bolojan a cerut ministerelor şi instituţiilor subordonate să reducă deplasările externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice.
Şeful guvernului solicită ca aceste deplasări să se reducă la strictul necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor, realizarea obiectivelor, promovarea şi apărarea intereselor României.
El mai cere ca durata să fie limitată, de asemenea, strict la minimul necesar.