Pompierii încearcă să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud
Incendiul a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.
Articol de Radiojurnal, 17 Martie 2026, 11:40
Pompierii încearcă şi acum să stingă incendiul din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a izbucnit luni şi afectează aproximativ 20 - 25 de hectare de pădure.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă menţionează că focul arde într-o zonă greu accesibilă, fiind afectată o pădure de fag la nivelul litierei, frunzişului şi doborâturilor. În zonă au mai fost identificate focare active izolate.
16 pompieri militari din Năsăud şi Bistriţa, sprijiniţi de aproximativ 25 de persoane de la Ocolul Silvic Şanţ şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Parva, încearcă să stingă incendiul.
Elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului de Interne şi echipajul aferent sunt disponibile pentru sprijinirea intervenţiei, dacă situaţia o va impune.













