Peste 300 de descinderi au loc în cadrul operațiunii Jupiter 4
Acțiunile vizează destructurarea unor rețele specializate în infracțiuni economico-financiare și de criminalitate.
Articol de Diana Surdu, 06 Noiembrie 2025, 09:40
Peste 300 de descinderi au loc și joi în cadrul Operațiunii Jupiter 4, sub coordonarea Parchetului General și a Poliției Române.
Investigațiile instrumentează infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală, delapidare, contrabandă și deținere sau port fără drept de arme neletale supuse autorizării.
Acțiunile vizează destructurarea unor rețele specializate în infracțiuni economico-financiare și de criminalitate, responsabile pentru un prejudiciu de peste 200 de milioane de lei.












