Pavel Șușară: Prețul asigurării unui artefact trebuie să descurajeze

Avem un subiect interesant pe care îl vom dezbate imediat cu invitatul apelului matinal. Pe scurt, după jumătate de ani de căutări, nu primim incă nicio veste bună de la autoritățile din Ţările de Jos, iar investigațiile poliției olandeze nu au reușit deocamdată să determine clar ce s-a întâmplat cu Tezaurul dacic și dacă România va mai primi înapoi vreodată Coiful de la Coțofenești, furat din muzeul din Drents. Artefactele împrumutate de la Muzeul Național de Istoria României, în urma unei decizii considerate controversate, erau asigurate, iar România ar primi despăgubiri în valoare de 5,7 milioane de euro. Procesul implică mai multe etape administrative, dar imediat vom afla detalii de la invitatul de astăzi al Apelului matinal, criticul și istoricul de artă Pavel Șușară, președintele Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România. Bună dimineața!

Bună dimineața!

Înainte de toate, putem vorbi în acest caz de o valoare estimată a artefactelor? Pentru că mi-e greu să cred că un astfel de tezaur istoric poate fi evaluat financiar.

Păi, evaluările de tipul acesta sunt pur și simplu evaluări de asigurare. Nu sunt evaluări care să exprime cu adevărat ce înseamnă acel obiect. Dar atunci când el este transportat, este supus unor riscuri, se face o evaluare pentru asigurare, dar evaluarea pentru asigurare nu se face formal, așa cum s-a făcut în cazul acestor artefacte, fiindcă un mod de a privi lucrurile, așa cum s-a întâmplat în cazul tezaurului, reprezintă, de fapt, o invitație la furt. Atunci când un obiect, care practic este inestimabil în ceea ce privește cuantificarea lui economică, financiară, îl evaluezi la un preț accesibil, asta înseamnă că i-ai întins o mână celui care eventual ar fi dispus să îl deconteze /.../. Și nu cel care a făcut asigurarea este suspectul, cum să zic eu, din prim plan. Ci un partener nedefinit. Fiindcă invitaţia se face către cine ar da interesul să comită o astfel de faptă. Nu asiguratorul e suspect că a furat piesele cu pricina, dar odată evaluate la şase milioane de euro, coiful evaluat la şase milioane de euro, o sumă extrem de ușor decontabilă, oricine poate să se simtă invitat să își însușească acest obiect. Deci o sumă de asigurare trebuie să descurajeze, nu să implice ideea posibilității de a o oferi.

Analia Selis: Bună dimineața, domnul Pavel, vreau să vă întreb cum s-a ajuns la suma de aproape şase milioane de euro? Cine și cum stabilește?

Pavel Şuşară: Probabil că s-a stabilit în interiorul muzeului, pentru că, din câte știu eu, nu a fost invitat nimeni din afară să facă o asemenea evaluare. Iar eu vă spun că ea a fost făcută strict formal, pentru că se cere. Nu poți să disloci un obiect de evaluare dintr-o parte și să-l duci în altă parte, fără să îi stabilești o evaluare de asigurare. Iar această evaluare de asigurare ridicolă a fost pur și simplu făcută ca să se ia de o grijă.

E ca la RCA-ul de la mașină, nu? Trebuie să ai RCA; îl faci pe cel mai ieftin.

Sigur, sigur, trebuie că, na, în eventualitatea unui accident, faci ambiabilă.

Ai dat polița. Ce este frustrant?

Aici situația este de cu totul altă natură.

Evident, dar ce este frustrant pentru noi toți, mai puțin să zicem pentru cei de pe piața de asigurări, șase milioane pentru un tezaur inestimabil, aproximativ, cât a costat și acea operă de artă, evident, nu comentăm amănuntul, cu banana lipită cu banda adezivă de perete, Maurizio Cattelan.

Ba comentăm, cum să nu? Comentăm orice! Deci o pictură de /.../ se vinde la 200 de milioane de euro. Un Picasso se vinde la sute de milioane de euro. În ce condiții? Nu în condiția unor valori discutabile, ci în condiția în care opera respectivilor autori este enormă. Nu sunt lucruri irepetabile, unice și de neînlocuit, așa cum este acest coif.

Ca să pricepem mai bine, un tablou al lui Picasso, de exemplu, dacă ar fi adus în România, asigurarea pentru el ar fi una la o valoare foarte, foarte mare, corect?

Toate obiectele cu o importanță extremă sunt evaluate pentru asigurare la prețuri, la sume foarte mari, pentru că această evaluare trebuie să descurajeze, nu trebuie să îți spună, sigur, se poate deconta dacă se întâmplă ceva. Nu, nu ăsta e sensul unei asigurări.

Da, am priceput. Să sperăm că vom primi și banii și la un moment dat va fi recuperat și coiful nostru dacic, pentru că...

Nu, n-o să fie recuperat nici coiful și banii îi primim ca niște cerșetori care stau cu mâna întinsă. Deci nu există o altă logică. E umilitor să primești acești bani, pentru că asta înseamnă 'ipso facto' acceptarea situației, de fapt.

Da, eu sunt ceva mai optimist. Îmi amintesc acum și de cazuri în care tablourile au fost recuperate după 20 sau 30 de ani, dar rămâne să așteptăm veşti și cu siguranță ne vom mai auzi. Cu mulțumiri pentru discuția pe care ați...

Multă sănătate și felicitări, pentru că țineți în actualitate şi în prim-planul percepției publice evenimentul.

Cu mulțumiri că ne ascultați, alături de noi criticul și istoricul de artă Pavel Şuşară, preşedinte Asociaţiei experţilor şi evaluatorilor de artă din România.