Operatorii de salubritate din capitală au fost amendați pentru modul în care au gestionat deszăpezirea
Primăria capitalei a precizat pe o rețea de socializare că au fost verificate zeci de străzi și străduțe și a descoperit stații STB înzăpezite, unde tronau munți de zăpadă, treceri de pietoni acoperite cu apă sau trotuare pe care nu se putea circula.
Articol de Radio România Actualităţi, 20 Februarie 2026, 08:48
Operatorii de salubritate din capitală au fost amendați pentru modul în care au gestionat deszăpezirea acum două zile în timpul episodului sever de ninsoare. Reprezentanții municipalității au precizat că primarul general Ciprian Ciucu a cerut poliției locale să facă controale încă de la debutul fenomenelor meteo, iar în prima fază oamenii legii au dat atenționări.
Primăria a precizat pe o rețea de socializare că au fost verificate zeci de străzi și străduțe și a descoperit stații STB înzăpezite, unde tronau munți de zăpadă, treceri de pietoni acoperite cu apă sau trotuare pe care nu se putea circula.
Primarul Ciprian Ciucu a precizat că municipalitatea nu are competențe și contracte directe cu operatorii de salubritate din București și că această sarcină revine exclusiv sectoarelor, însă Primaria Generală are atribuții de control, astfel că amenzile aplicate ieri au cumulat 425.000 de lei./editor Florin Lepadatu/












