Olt: Explozie într-un bloc din Balș
Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie.
13 Noiembrie 2025, 10:12
Două persoane au suferit arsuri în urma unei explozii care a avut loc în această dimineaţă la o garsonieră într-un bloc de locuinţe din oraşul Balş.
Garsoniera era situată la etajul 3 iar explozia a fost urmată de incendiu.
Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie - echipele sosite la faţa locului au acţionat atât pentru stingerea incendiului, cât şi pentru evacuarea persoanelor din imobil.
Până în acest moment au fost identificate două victime, cu arsuri şi o persoană cu atac de panică.
La intervenţie participă şase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, specialişti în accidente chimice, biologice, radiologice şi nucleare şi un post medical avansat pentru intervenţii în situaţii de urgenţă - ne-a transmis corespondenta noastră Laura Stoican.












