Numiri noi la conducerea Autorităţii Vamale Române
Alexandru Bogdan Bălan este, începând de joi seară, noul preşedinte al Autorităţii Vamale Române.

Articol de Radio România Actualităţi, 19 Septembrie 2025, 15:00
Alexandru Bogdan Bălan este, începând de joi seară, noul preşedinte al Autorităţii Vamale Române. Anterior, el a ocupat funcţia de inspector superior în cadrul instituţiei. Tot joi, fostul director al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Mihai Savin, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii.
Potrivit ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, noua conducere are, ca sarcină principală, eficientizarea activităţilor vamale, precum combaterea contrabandei şi a fraudelor asociate, optimizarea colectării taxelor vamale şi reducerea evaziunii. În acest fel, România va proteja mai eficient interesele economice naţionale şi pe cele ale Uniunii Europene, a mai spus ministrul Nazare./editor Florin Lepadatu/