Ministerul Agriculturii vrea limitarea vânzării mărcilor proprii ale retailerilor la maximum 20%

Limitarea vânzării mărcilor proprii ale retailerilor la maximum 20% din volumul total comercializat, precum și stabilirea unui adaos comercial similar sau identic pentru aceeași gamă de produse se numără printre măsurile propuse de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit de la Bruxelles.
Măsuri necesare pentru consolidarea poziției fermierilor și a micilor furnizori în lanțul agroalimentar, după cum susține chiar ministrul agriculturii, Florin Barbu. Potrivit acestuia, persistă practici care afectează veniturile producătorilor de la refacturări, rabaturi și remize impuse, până la limitarea accesului la raft și extinderea excesivă a mărcilor proprii ale marilor rețele comerciale. Invitatul nostru la 'Apel matinal' este Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici şi Mijlocii din România. Bună dimineața!
Bună dimineața dvs şi ascultătorilor dvs. Mulțumesc pentru invitație!
Cu mulțumiri și de aici, de la Matinal, numărul 1 în București. Care sunt diferențele reale de preț la raft între mărcile proprii și produsele, să le zicem, producătorilor consacrați? Există diferențe?
Există diferențe și diferențele sunt destul de mari, pentru că, în general, marca proprie sau private label, cum o numim noi, e cel mai ieftin produs din categoria respectivă. Și aici am să vă explic foarte pe scurt de ce. Noi cu toți știm de raportul calitate-preț. Raportul calitate-preț deseori e vehiculat, dar, din punctul nostru de vedere, este destul de perimat și desuet. Raportul calitate-preț nu stă în picioare, e ca o masă care are doar două picioare. Ca masa asta să stea în picioare, are nevoie de al treilea picior. Al treilea picior este notorietatea. Pe scurt, în momentul în care introducem calitate și notorietate, crește și prețul. Bun. La marca proprie, notorietatea este foarte scăzută, în sensul că ea nu are cheltuieli de marketing incluse. Și atunci prețul este scăzut. Ca să înțelegem foarte bine, vă dau un exemplu. Luăm cea mai vândută băutură carbogazoasă din raft, care costă să dăm, exemplu, 10 lei, o mutăm în alt bidon, aceeași calitate, îi punem altă denumire, o denumire într-o limbă... în turcă, în chineză, și îl punem la raft, lângă primul bidon. Deci avem un bidon arhicunoscut de 10 lei și un bidon necunoscut care costă tot 10 lei. Adică avem același raport calitate-preț. Cel care costă 10 lei, cunoscut, se va vinde, cel care costă 10 lei și nu e cunoscut de nimeni, nu se va vinde, pentru că aici apare notorietatea. Bun, revenim. Marca proprie este un produs care nu are cheltuieli de marketing, practic, marketingul îl face magazinul respectiv pe cheltuiala lui, de-asta înseamnă că el are cel mai mic preț de la raft.
E o găselniţă de marketing, pentru că, până la urmă, magazinul respectiv apelează tot la un producător.
Tot la un producător, numai că de regulă marca proprie vinde foarte mult din categorie și asta înseamnă că un
producător, cel care a prins contractul de marcă proprie are un privilegiu: produce foarte mult. El trebuie să producă și ieftin. Asta ce face către ceilalți producători? Îi împiedică pe ceilalți să ajungă la raft, cumva.
Asta voiam să vă întrebăm, în ce măsură sunt dezavantajați producătorii autohtoni în relația cu marile rețele?
Cel mai mare dezavantaj este când marile rețele își fac marca propria în altă țară. Aici, de fapt, trebuia să ajungem noi cu discuția. Dacă marile rețele își fac marca proprie în România, înseamnă că e un producător român mai avantajat, să zic așa, decât ceilalți. Dar dacă marca proprie e făcută în altă țară, toți producătorii români sunt dezavantajați. Deci aici cred că cel mai bine ar fi fost să avem clar... să știți că la marca proprie, noi pe etichetă nu știm cine a produs respectiva marfă. Pe eticheta mărcii proprie scrie doar distribuitorul, distribuitorul fiin rețeaua de magazine. Noi nu știm dacă a fost făcut în Bulgaria, în Moldova, în Ucraina sau în România. O transparenţă...
Etichetele sunt în mai multe limbi și chiar nu-ți dai seama. Dar alta era ideea: cum facem atunci ca marii retaileri să producă în România?
Noi observăm o aplicare foarte mare a românilor spre produsul românesc, cel puțin în ultima perioadă. Și îmi pare foarte, foarte rău că nu se iau măsuri în sensul de a fructifica această aplecare. Dacă noi am putea obliga, nu neapărat marii retaileri, obligăm pe toată lumea, ca pe eticheta produsului să fie scris clar locul unde a fost produsă respectiva marfă. Și atunci clienții ar putea să ia în mână marca proprie și o să se uite și o să spună: O!, ăsta e făcut în România, e ok. Ăsta e făcut în Ucraina, nu vreau. Pentru că nu respectă toate normele europene în ceea ce privește creșterea cerealelor, animalelor și așa mai departe. Deci asta ar fi o măsură. Dar faptul că să reduci la 20%, eu sunt foarte realist acum în ce vorbesc, nu se poate, pentru că avem rețele de magazine și în România și în toată Europa, pe un model de business unde marca proprie reprezintă 83-88% din total mărfuri din magazin. Magazine cu 900-1000 de unități în toată Europa. Nu ai cum să schimbi filosofia de business a unei rețele de genul ăsta care funcționează de 50 de ani așa în Europa. Adică e o încercare fără succes din punctul meu de vedere. Nu va dori Europa chestia asta.
Și există riscul ca aceste măsuri să ducă la creșteri de preț și să afecteze consumatorul?
Absolut, pentru că în momentul în care marca proprie am limitat-o, să spunem, la 20%, în locul ei o să apară un produs brand. Produsul brand are prețul mai mare și atunci consumatorul va cumpăra un produs puțin mai scump. De-asta trebuie foarte mare atenție aici când vrem să facem ceva bine pentru România.
Marca proprie este până la urmă un model de business consacrat, dar la nivel european cum este reglementată sau gestionată această practică? Să ne uităm și la alții.
Din păcate, la nivel de UE, marca proprie depășește cu mult 20% din volume, cu mult. Sunt rețele de magazine care se duc cu mult peste 80% și se lucrează la fel. Marca proprie e făcută, de regulă, de un producător sau marile rețele își iau niște plase de siguranță și apelează la mai mulți producători să-i facă aceeași marca proprie cu aceeași etichetă. Doar ei știu care e producătorul care a făcut lotul respectiv și care e cel care a făcut lotul respectiv.
N-aș vrea să dau numele vreunui retailer, dar în acest moment, dacă am luat un magazin, un retailer din România, câte ar fi mărci proprii făcute în, produse în România și câte în străinătate? Adică același sirop, de exemplu, produs în România, se vinde și în Polonia sau în Grecia, unde are de asemenea magazine?
Din păcate este foarte, foarte greu să știm lucrul ăsta, pentru că noi nu avem niciun indiciu pe etichetă și astea sunt niște secrete comerciale ale fiecărui retailer. Niciodată un retailer nu o să-ți spună unde și-a făcut marca proprie de frică să nu meargă alt retailer să o facă tot acolo sau ceva de genul. E un secret comercial. Lucrul care nu mi se pare normal. Cred că populația are dreptul, consumatorul are dreptul să știe de unde provine exact respectivul produs. E o chestie de transparenţă.
E o normă europeană sau ce se întâmplă?
Nu, nu este nicio normă europeană.
Și atunci?
E o chestie... Dar noi o putem aplica, pentru că noi, chiar dacă noi respectăm toate normele europene, dar noi vrem pentru consumatorii noștri, ca țară, să fim mai transparenți. UE nu ne împiedică să fim mai transparenți, dar ne împiedică să respectăm anumite norme, dar noi ne putem pune niște norme suplimentare, pentru că vrem mai multă transparență pentru clienții noștri. Și atunci, dăm o lege internă, nu trebuie să fie la nivel european, unde la marca proprie, trebuie să punem și adresa producătorului. Și atunci, oamenii care își doresc să cumpere un produs fabricat în România, vor găsi informația asta atât de preţioasă pe etichetă, pe care acum, din păcate, nu o au.
Așadar, ca să conchidem, transparența ține de noi înșine, de România, adică.
Sigur că da. Sigur că da.
Cu mulțumiri, vă ținem pumnii.