Marian Staș, expert în politici educaționale: 40% analfabetism funcțional va genera mai mult analfabetism funcțional

Emisiunea: "Apel matinal" - Realizatori: Daniela Petrican şi Cătălin Cîrnu

Avem în țara noastră cel mai mare număr de tineri din statele membrr ale Uniunii Europene care nu sunt angajați, nu muncesc, dar nici nu urmează o formă de învățământ. Datele sunt prezentate într-un raport Eurostat și vizează tineri cu vârste între 15 și 29 de ani, care se află în această situație, depășind media europeană.

Tinerii din România nu mai sunt atrași nici de studiile universitare. Aceleași date mai arată că țara noastră are cei mai puțin absolvenți de facultate din Uniunea Europeană, în procente, 17,4, media europeană fiind de 32%. Invitatul "Apelului matinal" de astăzi este profesor doctor Marian Staș, expert în politici educaționale și președintele Asociației 'Clubul Liderii Mileniului Trei'. Bună dimineața!

Bună dimineața! Mulțumesc pentru invitaţie!

Noi vă mulțumim că ați acceptat-o. Ce fac aceștia tineri, practic ce le influențează deciziile?

Zboară pe sub radar, după cum ați enunțat în statisticile dumneavoastră și eu cred că sunt două cauze profunde ale acestui rău adânc societal. Aș corela statistica dumneavoastră cu încă una, tot aşa, extrem de semnificativă. Așa cum România este pe primul loc la ceea ce înseamnă procentul de țineri care, nu în rău, bineînțeles, la fel România este cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Cele două cauze, așa cum spuneam, răul profund generat de cele două, are următoarele sorginți în opinia mea. În primul și în primul rând, la nivel public, de politici publice, un sistem educațional prost croit, inadecvat structural din toate punctele de vedere, atât la nivel preuniversitar, cât și la nivel universitar, pentru că 40% analfabetism funcțional în preuniversitar nu va genera niciodată mai multă bogăție și mai multă educație. 40% analfabetism funcțional va genera mai mult analfabetism funcțional. Și a doua cauză societală, profundă, profundă, profundă este inapetența structurală a nației pentru şcoală, pentru carte, pentru muncă cinstită, pentru că e greu. Am mai citit cu vreo două, trei zile în urmă un raport al profesorului Dragoș Iliescu, care spunea în esență în felul următor: generațiile care au probat faptul că au reziliență așa și că au învățat carte serios, sunt generațiile care au trecut prin dificultăți, cărora nu le-a fost foarte ușor. Sigur, metafora cu frigul și cu foamea și așa mai departe are într-un fel rostul ei, dar ce spun eu este în felul următor: că în momentul de față, felul în care școala este construită nu ajută la construcția acestei reziliențe, la acestei stăpâniri, la acestei forțe interioare, care să-i determine pe copii să realizeze faptul că atunci când muncim și atunci când învățăm, avem și mai mulți bani pe masă.

Bun, dar ei atunci cu ce se ocupă? Cum ajung să trăiască și mai ales unde?

Când am spus că sunt foarte mulți sub radar, am avut în vedere existența asta bazată pe expediente, care este într-un fel, să zic așa, nefiscalizată și necontorizată. De pildă, stau cu mami și cu tati. Știți că este o statistică în ultima vreme care spune că din ce în ce mai mulți tineri preferă să stea acasă cu părinții, pentru că, chiar și la vârstele astea de 20 și, pentru că n-au cu ce să își asigure traiul și atunci mami și tati încă îi mai sprijină.

Bine, pot sta cu mami și cu tati, dar să și lucreze.

Cât și cum, ca dovadă că ce spuneam este în felul următor: metafora asta de sub radar, înseamnă așa, că probabil fac lucruri și sunt două, să zic așa /.../: una într-un fel cinstită și una necinstită. Sigur că mulți dintre ei pot să recurgă și la elemente așa, de infracționalitate, dar poate că procentul nu este foarte mare, adică fură, ca să zic așa, să aibă de unde să-și facă rost de niște bani. Dar foarte mulți, de asemenea, pot să facă activități care să nu fie, cum să zic așa, fiscalizate; fie că sunt pe, eu știu, generator de contexte, bloggeri, influenceri și așa mai departe, tot felul de activități. Poate că mulți dintre ei, să zic așa, să merg în spectrul celălalt, decid să rămână acasă în familie cu părinții și să continue afacerile familiilor, iar felul în care ei își desfășoară activitatea nu intră într-un calcul statistic sau într-o statistică menită să-i aducă în zona asta în care să îi pot număra că își desfășoară activitatea sau nu, să zic așa, fiscalizat și că pot să fie luați în calculul acestor statistici. Dar foarte, foarte important este faptul că mulți dintre ei, practic, lasă mâinile pe lângă corp, pentru că li se pare că școala este foarte grea și inutilă. Atunci când mă refeream la aspectul de politici educaționale, am mai avut în vedere o valență extrem de importantă și foarte slabă: faptul că zona publică încă n-a consolidat serios, sănătos, aşa, de secol XXI, la noi, mesajul că meseria este brățară de aur. Și aici mă refer la componenta asta de învățământ profesional, învățământ dual, care să le ofere tinerilor posibilitatea să învețe o profesie, să practice o profesie cinstită, nu foarte dificil de însușit, dar, în orice caz, care să-i ajute să-și depășească complexul ăsta de inferioritate că, băi, nu știu matematică, deci mai bine nu mă duc la școală. Pentru că și aici este o chestiune de abandon, să zic așa, de sine. În momentul când vedem că lucrurile sunt în aparență dificile și greu de învățat, atunci, în loc să mă mobilizez, ce fac? Las mâinile pe lângă corp și mă duc în viața mea, ca să zic așa, ceea ce nu e bine deloc.

Dar, totuși, nu sunt de vină și alte situații? Pentru că sunt foarte mulți, de exemplu, cu studii sau liceeni capabili, care, nu neapărat sunt analfabeţi, deși rata este în creștere, și care și-au căutat de lucru în străinătate, pentru că au fost mult mai bine plătiți, inclusiv în domenii gen construcții.

Iar eu ce spun este în felul următor: este datoria sistemelor publice de la noi de a crea astfel de contexte care să fie centripete, în loc de centrifuge, adică să-i atragă pe copii aici, cu diverse, eu știu, componente de politici publice stimulative, în loc să-i determine să-și ia lumea în cap, să plece prin alte părți de lume. Aici e un factor esențial, repet, din punctul de vedere al felului în care, pe de-o parte, politicile sunt construite, mă refer aici la politicile educaționale și de învățământ profesional și dual, și în același timp la mesajele pe care societatea le transmite. Mi-a dat Dumnezeu ani buni să merg și să muncesc prin alte părți de lume și am constatat felul în care acolo activitatea cinstită, munca serioasă, sunt valorizate, atât la nivel de respect elementar, să zic așa, interuman, cât și la nivel financiar. Or, în momentul în care, în ceea ce ne privește, apar nuanțe cât se poate de, așa, neplăcute și contraproductive, mă gândeam acum la ceea ce înseamnă discrepanța asta uriașă între nevoia de forță de muncă, pe de-o parte, și numărul foarte mare de oameni care vin din alte țări, pentru că alor noștri li se pare că nu e de demnitatea lor să, nu știu, să livreze sau să lucreze în magazine și așa mai departe. Iacătă că e o forță de muncă serioasă, onestă. Avem și în cartier la noi, la 100 de metri, un magazin și sunt niște tineri din Nepal, din Sri Lanka, cât se poate de civilizați, cu bun simț, oameni care muncesc, îşi fac meseria, așa cum se cuvine, pentru că atunci când ai noștri merg prin alte părți de lume, presiunea societală în legătură cu seriozitate, cu faptul că dacă şmecheresc, plătesc imediat, este foarte, foarte mare această presiune de educație și, dacă ne uităm și corelăm, de asta am început conversația noastră cu - din punctul meu de vedere, o corelație foarte, foarte serioasă - între abandon școlar, procente foarte scăzute de școlarizare și procente foarte ridicate de analfabetism funcțional și situația economică a țării, pentru că ele merg mână-n mână. Cu cât muncim mai puțin, cu cât șmecherim mai mult, cu cât nu mergem și învățăm, cu atât suntem mai săraci, atât individual, cât și ca nație.

E adevărat, dar aminteați mai devreme, știm bine, de reforma în educație; de vreo 30 de ani este în curs de derulare -am avut și o Românie educată. Politici publice. Practic, așa, dacă am atinge punctul nevralgic, ce ar trebui să se întâmple la nivelul societății noastre, la nivelul României?

Eu aș pune ca vector de atac principal în următorii 4-8 ani de zile două lucruri: unul la nivel general și aici mă refer la ceea ce înseamnă transformarea de sistem a României, în mod specific reforma administrativ-teritorială, pentru că asta va avea impact asupra politicilor publice în general; și în al doilea rând, accentul, din punctul meu de vedere în următorii 4-8 ani de zile, dar așa, cu o intensitate nucleară, cu o intensitate de rază laser, este pe ceea ce înseamnă schimbarea paradigmei modelului de învățământ profesional și dual, în care să scoatem din mințile tuturor, și ale părinților și ale copiilor, faptul că tinerii care merg în învățământ profesional dual sunt tineri de mâna a doua, second hand. Așa cum e cazul acum, mie mi se ridică părul pe spinare când aud așa ceva, nebunia asta: "lasă-l, domne, că a luat 3 și 4 acolo, îl ducem undeva într-o școală profesională". Asta este o oroare, ca să zic așa, din punctul de vedere al mentalității. Iar la nivel strategic, dacă-mi îngăduiți, nu facem politică pentru că este un post public, dar întâmplarea a făcut să trec acum trei minute, cinci minute peste declarația lui Dacian Cioloș preluată într-un interviu. Vestea bună e că eu am spus-o cu vreo 10 ani în urmă și la ce mă refer... E posibil ca uneori forțele din interior să nu fie suficiente ca presiune pentru ceea ce înseamnă transformări de genul ăsta, radicale. Iar în urmă cu 10 ani, eu am pus în spațiul public conversația despre ceea ce am numit eu "mcv.edu.ro", adică un mecanism de control și verificare extern al Uniunii Europene, de pildă, care să forțeze România să-și îndeplinească obiectivele, așa cum probabil că se va întâmpla odată cu statutul de stat membru OCDE. Așa. Ce zice Dacian Cioloș, acum trei minute, în interviul ăsta, titlul este așa: "Actualul stat nu are capacitatea internă de a se autoreforma. O reformă profundă poate veni doar cu presiuni din exteriorul sistemului. Încerci să schimbi lucrurile prin evoluție. Când nu reușești, vine din spate revoluția". De regulă, revoluția înseamnă mecanisme externe, așa cum am spus, de tip mcv.edu.ro. Cred că e posibil ca în situații de genul ăsta, mai ales că vorbim despre statistici europene, să fie nevoie de niște mecanisme de presiune externe care să determine, așa cum spuneam, statul să acționeze mult mai eficient pe astfel de direcții strategice.

Îmi este atât de greu să cred că alții vor avea grijă de educația din România, încât rămân optimist că până la urmă noi ne vom rezolva aceste probleme, indiferent...

Și eu sunt fundamental optimist, dar iacătă că precedentul există. Cu 15-20 de ani în urmă, când justiția noastră era vai sufletul ei, nu că acum ar merge mult, mult, mult mai bine, iacătă că a apărut MCV. Prin urmare, atunci când semnalele sunt foarte, foarte, foarte roșii, este posibil să apară astfel de mecanisme de echilibru.

Mi-aș dori să reapară un Spiru Haret sau un Gheorghe Lazăr, sincer, dar...

Eu nu prea cred așa în, cum să zic așa, eroul pe cal alb care vine și face, pentru că asta este o transformare, nu la nivel individual.

Erați optimist. Haideți totuși să fim optimiști.

Bine, optimist, ok, să vină Spiru Haret.

Semnalul de alarmă oricum l-am tras.

Da, vă mulțumesc foarte mult.

Și noi vă mulțumim. Invitatul 'Apelului matinal' a fost prof. dr. Marian Staș, expert în politici educaționale, președintele Asociației "Clubul Liderii Mileniului Trei"./editor Florin Lepadatu/