La 50 de ani, un magistrat e la „deplinătatea capacității intelectuale și profesionale”
Aprecierea îi aparține ministrului justiției.
10 Ianuarie 2026, 17:00
Ministrul justiției consideră că un magistrat se află în deplinătatea capacității intelectuale și profesionale la vârsta de 50 de ani.
Radu Marinescu a făcut această precizare într-un interviu televizat, amintind că în actualul program de guvernare s-a stabilit că vârsta de pensionare a procurorilor și judecătorilor trebuie să atingă 65 de ani.
Ministrul justiției i-a lăudat pe magistrații care după ce împlinesc actuala vârstă minimă de pensionare, de 48 de ani, aleg să profeseze în continuare.
În ceea ce privește repetatele amânări date de Curtea Constituțională în privința creșterii vârstei de pensionare a magistraților și modificării cuantumului pensiilor acestora, ministrul justiției a afirmat că judecătorii CCR sunt obligați prin lege să se desprindă de orice fel de contaminare politică și să fie obiectivi și imparțiali.












