În România „sunt mulți tineri care nu muncesc pentru că au din ce trăi”

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 octombrie, ora 08:30) - Emisiunea: "Matinal" - Rubrica: "Apel matinal" - Realizator: Cătălin Cîrnu
Realizator: Un milion de persoane din forța de muncă activă ar putea să piardă România în următorul deceniu, conform unui recent studiu prezentat de Camera de Comerț româno-americană, care analizează impactul economic al deficitului de forță de muncă din țara noastră. În plus, România înregistrează o puternică disparitate între regiuni, ceea ce se reflectă în dezvoltarea economică și socială în anumite județe. Deficitul de forță de muncă în România ar putea ajunge la peste 220.000 de persoane în 2026, în lipsa unor măsuri imediate, în condițiile în care și așa avem cinci milioane de persoane apte de muncă, dar care nu figurează ca salariați. Cu ce implicații, aflăm imediat de la invitatul apelului matinal, profesor universitar doctor Mircea Coșea, de la Academia de Studii Economice din București. Bună dimineața, domnule profesor!
Mircea Coșea: Bună dimineața!

Realizator: Datele prezentate arată că în România sunt oficial cinci milioane de salariați, asta la o populație de aproximativ 20 de milioane. Deci, 25% dintre noi muncim, în timp ce în țări vecine, ca Ungaria sau Cehia, ponderea este de 50%. Există o explicație pentru această situație?
Mircea Coșea: Sigur că da, există o explicaţie care ar trebui sau ar fi trebuit de mult timp să fie sub ochii guvernanților și să ia măsuri. Sunt oameni, sunt mulți, sunt tineri care nu muncesc în România pentru că au din ce trăi. Sunt două elemente care trebuie luate în calcul. Primul este așa-numitul sindrom italian şi anume, în România există o anumită tradiție ca tinerii să rămână cu părinții la un loc, în aceeași casă, chiar dacă se căsătoresc, mai mult de cât ar trebui. Ajung până la vârsta de 35-40 de ani. Așa s-a întâmplat și în Italia, cu vreo 20, până la 30 de ani. De aceea se numeşte sindromul italian. Și asta înseamnă că, având din ce trăi, din pensiile părinţilor sau din ceea ce părinții îi ajută, nu muncesc. Asta este o chestiune de educaţie, până la urmă. A doua problemă este de chestiune să zicem, politică. Şi anume, din raţionamente politice, în România, categoria celor care primesc bani ca să nu muncească, dar ca să voteze este mai mare ca în alte țări.

Sunt aceste aşa-numite salarii sociale, fel de fel de ajutoare, fel de fel de bonusuri care se dau populației care poate să stea pe margine, să nu muncească, dar care sunt supuse unor tratamente foarte atente din partea primarilor sau a altor forţe locale ca să meargă la vot, să voteze pe cei care până la urmă, îi ţin în viaţă dându-le bani. E un lucru grav, pentru că asta înseamnă că România pierde pe de-o parte forţă de muncă activă. Pe de altă parte, că se politizează excesiv piața muncii și e un lucru complicat. Problema în sine este mult mai gravă, și anume, România are o problemă care va fi extrem de gravă pentru națiunea română în viitor, și anume un deficit demografic mare.

Nu avem destui copii care se nasc pentru a completa pierderile pe care le avem prin plecarea din țară a milioane de oameni. 4-5 milioane de români trăiesc în străinătate și au copii care se nască în străinătate, mai mulți decât se nasc în România, ceea ce înseamnă că noi vom intra într-un deficit de forță de muncă complicat. Statul român nu a luat și nu ia măsuri importante pe această temă, și anume ar trebui să aibă o politică demografică foarte activă, care să încurajeze noile și tinerile familii, nașterile, creșterea copiilor. Acum toată lumea știm că aici suntem în urmă cu mult, nu-i ajutăm pe tineri, nu avem destule crește, grădinițe, școli, nu avem niciun fel de stimulente ca populația tânără să aibă copii și să rămână în România. Ne va costa foarte mult, această problemă ne va costa foarte mult pe viitor, ne va costa naţia română, iar acum pe piața forței de muncă se întâmplă un fenomen care și el va avea consecințe negative, și anume importăm forță de muncă pentru că nu putem să ne mai descurcăm cu propria forță de muncă, care din motivele pe care le spuneam mai înainte nu muncește și atunci importăm. E o deosebire mare între ceea ce se întâmplă cu importul de forță de muncă în România și în alte țări.

Realizator: De ce?
Mircea Coșea: Și am să vă dau un exemplu in din istoria economică. Marea Britanie a importat foarte multă forță de muncă într-o perioadă, să zicem, după Al Doilea Război Mondial, pentru că britanicii nu mai acceptau să lucreze în anumite domenii pentru că erau condiții grele și lefuri mici şi atunci au importat. Britanicii n-au plecat din Marea Britanie, au rămas acolo, dar și-au ridicat calificarea, au intrat în alte meserii. Marea Britanie a importat în permanență, începând de la portari până la medici și psihiatrii. În România lucrurile sunt diferite. În Marea Britanie forța de muncă a fost completată, repet, completată cu forță de muncă străină. În România forța de muncă este înlocuită și subliniez, înlocuită, pentru că românii pleacă, iar în locul lor vin alții. Acum nu trebuie să fim condamnați de niciun fel de idee subversivă, dar cei care vin au altă cultură.

Realizator: Dar aceast este realitate, evident.
Mircea Coșea: Alte obiceiuri, alte idealuri. E foarte greu și istoria a dovedit asta, efoarte greu să încadrezi în cultura, obiceiurile, structura socială și politica unei ţări forță de muncă venită din alte părţi cu total total diferite activități, culturi, obiceiuri. Deci va fi și pentru noi greu în viitor cu această încadrare, cu această posibilitate pe care o avem de a aduce în țară și aducem din ce în ce mai mulți mulțitori din zone care au altă religie, altă cultură. Poate să fie bine. Nu zic nu, dar istoria ne arată că e foarte complicat. Ceea ce s-a întâmplat în multe țări, ceea ce se întâmplă și acum, de altfel, arată că e greu, e foarte greu să înlocuiești forța de muncă, nu să completezi.

Realizator: Da, senzația.... .
Mircea Coșea: Să înlocuiești forța de muncă în România e un lucru tragic, pentru că noi avem de unde să luăm muncitori, dar dacă nu știm politic, cum să-i atragem, cum să ne oferim un orizont, o motivare, vom avea până la urmă acest amalgam de populație.

Realizator: Da, senzația tuturor este că ne cârpim, apropo de forța de muncă, dar ...
Mircea Coșea: Da.

Realizator: De ce credeți că nu există totuși astfel de proiecte pe termen scurt, mediu, privind inclusiv situația demografică? Pentru că vrem mulți dintre noi, mai ales când plecăm prin vacanțe pe aici, prin preajmă, că maghiarii, de exemplu, sârbii sunt națiunie cu familie, având doi sau chiar trei copii, ceea ce la noi e destul de rar.
Mircea Coșea: Ce să vă spun, este o chestiune care și aici este de ordin general. Și anume, România e o țară fără priorități, fără strategie. Total diferit față de țările de jur și nu numai, dar ne referim la cei din jur, România nu are o strategie de dezvoltare, nu are obiective. Noi nu știm unde vrea să ne ducă decidenții politici, unde vor să ne ducă decidenții politici, în ce zonă a dezvoltării. Suntem o țară agrară, suntem o țară industrială, suntem o țară care trăim din împrumuturi? Nu știm, ne cârpim, cum ziceai dumneavoastră. Și atunci în lipsa unei strategii nu sunt nici priorități. Ori una dintre cei mai importante priorități ale națiunii române e demografia. Nu se face, nu se plătește, nu se iau măsuri. Este până la urmă o chestiune care din punctul meu de vedere arată politizarea extremă a situației economice și sociale în România. Pentru că dacă nu aduce bani, dacă nu aduce voturi, politica nu e interesantă de lucruri care țin de marile obiective ale unei națiuni pe termen lung.

Dacă acum, la alegerile din anul viitor nu aduce un partid sau altul un număr important de votanți, da, dându-le niște stimulente materiale, niște cârpeli, niște vouchere, guvernul nu e interesat să facă o investiție în viitor pe termen lung, să aibă o politică specială pentru căminele noi înființare, /.../ tinerele familii, pentru ați văzut. Acum, din PNRR au fost scoase, au fost puține, pur și simplu fără nicio explicație, proiectele pentru creșe și grădinițe. Păi asta e baza dezvoltării demografice a unei țări. Trebuie plecat jos: legi sociale care să niște tinerele mame care au carieră, pentru că, acum, în România, în ce altă țară femeile încep sunte foarte serios cu rezultate foarte bune în politică, în economie. E foarte greu pentru o doamnă care ajunge să fie cineva să se întoarcă acasă și să se ducă să crească copiii, să ocupe de gospodărie. Dacă nu îi dai un stimulent, dacă nu faci în așa fel încât nașterile să fie bine finanțate, creșterea copiilor să fie bine organizată, cu profesori bine pregătiți cu îngrijitori, cu creșe, cu cămine, n-are cum să crească populația.

Ungaria, să luăm Ungaria ca exemplu, că tot nu ne place să ne comparăm cu ea. Lucrurile au fost total diferite. Tinerele familii au avut niște facilități extraordinare, cu apartamente, chiar cu mașini. Li s-au dat ajutoare pe celor care muc munceau într-o zonă și trăiau în altă zonă. Și lucrurile sunt diferite și dvs. la început ați spus un lucru extraordinar, nu l-am atins în ce am spus eu, diferența de natalitate între regiunile României. Suntem o țară slab dezvoltată și din acest punct de vedere, și anume mari diferențe între regiunile țării, concentrații mari de activități economice care stimulează munca în câteva zone din țară, în câteva mari orașe, iar în restul țării aproape nimic. (II)