Este risc de inundaţii pe râuri din şase judeţe
Hidrologii au emis cod portocaliu pentru râuri din judeţele Buzău şi Prahova, valabil de joi seară de la ora 21:00, până vineri la ora 12:00.
Articol de Radio România Actualităţi, 05 Februarie 2026, 13:13
Este risc de inundaţii pe râuri din şase judeţe. Hidrologii au emis cod portocaliu pentru râuri din judeţele Buzău şi Prahova, valabil de joi seară de la ora 21:00, până vineri la ora 12:00.
De asemenea este în vigoare şi un cod galben pentru cursuri de apă din judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Vrancea. Această avertizare intră în vigoare peste o oră şi va expira vineri, la ora 16:00.
Specialiştii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. Locuitorii zonelor vizate de codurile de inundaţii sunt sfătuiţi să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă şi să nu traverseze zonele inundate sau podurile afectate de viituri./editor Florin Lepadatu/












