Constanța: Localitatea Siliștea, izolată din cauza acumulărilor mari de apă
Deocamdată nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale în zona afectată, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.

Articol de Radiojurnal, 08 Octombrie 2025, 12:39
Localitatea Siliștea, din județul Constanța, este izolată la această oră din cauza acumulărilor mari de apă și a revărsării unui canal colector. Traficul pe drumul județean 224 între localitățile Țepeș-Vodă și Tortoman este blocat.
Deocamdată nu sunt persoane care să necesite îngrijiri medicale în zona afectată, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
Tot din cauza vremii, o grădiniță din comuna Cilibia, județul Buzău, și-a suspendat cursurile în această dimineață, apa a inundat curtea și a pătruns în imobil, astfel că cei 55 de preșcolari au rămas acasă.
În zonă este Cod portocaliu. În Ialomiţa s-a acționat pentru evacuarea apei din gospodării, subsoluri și scări de bloc, de pe străzi, din subsolul direcției generale a finanțelor publice, dar și pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil.
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 64 de localități din 20 de județe și în municipiul București.