Ciprian Ciucu: Avaria de la CET Sud, cauzată de tehnologia veche
Primarul general spune că specialiştii nu au mai recomandat repornirea cazanului de la CET Sud şi au decis compensarea cu agent termic furnizat de CET Vest.
Articol de Radiojurnal, 15 Ianuarie 2026, 07:20
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu spune că avaria de la CET Sud, care a lăsat fără apă caldă şi căldură aproape 40% din blocurile din Bucureşti, are drept cauză tehnologia veche.
El a declarat într-un interviu la un post de televiziune că specialiştii nu au mai recomandat repornirea cazanului de la CET Sud şi au decis compensarea cu agent termic furnizat de CET Vest, care permite doar obţinerea unei ape călduţe din cauza distanţei mari.
Ciprian Ciucu a precizat că repornirea cazanului ar fi putut genera o explozie, accidente de muncă şi avarii pentru tot restul iernii.
Primarul general al Capitalei a mai spus că este imperios ca Primăria Bucureşti să primească 70% din bugetul oraşului pentru a evita falimentul.
El a menţionat într-o postare pe Facebook că va propune în luna martie un pachet de reforme, care nu vor fi însă suficiente pentru a acoperi datoriile foarte mari, generate de subvenţiile acordate STB şi Termoenergetica.












