Ciprian Ciucu a anuntat pentru mâine, la ora 13:00, o conferinţă de presă
Noul primar general al capitalei pentru îşi va prezenta viziunea despre mandatul său în următorii ani.
Articol de Radiojurnal, 19 Decembrie 2025, 23:31
Ciprian Ciucu, primarul general ales al capitalei, a depus în această seară jurământul oficial de preluare a funcţiei. Noul primar a declarat cu această ocazie că în scurtul mandat pe care îl are de doi ani şi câteva luni are în vedere mai multe reforme menite să echilibreze Bucureştiul şi să ducă la dezvoltarea sa.
Primarul general al capitalei Ciprian Ciucu: Situaţia financiară a oraşului nu este foarte bună şi vreau să văd ce se mai poate face acum, pe ultima sută de metri, înainte de sfârşitul anului, pentru a începe anul în condiţii mai bune. Sunt încrezător, în următorii doi ani şi câteva luni voi fi foarte prezent în primărie, pe stradă, în şedinţe, că acolo stau primarii în şedinţe foarte mult, vor urma anumite reforme pe care le-am gândit de-a lungul timpului şi sunt convins că acest Consiliu General este de bună-credinţă şi că împreună vom echilibra Bucureştiul şi vom începe şi dezvoltarea lui.
Primarul general a anunţat că va face mâine, la ora 13:00, o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta viziunea despre mandatul său în următorii ani.












