Cel mai mare exerciţiu multinaţional din Europa se desfăşoară în poligonul de la Cincu
În poligonul de la Cincu, din judeţul Braşov, se desfăşoară zilele acestea cel mai mare exerciţiu multinaţional din Europa, cu artileria Forţelor Terestre ale Statelor Unite.
Articol de Radio România Actualităţi, 09 Februarie 2026, 15:35
În poligonul de la Cincu, din judeţul Braşov, se desfăşoară zilele acestea cel mai mare exerciţiu multinaţional din Europa, cu artileria Forţelor Terestre ale Statelor Unite.
Acţiunea are ca obiectiv testarea planurilor regionale NATO, după cum a aflat corespondentul RRA Adrian Cârneciu: ”Poligonul din Cincu, din judeţul Braşov, găzduieşte până vineri, 13 februarie, exerciţiul multinaţional "Dynamic Front 26". Acesta se desfăşoară simultan în mai multe state aliate şi este considerat un test major al modului în care forţele NATO pot acţiona coordonat pe flancul estic, într-un scenariu de securitate complex, caracterizat de necesitatea unei reacţii rapide şi integrate.
La tragerile de la Cincu au participat lansatoare HIMARS româneşti şi poloneze, precum şi obuziere autopropulsate dislocate în România în cadrul grupului de luptă multinaţional, după cum a explicat căpitanul american Jugler.
Cpt. Jugler: Acest exerciţiu antrenează capacitatea noastră de a face ca toate sistemele să comunice între ele, ceea ce este esenţial, pentru că ne permite să trimitem misiuni de foc către platforma care se află în cea mai bună poziţie pentru a executa lovitura.
La activităţile de la Cincu participă structuri din Statele Unite ale Americii, România, Polonia şi Franţa.”/editor Florin Lepadatu/












