Călărași: Zeci de mașini sunt blocate pe drumurile înzăpezite
Pompierii din Călărași au intervenit deja în zeci de cazuri pentru a-i scoate pe șoferii care au rămas cu mașinile în zăpadă.
Articol de Radiojurnal, 21 Februarie 2026, 08:48
Ninge viscolit în sud-estul țării, iar problemele au început să apară. Nu se circulă pe două drumuri naționale, DN21A Ţăndăreni - Bărăganului și DN3 Islaz - Călărași.
Pe autostrăzile A0, A1, A2, A3 și A7 se circulă dificil din cauza vântului foarte puternic și a zăpezii, iar pe multe tronsoane de șosele naționale sunt restricții de tonaj.
Pompierii din Călărași au intervenit deja în zeci de cazuri pentru a-i scoate pe șoferii care au rămas cu mașinile în zăpadă, după cum transmite corespondentul RRA Mădălin Sofronie.
Reporter: Din cauza vremii extreme, zeci de mașini sunt în continuare blocate pe drumurile înzăpezite din Călărași.
Pompierii informează cu privire la faptul că peste 200 de persoane au fost evacuate din automobile și adăpostite în spații sigure pe parcursul nopții trecute.
De asemenea, s-a intervenit în cazul a două incendii, dar și a două accidente rutiere, provocate din cauza faptului că automobilele au derapat.
În continuare, în județul Călărași sunt închise patru drumuri județene și un drum național pe restul șoselelor, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă din cauza viscolului.












