Asociația Industriei Lemnului: În România nu vorbim de defrișări, vorbim cel mult de tăieri ilegale de lemn

Emisiunea: ''Matinal'' - Rubrica "Apel matinal" - Realizatori: Daniela Petrican, Cătălin Cîrnu

Parlamentul European a decis ieri amânarea cu un an a aplicării legii privind combaterea despăduririi, după intense dezbateri și controverse. Reprezentanții industriei ceruseră timp suplimentar pentru a pregăti punerea în aplicare a noii legi, în timp ce organizațiile de mediu afirmă că orice amânare înseamnă defrișări. Și în România, spun autoritățile, noul Cod silvic ar urma să fie adoptat de parlament în luna decembrie.

Dar sumele contractate prin PNRR pentru domeniu riscă să fie pierdute dacă procesul se amână. În plus, autoritățile au în vedere ca statul român să-și exercite în permanență și dreptul de preempțiune, cumpărând suprafețele de păduri scoase la vânzare de proprietarii privați. Ce soluții există, aflăm imediat de la invitatul "Apelului matinal" de astăzi, Cătălin-Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului și vicepreședinte al Federației Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România "Nostra Silva". Bună dimineața!

Bună dimineața! Mulțumesc mult pentru invitație!

Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră! Nu știu, arată așa, ca o situație fără ieșire, întrucât părțile implicate nu au ajuns la o concluzie comună. De ce este atât de dificil?

Este dificil pentru că sunt foarte multe poziții ale multor oameni care nu înțeleg despre ceea ce vorbim; nu înțeleg faptul că, de exemplu, dacă vorbim despre România, situația pădurilor este bună, suprafața pădurilor este în creștere, nu este nicio situație de urgență, și trebuie să găsim soluții aplicabile pentru a gestiona în continuare durabil pădurile. Se pornește de la un pic de manipulare emoțională pe teme false și nu se vorbește despre fondul problemei, care înseamnă gestionarea durabilă a pădurilor. Deci avem o situație bună în pădurile României. Recoltăm foarte puțin din creșterea pădurii și noi spunem că avem nevoie de măsuri care să susțină în continuare această gestionare durabilă, avem nevoie de măsuri de finanțare a pădurilor, de accesibilizarea pădurilor. Avem nevoie de măsuri ca să creștem impactul economic, social și de mediu al utilizării acestei resurse pe care ne-o dă pădurea.

Din câte înțeleg de la dumneavoastră, România stă mult mai bine la acest capitol al pădurilor. Practic, se defrișează mai puțin decât în anii precedenți, se plantează mai mult?

Realitatea arată cam în felul următor: în România nu s-a defrișat și nu se defrișează niciodată, pentru că defrișare înseamnă tăierea pădurii și schimbarea categoriei de folosință a pădurilor - ceea ce nu se întâmplă în România, spre deosebire de multe alte țări de pe glob în care acest fenomen este prezent. Deci în România nu vorbim de defrișări, vorbim cel mult de tăieri ilegale de lemn, care reprezintă o realitate, dar, atenție, aceste tăieri ilegale s-au redus foarte mult în ultimii 10 ani. Pe fond avem o creștere a suprafeței pădurilor, pentru că situația - și ne arată recensământul general agricol - 800.000 de hectare au pierdut folosință agricolă în ultimii 10 ani, datorită reducerii șeptelului. Aceste 800.000 de hectare s-au împădurit natural, în mare parte, și avem o extindere naturală a suprafeței pădurilor. Deci România are nevoie de măsuri de gospodărire a pădurilor, de gestionarea resurselor, și nu de infracțiuni, de sancțiuni și de foarte mult zgomot legat de măsuri de non-intervenție și de protecție a pădurilor.

Pentru că tot vorbim de măsuri, ce schimbă mai exact noile prevederi ale Codului silvic?

Codul silvic, sigur că da, propune foarte multe lucruri, foarte multe lucruri bune, adică are foarte multe intenții bune, dar, din păcate, fără mecanisme de implementare. Deci, în primul rând, nu avem măsuri de finanțare a domeniului pădurilor, nu avem măsuri de finanțare a accesibilizării pădurilor. Știm că România are o rețea foarte redusă de drumuri forestiere. Din această cauză, mai simplu spus, foarte mult lemn în peste 30% din păduri este inaccesibil și putrezește la propriu în păduri. Deci avem nevoie de accesibilizarea fondului forestier, avem nevoie să executăm lucrările de îngrijire a pădurii și, făcând aceste lucrări de îngrijire a pădurii, avem resursă de lemn în piață, atât pentru aprovizionarea populației cu lemn de foc, cât și pentru industrie. Deci, pădurea ne dă o resursă regenerabilă pe care trebuie să o folosim.

Da, vă simt optimist, deși mulți dintre activiștii din țară susțin că pierdem fiecare zi din pădurile României. Cum vedeți o soluție de compromis între necesitatea unui control strict al masei lemnoase și cerințele industriei de profil?

Acest compromis înseamnă gestionare durabilă a pădurilor. Inventarul forestier național, deci cifrele oficiale ale României, absolut inatacabile din punct de vedere științific, ne arată că rămâne nerecoltat în pădurile României anual un un volum de peste 20 de milioane m³; deci, în afară de ce recoltăm legal și cât se recoltează ilegal, realitatea este că ne rămâne în păduri nerecoltat în fiecare an 20 de milioane m³. Nu este o situație foarte fericită, pentru că, evident, pădurile sunt ca un rezervor care la un moment dat se umple. Deci, creșterea pădurii și pădurile nu pot îmbătrâni la nesfârșit, pentru că, exact ca un rezervor, acesta se umple și la un moment dat nu este de niciun folos ca să nu folosim această creștere a pădurii. Deci, știința silvică ne spune că trebuie să recoltăm masa lemnoasă cu continuitate, astfel încât să avem și păduri frumoase și bine gestionate, dar în același timp să folosim această creștere a pădurii pentru beneficii economice, sociale și chiar de mediu.

Dar eventuala pierdere a finanțărilor asigurate prin PNRR pentru o suprafață foarte mare necesară a fi împădurită nu reprezintă un risc atât pentru industrie, cât și pentru România?

Cu siguranță. Deci sunt... PNRR-ul ne impune niște condiționalități: să se adopte această modificare a Codului silvic, nu aceasta... o modificare a Codului silvic, ceea ce cu siguranță se va întâmpla. Legat de faptul că măsurile de împădurire din România care s-au derulat în ultimii 10-15 ani au avut un succes foarte limitat, aceasta se datorează faptului că, din păcate, folosința forestieră a terenurilor este dezavantajată față de folosința agricolă. Mai simplu spus, dacă pentru agricultură există subvenții și există susținere, iar agricultura aduce un nivel de venituri proprietarilor care încurajează folosința agricolă, pentru folosința forestieră, din păcate, un proprietar de terenuri are numai restricții. Din această cauză, cu toate că există de 10-15 ani măsuri de finanțare a împăduririlor, pur și simplu proprietarii de terenuri au ajuns să se ferească de folosința forestieră a terenurilor. Deci, dacă nu vom avea pentru proprietarii de păduri un nivel de venituri care să facă folosința forestieră atractivă, pur și simplu, deși avem milioane de hectare de terenuri pârloage, adică care nu au niciun fel de folosință, pentru că folosința forestieră nu aduce venituri, oamenii se /feresc/ de această folosință. Deci, încurajarea extinderii fondului forestier nu se face cu amenzi și cu infracțiuni, se face cu politici care să încurajeze folosința forestieră a terenurilor.

Da, încă un lucru interesant- statul român își exercită în permanență și dreptul de preempțiune, cumpărând suprafețele de păduri scoase la vânzare de proprietarii privați. Dacă dăm o căutare pe internet, observăm că sunt companii mari, mari, uriașe, care cumpără zeci, mii de hectare de pădure din România. Care ar fi ideea sau nu înțelegem noi ce se întâmplă?

Din păcate, din păcate, foarte multe zeci de ani, statul român nu și-a exercitat acest drept de preempțiune pentru cumpărarea de terenuri. Deci, prima cumpărare semnificativă de pădure s-a întâmplat anul acesta, când statul a cumpărat 4.000 de hectare, după cum știm, și este informația care este publică, undeva la Neamț, de la un membru al familiei Sturdza. Deci este un trup de pădure foarte frumos. Deci, din păcate, statul român nu și-a exercitat acest drept de preempțiune pe care îl dădea legea. Și noi am zis că este din păcate pentru că acest drept de preempțiune nu s-a exercitat nici măcar pentru pădurile, să zicem, din jurul orașelor sau din parcuri naționale, unde sunt pădurile cu funcții speciale de protecție cu care ne mândrim. Deci, statul român nu și-a exercitat acest drept de preempțiune. Cu siguranță că cel puțin pentru pădurile care au funcții publice și furnizoare de servicii publice, adică în zone turistice, în jurul orașelor, în parcuri naționale...

Parcul IOR din capitală, ca să fim și pe aici, prin București, prezenți...

Parcul IOR, sigur că da, zonele, spațiile verzi din jurul, din interiorul marilor orașe, sigur că da, ar trebui să facă - extinderea acestor zone verzi din orașe - ar trebui să facă obiectul unui alt set de politici. Noi zicem că nu este chiar o discuție care ar trebui să fie legată de Codul silvic.

Da, să punctăm, apropo de ce spuneați, statul a cumpărat prima pădure din ultimii 30 de ani, aproximativ 4.000 de hectare, cu 22 de milioane de euro. Vom mai discuta despre ceea ce înseamnă prevederile noului Cod silvic în România, cu mulțumiri pentru discuția avută cu noi, adresată lui Cătălin Constantin Tobescu. Zi frumoasă să avem! Președintele Asociației Industriei Lemnului și vicepreședintele Federației Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România "Nostra Silva"./editor Florin Lepadatu/