Aproximativ 17% din școlile din capitală nu au organizat simularea evaluării naționale
Elevii au susținut luni proba la limba și literatura română în cea mai mare parte din țară.
Articol de Radiojurnal, 16 Martie 2026, 14:35
Aproximativ 17% din unitățile de învățământ din capitală, 38 din 221, nu au organizat luni simularea evaluării naționale, a informat inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru, în contextul boicotului anunțat de sindicate.
Acestea i-au îndemnat pe profesori să nu participe la testări ca semn de nemulțumire față de măsurile de austeritate luate de guvern.
Elevii au susținut luni proba la limba și literatura română în cea mai mare parte din țară.
După cum a centralizat Ministerul Educației datele din teritoriu la sfârșitul săptămânii trecute, simularea examenului de evaluare națională are loc în peste 97% din școli, iar în 127 nu se organizează.













