
Bogdan Chiriţoiu a depus astăzi jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, iar Dan Virgil...

La terapie intensivă sunt internaţi 52 de pacienţi.

Discuţiile în cadrul coaliției de guvernare cu privire la desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din...

Peste 40% își aleg destinația de vacanță în funcție de restricțiile din țara de destinație - relevă rezultatele unui sondaj...

Inspectorii desfăşoară controale pentru a se asigura că agenţii economici respectă legislaţia în vigoare.

La anchetă au colaborat și autoritățile judiciare din Marea Britanie, Ungaria, Franța și Germania.

Analizele medicale făcute preventiv sunt decontate de luna aceasta diferențiat pe grupe de vârstă.

Dubița care a luat foc la Râmnicu Vâlcea era încărcată cu un tub de oxigen și unul cu acetilenă.

Valul de căldură se va intensifica și se va extinde în cea mai mare parte a țării, au anunțat meteorologii cu puțin timp în...

În București se scumpește transportul în comun de la 1 august, călătoriile cu metroul și cele cu mijloacele de suprafață vor...

Încălcarea regulilor poate duce chiar la anularea autorizației de transport.

Specialiştii recomandă ca în perioadele caniculare să ne hidratăm corect.

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.

Rectificarea bugetară se va face la Guvern şi nu la partid, pe criterii politice, a promis premierul Florin Cîţu.

România a înregistrat un deficit comercial de aproape 9 miliarde de euro în primele cinci luni ale anului.

La Călăraşi, populaţia este încă reticentă în privinţa vaccinării.

Cercetătorul științific în imunologie și vaccinologie Cătălin Ţucureanu spune că cea mai bună strategie pentru a reduce...

Rata de pozitivare cu SARS-CoV-2 este în continuare mică, 0,35%.

Ritmul vaccinării a încetinit în România.

Prefectura Vâlcea anunţă deschiderea unui centru de vaccinare pe Transalpina.

Alegerile de duminică din Republica Moldova - Reacţii .

Mai mult de 4.662.000 de persoane au schema completă de vaccinare.

Fişa de instructaj va cuprinde mai multe prevederi, printre care obligaţia conducătorului de a respecta vitezele maxime admise.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că toate formaţiunile sunt în favoarea desfiinţării, dar că trebuie găsită o...

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un concurs centralizat pentru ocuparea funcţiilor de manageri ai tuturor serviciilor judeţene...

Atunci când este foarte cald, oamenii pierd cantităţi importante de apă, iar acest proces poate duce la stări de disconfort,...

Conform hidrologilor, până la ora 22, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide,...

Călăraşiul este una dintre zonele în care lucrurile se mişcă foarte greu, deşi - procentual - în judeţ sunt cei mai mulţi...

Astăzi au fost raportate 39 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar numărul celor cu COVID-19 internaţi în spitale a...

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Vicepremierul Dan Barna, copreședinte USR PLUS, se declara încrezător că Roșia Montană va deveni monument protejat de UNESCO.

Reforma administrativă, transportul şcolar, problema costurilor standard din învăţământul preuniversitarau fost teme...

Cercetătorul în imunologie şi vaccinologie de la Institutul Cantacuzino, Cătălin Ţucureanu, a explicat că varianta Delta...

Jandarmii şi poliţiştii din Harghita au fost solicitaţi de 12 ori la sfârşitul săptămânii pentru alungarea urşilor.

Rectificările bugetare se vor face în cadrul cabinetului Cîţu, nu la partid.

Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă.

Autorităţile din România salută victoria PAS de la parlamentarele anticipate din Republica Moldova.

Campania de vaccinare, încetinită de reticenţa oamenilor.

Luni la RRA la ora 12.05 "PROBLEME LA ZI". Editie specială. Republica Moldova între est şi vest – Alegeri parlamentare...

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 3:09, în zona seismică Vrancea.

Rezultatele finale, după contestaţii, la etapa specială a Evaluării Naţionale, urmează să fie afişate.

Florin Cîţu se aşteaptă ca România să înregistreze anul acesta o creştere economică de cel puţin 10%.

Câini poliţişti special antrenaţi vor fi prezenţi pe Aeroportul din Sibiu pentru a depista persoanele cu COVID-19.

Cei aproape 18.000 de cetăţeni moldoveni din Spania pot vota în cinci secţii organizate în Madrid, Barcelona, Málaga,...

Cele aproape 40 de standuri amenajate în pavilioanele expoziţionale din Piaţa Unirii sunt dublate de cele virtuale, găzduite...

La Tel Aviv, corespondentul RRA, Dragoş Ciocîrlan, a stat de vorbă cu mai mulţi cetăţeni moldoveni care şi-au exercitat...

În București și Galați, la secțiile deschise pentru alegerile din Republica Moldova, procesul de votare se desfășoară în...

Aglomerație la secțiile de votare din Roma, în prima parte a zilei, cu cozi de sute de oameni, în condițiile în care Italia...

Un număr de 26 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Participanții au cerut demisia președintei Instanței Supreme, Lia Savonea, și a ministrului de interne, Cătălin Predoiu, fost ministru al justiției.

În România, INSP a anunțat că numărul cazurilor de gripă s-a dublat.

Cei trei se aflau într-un convoi comun al forțelor americane și siriene atunci când un bărbat, și el membru al forțelor de...

Este al doilea sfârşit de săptămână al iernii, în care nu se schiază pe pârtiile importante din România.

Mai sunt doar trei comune fără apă potabilă: Aluniş, Vărbilău și Şotrile.

Stocarea este una dintre soluțiile cele mai eficiente prin care se pot reduce dezechilibrele din sistem, spune ministrul...