
Înaintea plecării, el a precizat câteva din domeniile pe care le va aborda în discuţiile cu oficialii europeni.

Peste 100 de garnituri s-au oprit în gări, în semn de protest faţă de prorogarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar...

Cele două propuneri legislative ar putea ajunge în scurt timp la Parlament, pentru ca anul să înceapă cu bugetul adoptat.

În urmă cu puţin timp a fost agreat un acord între Ministerul Transporturilor și sindicatele de la căile ferate pentru...

Procurorii susțin că fostul deputat PSD ar fi primit titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 -...

Trenurile au întârzieri chiar şi de cinci ore în Gara de Nord, din cauza grevei spontane.

România a deschis, astăzi, prima "autostrada nemțească" construită după Revoluție.

VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 20 decembrie.

Comisia Europeană a aprobat calendarul României pentru ajutoare regionale pe următorii cinci ani.

Din păcate, în centrul Timișoarei sirenele nu au răsunat astăzi, pentru că sistemul s-a defectat, spun reprezentanții ISU Banat.

Proiectul are venituri supraestimate, susţine liderul USR, Dacian Cioloş.

Premierul Nicolae Ciucă a spus că bugetul pe anul viitor este unul realist.

Două noi cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în România, a anunţat luni Grupul de Comunicare...

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus însă că mai mult contează execuția bugetară, și nu propunerile de alocări de fonduri.

424 de infectări cu noul coronavirus au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore.

Avertizare de avalanşă în Munţii Făgăraş.

Proteste spontane ale sindicaliștilor de la Calea Ferată.

Acţiuni ale poliţiştilor de la Rutieră.

"APEL MATINAL" - Invitat: Șeful Poliției de Frontieră, chestorul principal Liviu Bute.

La 32 de ani de la Revoluție, la Timișoara se sărbătorește luni ziua victoriei împotriva comunismului.

Curtea de Apel București continuă dezbaterile finale în dosarul Colectiv.

Proiectul legii privind Certificatul COVID obligatoriu, în dezbatere la nivelul coaliţiei.

Proiectul bugetului de stat pentru 2022 ajunge pentru dezbatere în şedinţa de guvern.

Formularul digital de localizare a pasagerilor care intră în România a intrat la miezul nopții în vigoare.

Doar 3.300 de persoane vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, în ultimele 24 de ore.

Este încă aglomerație în anumite puncte de trecere a frontierei din vestul țării.

Cel mai mult se așteaptă la Nădlac 2 şi Petea, aproximativ șase ore, cel mai puțin la Vârșand, doar o jumătate de oră.

Un apel pentru donații pentru tânărul polițist a fost făcut și de ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.

TVA va scădea la 5% de la 1 ianuarie pentru energia termică furnizată în sistem centralizat populației, școlilor, spitalelor...

Noul formular de intrare în România devine obligatoriu pentru cetăţenii români şi străini.

Un număr de 499 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Salariile bugetarilor vor rămâne la nivelul actual şi anul viitor, cu excepţia unor categorii de angajaţi din sănătate şi din...

Datele din aplicaţia Poliţiei de Frontieră indică până la şapte ore de aşteptare la punctele de trecere de la Nădlac.

Potrivit documentului, bugetul a fost construit în baza unei creşteri economice de 4,6%, iar Produsul Intern Brut este...

În ordonanţa adoptată de guvern se prevede că luna viitoare, toţi pensionarii cu pensii de până la 1.600 de lei inclusiv vor...

A crescut riscul de avalanșe în Munții Bucegi și Făgăraș, la gradul 4, pe o scară de la 1 la 5.

Anunţul a fost făcut de viceprimarul oraşului, Laurence Patrice, care a precizat că piaţa se află în arondismentul al IX-lea...

Numărul copiilor adoptaţi ar putea înregistra în 2021 un nivel record de cel puţin 1.600 - spune preşedinta ANDPDCA.

Centura Giurgiu, prima șosea din beton de după revoluție, va fi inaugurată luni, în condițiile în care constructorul a...

Bugetul pentru această etapă depășește 263 de milioane de lei, iar aplicația va permite înscrierea în limita a 150% din...

Restricţiile de la podurile dunărene Feteşti şi Cernavodă au fost prelungite până la jumătatea săptămânii viitoare.

Formularul digital de localizare după intrarea în țară va fi completat electronic, prin intermediul unei aplicații online...

Iohannis spune în mesajul său că "în ţara noastră există o diversitate etnică remarcabilă, care de-a lungul timpului şi-a pus...

733 de infectări cu noul coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore.

În această perioadă foarte mulți români stabiliți în Occident se întorc în țară pentru sărbătorile de iarnă, în plus durează...

Potrivit Poliției, reprezentanții unei galerii de artă din București ștergeau semnăturile unor artiști anonimi și cu ajutorul...

Potrivit guvernului, se va întâlni luni, la Bruxelles, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, iar marți va...

Totodată a fost prelungită valabilitatea voucherelor de vacanță emise în perioada ianuarie 2019-decembrie 2020, indiferent de...

Mircea Geoană a declarat la RRA că orice situaţie care ar afecta Ucraina va avea impact de la Marea Neagră până la Marea...

Săptămâna viitoare, în 20 şi 21 decembrie, vor continua pledoariile apărătorilor şi ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Ordonanţe de urgență adoptate în şedinţa de guvern.

Președintele Nicușor Dan a declarat la Helsinki că problemele din sistemul judiciar sunt grave și a invitat magistrații la Palatul Cotroceni, săptămâna viitoare, pentru discuții.

S-au înregistrat 74 de voturi pentru, 43 împotrivă şi o obţinere, dar adoptarea acestui document nu presupune demiterea...

Opoziţia nu a reuşit să strângă cele 232 de voturi necesare pentru ca executivul să fie demis.

Ministrul român al energiei, Bogdan Ivan, spune că noile conexiuni şi finanţările sunt incluse în planul Comisiei privind...

Aflată în vizită oficială în Grecia, Maia Sandu a reafirmat obiectivul aderării la UE și a prezentat Moldova ca viitor...

Statele membre UE rămân divizate privind împrumutul pentru Ucraina garantat cu activele rusești înghețate.