
"Hai la 1 la masă!" este sloganul unei campanii de conştientizare şi educare dedicată angajaţilor din România lansată astăzi.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, legea privind înfiinţarea formaţiunilor politice şi finanţarea partidelor şi a...

ICCJ i-a admis miercuri cererea fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov de înlocuire a măsurii arestării preventive cu...

Ministrul Daniel Constantin a prezentat în guvern un raport privind reducerea TVA la alimente, precum şi măsurile pentru...

Omul de afaceri Florian Walter, care controlează firma de salubritate Romprest, se sustrage urmăririi penale, a declarat...

Potrivit MApN incendiul a izbucnit în timpul efectuării unor lucrări de întreținere la o navă Școală de Sprijin Logistic...

Premierul Victor Ponta s-a arătat mulţumit de concluziile controalelor efectuate în ultima săptămână, afirmând că agenţii...

La Palatul Cotroceni, s-au încheiat consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor parlamentare pe tema...

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declarase, anterior, că, dacă cererea PNL este acceptată, senatorii ar...

În dosar a fost începută urmărirea penală pentru infracţiunile de evaziune fiscală, constituire de grup infracţional...

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că, dacă cererea PNL este acceptată, senatorii ar putea...

În emisiunea Probleme la zi, difuzată la RRA de la ora 13.20, vorbim despre cardul de sănătate. Așteptăm întrebările...

Preşedintele Klaus Iohannis discută la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor parlamentare - pe tema cadrului juridic...

50 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul DIICOT Ploieşti, potrivit redactorului RRA, Diana Surdu.

Într-un interviu pentru RRA, premierul Victor Ponta a afirmat că dezvoltarea relaţiilor economice cu ţările din zona Golfului...

Potrivit unui comunicat al Politiei, din cercetări a reieşit că, în circuitele infracţionale ar fi implicate 2 mari companii...

Sistemul informatic care permite accesarea serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate a creat şi ieri probleme,...

Autorităţile au primit garanţii de la reprezentanţii marilor lanţuri comerciale că reducerea de TVA la alimente se va resimţi...

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase, dă asigurări că în prezent nu există blocaje, ci doar întârzieri în procesare.

Autorităţile au primit garanţii de la reprezentanţii marilor lanţuri comerciale că reducerea de TVA la alimente se va resimţi...

Valorificarea corectă a produselor agricole autohtone a impus schimbarea certificatul de producător cu noul atestat de...

Raportul privind libertatea presei în România, prezentat de organizaţia Active Watch, arată că presa s-a transformat în...

Aproximativ o mie de militari din 21 de state vor participa luna viitoare la un exerciţiu organizat în România la Poligonul...

Arestul preventiv conform propunerii legislative ar urma să se poată aplica doar în cazul unor "indicii temeinice" şi nu ca...

Senatorii din Comisia pentru buget au fost de acord cu ordonanţa guvernului prin care TVA se reduce de la 24 la 9 la sută de...

Emisiunea de obligațiuni a Primăriei Capitalei are o dobândă avantajoasă de 3,98 la sută în lei și va aduce economii la...

Ministrul agriculturii Daniel Constantin se întâlnește azi cu producătorii, procesatorii şi retailerii cu care va discuta...

Tema emisiunii "Probleme la zi", difuzată de la ora 13.20 la Radio România Actualități, este legată de noile reguli de...

Informații oficiale pentru eliberarea cardului de sănătate: numere de telefon, adrese de siteuri, alte date de contact.

ICCJ judecă azi contestaţia depusă de Elena Udrea la decizia instanţei de a o menţine în arest preventiv în dosarul "Gala Bute".

Ciobanii acuză primăria și Consiliul Local din Săcele că nu mai au unde pășuna oile, datorită faptului că nici până astăzi nu...

Procurorii DNA efectuează marți percheziții la Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, au declarat surse judiciare.

CNAS promite că problemele vor fi remediate în cel mult două săptămâni, iar pană la distribuirea tuturor cardurilor toţi...

În cadrul întâlnirilor cu emirul Kuweitului şi cu primul ministru, Victor Ponta a reiterat interesul României pentru...

Societatea Română de Dermatologie a organizat o nouă campanie de informare pentru prevenirea cancerului de piele şi...

Secția pentru procurori a CSM a dat azi aviz pozitiv numirii procurorului Daniel Constantin Horodniceanu în funcția de...

Liderul sindicatului reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, Petre Nica, i-a cerut preşedintelui Klaus...

Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, le-a cerut astăzi colegilor deputaţi să nu propună amendamente la codul...

Medicii se plâng că folosirea noilor carduri de sănătate îngreunează acordarea serviciilor medicale. CNAS îi contrazice şi...

Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns pozitiv la invitaţia adresată de Călin Popescu-Tăriceanu de a discuta despre...

Până în prezent, au fost solicitate 380.000 de atestate de producător şi alte 300.000 de carnete de comercializare - a...

Fostul deputat Markó Attila a fost dat în urmărire de Poliţia Română şi figurează pe pagina de internet a Inspectoratului...

Clădirea Palatului Brukenthal, care găzduieşte cel mai vechi muzeu din România, se află într-o stare gravă de degradare,...

Daniel Horodniceanu a primit aviz favorabil pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a...

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţine că nu au fost semnalate probleme care să ducă la blocarea sistemului în urma...

La sfârşitul primelor trei luni din 2015, fondurile de pensii private au ajuns la deţineri de peste 800 de milioane de euro...

Peste 300 de proiecte şi peste 600 de parteneriate au fost derulate între România, Ucraina şi Republica Moldova din anul 2005.

Patronatele şi agenţiile de turism dau asigurări că tarifele maximale sunt aceleaşi de anul trecut, ediţia septembrie-octombrie.

Secția pentru procurori a CSM a dat azi aviz pozitiv numirii procurorului Daniel Constantin Horodniceanu în funcția de...

În minivacanța de 1 Mai, peste 40 de mii de turiști au ales turismul rural, în timp ce Delta Dunării a atras cei mai puţini...

Radu Soviani apreciat la RRA că înfiinţarea unui Corp al Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici ar fi binevenită, cu condiţia ca...

Decizia CSM vine după ce Oana Gheorghiu a declarat într-un interviu televizat, difuzat zilele trecute, că România nu își mai permite să aibă pensionari speciali.

Președintele PSD cere soluții concrete pentru legea pensiilor magistraților și critică întârzierea cauzată de "populismul...

Actualul context de securitate din Europa impune o dezvoltare rapidă a industriei de apărare, iar colaborarea economică...

Procurorul general a dispus un control la Parchetul Turnu Măgurele în cazul femeii ucise de fostul soț, pentru verificarea...

Va fi prima vizită externă pe care şeful Guvernului moldovean o va face de la învestirea în funcţie.

Senatul a adoptat o lege prin care posturile publice să difuzeze emisiuni despre siguranță rutieră și prevenirea fraudei.