
Joi, în timp ce oficiile poştale au fost închise, persoanele care au avut de plătit taxe la stat au luat cu asalt Trezoreria.

Premierul Dacian Cioloş a înaintat joi preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de numire a domnului Dragoş...

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire cu secretarul britanic pentru apărare, Michael Fallon.

Elevii din 50 de şcoli vor primi o masă caldă. Este un program pilot aprobat de Guvern menit să combată abandonul şcolar.

Adunările generale pentru alegerea judecătorilor şi procurorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt...

Pe dealul Mitropoliei are loc pelerinajul la moaştele Sfântului Dumitru cel Nou Basarabov şi ale Sfântului Arhidiacon Ştefan,...

CCR va analiza, joi, alte patru sesizări privind neconstituţionalitatea Legii privind darea în plată.

Curtea Constituţională urmează să analizeze tot joi, 27 octombrie, alte 4 sesizări privind neconstituţionalitatea Legii dării...

Federaţia sindicală, membră BNS, consideră că eliminarea taxei este o încercare de a limita libertatea editorială a celor...

Peste 200 de călători fără bilet descoperiţi într-o singură zi pe trei rute cu destinaţia Bucureşti

Directorul general al EBU face un apel la şeful statului să nu promulge legea.

Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Gigel Ştirbu, s-a întâlnit cu preşedinţii-directori generali ai...

Legea de modificare a ordonanţei de urgenţă privind plagiatele şi scolile doctorale a fost declarată neconstituţională de...

Un elev de 17 ani a fost înjunghiat azi-dimineaţă de un coleg la Liceul Tehnologic "General Magheru" din Râmnicu Vâlcea.

Tema ediţiei de azi a emisiunii Probleme la zi este Proiectul de eliminare a taxei radio-tv: argumente, context istoric,...

Scrumbia de Dunăre afumată, primul produs piscicol realizat din resursa Deltei Dunării, ar putea primi anul viitor certificat...

Guvernul analizează un proiect de hotărâre privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi...

Legea prin care vor fi eliminate peste o sută de taxe de la începutul anului viitor a trecut de Parlament.

Consiliul de Administraţie al SRR afirmă că eliminarea taxei radio-tv împiedică Radio România să-şi îndeplinească misiunea de...

Percheziţii la instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice, în privinţa cărora există indicii temeinice de...

Sângele "zero negativ" este salvator în toate situaţiile-limită şi cu toate că grupa "zero negativ" nu este deloc rară, nu...

Instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, obligate să accepte şi plata cu cardul.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, participă miercuri şi joi, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre...

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizările Guvernului şi PNL referitoare la legea de modificare a OUG 4 pe...

Camera de Comerţ Americană a prezentat "Priorităţi pentru România", un demers pentru încurajarea cuprinderii în dezbaterile...

Mai multe organizaţii de media condamnă votul Camerei Deputaţilor pentru legea prin care se elimină taxa radio-tv

Ovidiu Miculescu: Radioul public riscă să intre în cea mai profundă criză din istoria sa de 88 de ani.

Douglas Lute, ambasadorul SUA pe lângă NATO: În sud-est, românii vor primi o brigadă multinaţională, la care bulgarii vor...

După eliminarea în parlament a taxei radio-tv, preşedintele director general al SRR Ovidiu Miculescu a dat o declaraţie publică.

Ei au acceptat să primească pedepse reduse de 3 ani închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Aniversarea Majestăţii Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română a servit istoria României,...

Propunerea legislativă a PSD de eliminare a 102 taxe, inclusiv a celor pentru radio şi televiziune a fost votată de plenul...

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, pe articole, în favoarea eliminării taxei Radio -TV, la propunerea preşedintelui PSD,...

Vot final în Camera Deputaţilor pentru propunerea legislativă a PSD de eliminare a peste 100 de taxe nefiscale.

Colega noastra Angela Cerven ne propune sa cunoastem astazi, la rubrica tineri din Romania, o studenta care a optat pentru o...

Preşedintele şi premierul participă la ceremoniile din ţară organizate cu ocazia Zilei Armatei.

De la ora 23 şi 5 minute, Radio România Actualităţi va difuza în premieră piesa de teatru "Alegerea" scrisa la Versoix în...

72 de ani au trecut de la finalul campaniei de eliberare a teritoriului național, la care au participat peste 520.000 de...

MasterPlanul pentru pregătirea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE e aproape gata. Mai trebuie construit...

Călătoria va costa 4,50 lei şi traseul va fi deschis pentru public din luna februarie

Pe singurul loc disponibil la Direcţia Afaceri Europene s-au înscris 27 de candidaţi

Ministrul de interne a cerut constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a celor doi jandarmi care i-au imobilizat pe...

Din delegaţie fac parte şi veterani, care au fost răniţi, în anii trecuţi în Afganistan.

Comisia pentru buget a Camerei Deputatilor a scos taxa radio-tv din lista taxelor ce urmează să fie eliminate.

Deputatul Eugen Tomac susţine că eliminarea unor taxe, inclusiv a taxelor radio-tv, nu ţine seama de consecinţe.

Ultima formă a acestui proiect nu introduce obligativitatea vaccinării.

Peste o sută de angajaţi ai Radioului public s-au întâlnit în faţa sediului SRR într-o manifestare spontană prin care şi-au...

Premierul Dacian Cioloş le-a recomandat astăzi unioniştilor să continue discuţiile cu partidele pentru că nu doreşte să intre...

Luări de poziţie interne şi internaţionale faţă de propunerea legislativă de eliminare a taxei radio-tv.

România este pregătită să îşi asume responsabilitatea unui viitor mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al...

Emisiunea de dezbateri Probleme la zi este transmisă în direct de la ora 13.20.

Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, mai afirmă că domeniul în care România încă nu a investit suficient este cel al prevenției.

Manifestările comemorative vor continua sâmbătă, când se va sărbători ziua în care Timișoara a fost declarat oraș liber de...

E nevoie de o reglementare mai mare care să ne ferească de trafic de persoane, afirmă ministrul muncii.

Vicepremierul Tánczos Barna a depus la Senat un proiect de lege prin care să fie dublată cota de vânătoare a urşilor.

Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat de Uniunea Europeană întărește rezistența Ucrainei în războiul declanșat de...

Reprezentanta legală a Federației Române de Patinaj, Maria Coroamă, a dezvăluit, pentru Radio România Actualități, că forul...