Revista editorialelor, 10 august

"Crima cu maşina nu e crimă" - îşi initulează Gabriela Ştefan editorialul din Gândul, în care analizează cum se face dreptate în România, la capitolul accidente rutiere.

Şi scrie: "După criterii care scapă bunului simţ comun, judecătorii "preţăluiesc" viaţa şi moartea cu unităţi diferite de măsură: crima comisă cu maşina e mai puţin gravă decât cea comisă cu toporul iar crima săvârşită de un om de afaceri este mai puţin gravă decât cea comisă de un şomer.

"Aceste derapaje sunt posibile pentru că legea prevede un minim şi un maxim al pedepsei lăsând la aprecierea magistratului cuantificarea propriu-zisă.

"Şi, dacă am ajuns în faţa unui judecător român, totul este posibil. O spune inclusiv ultimul raport de ţară care critică faptul că pentru situaţii identice judecătorii români dau sentinţe diferite, fiecare instanţă sau chiar fiecare magistrat având propria sa practică judiciară"

În Adevărul, Liviu Antonesei revine la momentul celebrării României la Expoziţia internaţională de la Shanghai, umbrită atunci de scandalul frunzei din brand-ul de ţară.

"Existau toate, chinezi îmbrăcaţi în voievozi şi oşteni, ba chiar şi în straie călugăreşti, cu toţii făcând o amuzantă propagandă pentru România, mă rog, pentru cea turistică, că doar era dna Udrea, radiind toată, la faţa locului.

"Mai lipseau nişte manele, ca să fie plăcinta completă! Muzica lui Zamfir a fost, probabil, o regretabilă scăpare.

"Bun, cam aşa arată toate aniversările, sărbătorile, comemorările din ţară, de-ţi vine mereu să crezi că a înviat Tătuca!

"În fond, moda acestor spectacole, "de evocare istorică" şi cu mulţi participanţi, a adus-o Răposatul, în 1971, laolaltă cu "mica revoluţie culturală", din vizitele din China şi Coreea de Nord.

"Ceauşescu n-a murit cu totul niciodată. E prezent în obsesia pentru imagine, care e mai importantă decât realitatea. Că o facem prost nici nu mai contează.

"Au trecut mai bine de douăzeci de ani de la împuşcarea sa şi nu se vede nici urmă de vindecare. Suntem bântuiţi, suntem locuiţi de un spectru", apreciază Liviu Antonesei.

În Evenimentul Zilei, Sorin Ioniţă, este revoltat de "Cum se prăpădesc bani europeni pe "promovări" delirante".

"Scandalul cu frunzuliţa doamnei Udrea tinde să fie tratat cu obişnuita superficialitate, care rezumă lucrurile la partea lor colorată (în verde) şi la bârfa personalizată.

"Ceea ce garantează că nu vom învăţa nimic nici din acest episod, iar următoarele vor fi exact la fel, doar cu actorii şi decorul schimbat."

Sorin Ioniţă critică, citez: "ideea de principiu, absurdă şi infantilă (sau interesată), că o ţară se poate pune pe piaţă ca un produs oarecare, fie el şi turistic; că statul ar trebui să bage bani publici în reclamă în beneficiul unei industrii private (hoteluri şi restaurante) care nu mişcă un deget pentru a-şi aduce mai mulţi clienţi (dimpotrivă, pare că face totul ca să-i alunge şi pe puţinii rătăciţi); sau că fluxurile turistice globale se schimbă în funcţie de logourile şi jingle-uri şmecheroase sau pozele cu fete în chiloţi pe păşuni carpatice pe care le montează noaptea pe calculator doi-trei băieţi super-plătiţi."

Şi încheie cu o întrebare:"Dacă cineva a pus deoparte 900 de mii de euro bani europeni, ca să se cerceteze ce-a îngropat pisica, să se conceapă etichete de borcan cu murături ca brand de ţară şi să se programeze o serie de evenimente perfect irelevante, precum plimbatul la butaforia chinezească de la Shanghai, de ce vă miraţi că apar şi profesioniştii în vorbă-lungă care să-i ia?"