Amendamente la legea bugetului votate în comisiile parlamentare de buget-finanțe
Printre altele, comisiile au trecut și un amendamentul privind sumele necesare aplicării măsurilor sociale din pachetul de solidaritate propus de PSD.
Articol de Andrei Şerban, 19 Martie 2026, 18:23
Parlamentarii din comisiile pentru buget au aprobat cu majoritate de voturi un amendament la bugetul de stat care rezolvă parțial modul în care Primăria Generală a Capitalei va fi finanțată în viitor mult mai bine decât până acum, așa cum și-au exprimat dorința și bucureștenii, prin referendum.
Noul mod de finanțare era chiar și o cerință a președintelui Nicușor Dan, care a organizat acel referendum atunci când era primar general al Capitalei. Amendamentul a fost susținut de deputatul USR Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă: Până în 2001, pentru București a fost valabil acest buget unic metropolitan, un buget în care Consiliul General decide atât asupra proiectelor care se implementază de Primăria Municipiului București, cât și cele care merg la sectoare și sumele aferente. Bucureștenii au votat să se revină la acest sistem care a fost valabil până în 2001. O să votăm pentru acest amendament, care implementază parțial pentru 2026 referendumul, dar pentru a avea o soluție permanentă și solidă este nevoie să adoptăm legea. Rugămintea mea este să dezbatem cât mai repede în această primăvară și să adoptăm mecanismul permanent de implementare a referendumului.
De asemenea, comisiile au votat și amendamentul privind sumele necesare aplicării măsurilor sociale din pachetul de solidaritate propus de PSD, după ce de dimineață, liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit pentru a găsi sursele de finanțare.
Ministerul Muncii va primi bani de la Înalta Curte de Casație și Justiție, mai exact, sumele pe care magistrații urmau să le primească după ce le-au câştigat în justiţie.













