
O nouă întâlnire a liderilor partidelor parlamentare pro-europene are loc marți după-amiază la Palatul Victoria, în vederea...

Nicuşor Dan şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, ca independent - ce părere au bucureştenii.

PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale spun că pot forma un guvern și o majoritate parlamentară, chiar și în...

Deputaţii şi senatorii se reunesc luni de la ora 17:30 într-o şedinţă comună pentru a înăspri sancţiunile prevăzute în...

Liderii USR spun că nu au încredere în cifrele prezentate de ministrul finanţelor.

Negocierile nu s-au finalizat, dar, potrivit unor surse, sunt câteva comisii de specialitate care ar urma să fie comasate...

Potrivit unor surse politice, dacă negocierile se desfăşoară în ritm alert, la finalul săptămânii viitoare ar putea avea loc...

Din viitorul legislativ vor face parte şapte formaţiuni politice, spre deosebire de cinci câte sunt în prezent.

AUR susţine că România ar fi devenit scena unei demonstraţii de forţă fără precedent în care oameni ar fi ridicaţi de pe...

Nu s-a stabilit însă ce portofolii vor reveni fiecărui partid.

Participarea la coaliţie ar trebui să fie condiţionată de acceptarea candidaturii unice la alegerile prezidenţiale, spune...

Politicienii români au salutat aderarea deplină a ţării noastre la spaţiul Schengen.

Partidele pro-europene își doresc ca programul și noua formulă de guvernare să treacă de votul Parlamentului până la Crăciun.

"Aderarea țării noastre la spațiul Schengen, un gest de dreptate pentru români".

La Parlament s-au reluat negocierile pentru stabilirea programului de guvernare al coaliţiei PSD-PNL-USR-UDMR.

La Parlament se reiau joi dimineaţă negocierile pentru stabilirea programului de guvernare al coaliţiei pro-europene.

Într-o primă discuție, liderii politici au stabilit de comun acord că este nevoie de o serie de reforme orientate spre...

465 de senatori și deputaţi vor fi în viitorul legislativ, dintre care 364 sunt bărbați și 101 sunt femei, iar majoritatea se...

PSD, PNL, USR, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au convenit, marți seară, să formeze împreună un guvern şi o majoritate...

Negocierile pentru viitorul guvern pro-european încep marți la ora 19:00.

Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanți ai minorităților naționale ar putea începe marți negocieri pentru formarea...

Social-democrații vor susține la negocierile viitoare funcția de premier, întrucât au obținut cel mai mare număr de...

Formaţiunile politice au la dispoziţie circa două săptămâni pentru a ajunge la o înţelegere şi pentru a merge cu un nume de...

Emisiunea de dezbateri Probleme la zi este difuzată zilnic, de luni până vineri, începând cu ora 13.20.

Potrivit Constituţiei, Parlamentul nou ales se întruneşte la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la...

ANCOM şi CNA au solicitat și întărirea mecanismelor de moderare a conţinutului online.

France Presse scrie că posibila victorie a lui Călin Georgescu, candidatul cu discurs mistico-naţionalist, a stârnit temeri...

Au rămas neatribuite două mandate de parlamentari, care vor fi repartizate partidelor parlamentare în zilele următoare.

În capitala Italiei, mai mulţi alegători şi-au arătat indignarea faţă de decizia Curţii Constituţionale de acum două zile,...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu de Ziua Constituției.

Fostul candidat a fost însoțit de mai mulți susținători care au huiduit și au strigat că vor să voteze.

Nicio secţie nu e deschisă pentru că alegerile pentru preşedintele ţării au fost anulate de Curtea Constituţională.

Biroul Electoral Central informează că își încetează activitatea în a treia zi de la data publicării în Monitorul Oficial a...

George Simion anunță că luni va solicita instanței supreme casarea hotărârii CCR.

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunțat oprirea operațiunilor de votare și a celor de pregătire a secțiilor de vot din...

Reluarea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui a fost decisă cu unanimitate de voturi.

Potrivit Constituției, președintele reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al...

Alegătorii pot vota în țară pe liste permanente doar în localitatea de domiciliu, iar în București numai în sectorul unde...

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, consideră că turul întâi al alegerilor prezidenţiale nu poate fi...

PSD, PNL, USR, UDMR, alături de minorităţile naţionale, au semnat, miercuri seară, un acord pentru formarea unei majorităţi...

CNSAS precizează că Marian Rizea a fost locotenent major în cadrul Inspectoratului de Securitate Sibiu - Securitatea...

Cinci documente prezentate în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 28 noiembrie au fost declasificate miercuri...

Partidele pro-occidentale PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale intenţionează să formeze o majoritate în viitorul...

Au început discuţiile ce vizează crearea unei majorităţi parlamentare, în perspectiva formării viitorului guvern.

În toate secțiile de votare au fost validate rezultatele alegerilor parlamentare de duminică, iar în cursul zilei de marți...

AUR a respins orice colaborare cu PSD într-o viitoare guvernare și vor lansa discuții cu formațiuni precum SOS România sau...

Pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile pentru viitorul președinte se va afla Călin Georgescu, iar pe a doua Elena...

Social-democraţii au exclus din start o alianţă cu AUR şi au anunţat că prima discuţie o vor avea cu liberalii, care le-au...

Turul al doilea va avea loc în data de 8 decembrie.

Social-democraţii îi acordă în continuare încredere lui Marcel Ciolacu pentru continuarea mandatului la şefia PSD.

Partidul Social Democrat s-a clasat pe primul loc în preferinţele electoratului, la Senat, cu 22,30% din voturi, după...

PSD decide duminică, în Consiliul Politic Național, dacă susține sau nu proiectul de buget.

Platformele eviza.mae.ro şi econsulat.ro au fost ţinta unui atac cibernetic, la începutul nopţii trecute.

Ministerul Energiei analizează mai multe măsuri pentru limitarea scumpirii carburanților.

Iranul amenință infrastructura energetică din statele Golfului după atacurile asupra Insulei Kharg.

Sezonul regular din Liga a 2-a de fotbal s-a încheiat, sâmbătă, cu toate cele 11 meciuri ale ultimei etape, de la aceeași oră.