Mongolia, flori de colţ şi întâlniri „surpriză”

A unsprezecea zi a expediţiei RO-CRES în care Radio România Actualităţi este partener media a fost marcată de surprize, unele plăcute, altele neplăcute.

Rezultatul a fost însă unul surprinzător din punct de vedere ştiinţific, echipa de cercetători din Sălaj şi Cluj ajungând marţi, la Ulan Ude, capitala republicii autonome ruseşti Buriaţia, conform blogului de călătorie - http://rocres.ccbjb.ro/jurnalul-expeditiei.

Echipa coordonată de directorul Centrului de Cercetări Biologice din Jibou, cercetătorul Cosmin Sicora, a intrat în stepa şi silvostepa mongolă, iar la fiecare oprire, cercetătorii s-au arătat entuziasmaţi. „Dintre animale, Sandu ne-a spus că popândăul cu coadă lungă trăieşte în număr mare în zonă, prezenţa lui fiind trădată de numeroase găuri în pământ. Popândăul în sine nu l-am văzut, trebuind să ne mulţumim cu imaginea mentală din documentarele National Geografic.

Zoli însă ne-a făcut o demonstraţie foarte interesantă (videoclipul va fi postat curând pe pagina de Facebook a expediţei) privind modul în care o larvă numită Leul furnicilor prinde micile animale în adevărate capcane formate prin săparea unor mici cavităţi în pământ. „Leul” se acoperă cu pământ, pe fundul gropii, şi când o furnică alunecă în cavitate, larva o prinde cu cleştii săi, o paralizează cu venin apoi se hrăneşte cu ea. Am ţinut un moment de reculegere şi am dat drumul unei furnici în groapă. Experimentul chiar a funcţionat.

Delirul a fost însă legat de flora din stepa mongolă. Flori de o frumuseţe incredibilă, ni se dezvăluiau una câte una, în chiotele de bucurie ale lui Sabin, care a declarat ziua ca cea mai bună din punct de vedere al naturalistului care este. Printre ele, macul cu petale galbene, un crin de un roşu coral şi o altă specie de crin, siberian, tot de culoare roşie. Cireaşa de pe tort e reprezentat-o descoperirea unui adevărat covor de floare de colţ, plantă pe cale de dispariţiei în flora României. Sabin spune că e greşită concepţia că floare de colţ creşte doar la munte, ea fiind, de fapt, o plantă adaptată solurilor calcaroase, precum cele din stepa mongolă”, a scris Sebastian Olaru în jurnalul expediţiei.

Momentele zile au fost unele cu adevărat surprinzătoare, aşa cum reiese din trăirile postate de Sebi în jurnalul de călătorie http://rocres.ccbjb.ro/jurnalul-expeditiei: „de fapt, a mai fost un moment plăcut, înainte de se termin a asfaltul. Şi nu ţine de calitatea carosabilului. O coincidenţă fericită a făcut ca atunci când ne-am dus să vedem un complex ritualic budist situat în aer liber, pe un deal, o familie de buriaţi să fie prezentă acolo. Mama, tatăl şi doi copii au adus ca ofrandă alimente, în special dulciuri şi lapte, pentru ca viaţa lor să fie fericită. Cei patru au legat eşarfe colorate cu simboluri naţionale precum calul şi tigrul de o ramură de mesteacăn, pe care au pus-o într-o grămadă unde deja existau alte câteva sute de ramuri, puse de localnici, la procesiuni anterioare. Bărbatul ne-a spus că este mongol la origine, bunicul său deţinând suprafeţe importante de teren în zonă. În anii 30 el a fost însă împuşcat de reprezentanţii puterii de atunci, pentru că nu fost de acord să le cedeze statului”.

Pana de cauciuc şi căutarea unui pat primitor...

Seara nu i-a întâmpinat prea bine pe clujenii şi sălăjenii aflaţi în expediţie, pentru că o pană la una din maşinile expediţiei a venit cu bătăile de cap aferente. Din fericire, problema a fost rezolvată la un atelier auto.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, după alţi 10 kilometri, o nouă pană opreşte misiunea. Şi nu oriunde, ci într-o zonă fără semnal. Şi de această dată problema este soluţionată, iar echipa îşi continuă drumul. „Se făcuseră aproape 24 de ore de mers cu maşinile şi tânjeam toţi după un pat şi un duş.

Surpriză, însă! Trei hoteluri refuză să ne cazeze, din motive neclare. Să-i fi speriat bărbile noastre de o săptămână sau mirosul de transpiraţie? Oricare ar fi motivul, ne trezim în faţa unei situaţii ciudate. Ne limpezim gândurile într-o benzinărie, bem o cafea, un energizant, băgăm în gură câte ceva şi plecăm mai departe. O altă zi a expediţiei începe”, încheie Sebi jurnalul de călătorie pentru a unsprezecea zi.