Ascultă Radio România Actualitaţi Live

VIDEO | Trump: SUA vor guverna Venezuela până când aceasta va putea realiza o tranziție sigură

UPDATE: Președintele Donald Trump a declarat într-o conferință de presă la Mar-a-Lago că "SUA va conduce Venezuela până când vom putea avea o situație care să respecte legea, una de tranziție sigură și corectă".

VIDEO | Trump: SUA vor guverna Venezuela până când aceasta va putea realiza o tranziție sigură
Foto: Facebook.com/DonaldTrump.

Articol de Radio România Actualităţi, 03 Ianuarie 2026, 17:56

UPDATE | SUA au atacat Venezuela. Trump afirmă că Maduro și soția sa au fost capturați

UPDATE: Președintele Donald Trump a declarat sâmbătă într-o conferință de presă la Mar-a-Lago” că "SUA va conduce Venezuela până când vom putea avea o situație care să respecte legea, una de tranziție sigură și corectă" și "vom sta până când se va putea face o tranziție corectă".

Președintele Trump a mai menționat că această administrație temporară include reluarea operațiunilor petroliere, unde companiile americane "vor intra și vor cheltui miliarde de dolari și vor repara infrastructura distrusă".

El a justificat intervenția prin invocarea "Doctrinei Monroe" și a afirmat că "dominația americană în emisfera de vest nu va mai fi pusă din nou sub semnul întrebării".

Operațiunea militară în Venezuela

Operațiunea, denumită "Operation Absolute Resolve", a fost descrisă de președintele Donald Trump ca fiind executată de Forțele Delta ale Armatei SUA și a vizat baze militare din Caracas, inclusiv Fuerte Tiuna și aeroportul La Carlota.

Trump a comparat-o cu atacurile împotriva lui Soleimani și al-Baghdadi, subliniind că "niciun membru al personalului american nu a fost ucis și nicio piesă de echipament militar american nu s-a pierdut".

LIVE VIDEO: Declarații Donald Trump.

TEXT: Conferinţă de presă a preşedintelui SUA, Donald Trump (transcriere, RADOR)

Donald Trump: În cursul serii și începutul zilei de astăzi, la ordinele mele, Statele Unite, Forțele Armate ale Statelor Unite, au desfășurat o operație militară extraordinară în capitala Venezuelei, arătând puterea copleșitoare a armatei aeriene și terestre, a fost folosită pentru a lansa un atac spectaculos, așa cum oamenii nu au mai văzut din timpul celui de-al doilea război mondial. A fost vorba despre folosirea forței împotriva unei fortificații extraordinare în inima Caracasului, pentru a-l prinde pe dictatorul Nicolas Maduro și a-l prezenta în fața justiției. A fost una dintre cele mai uimitoare și puternice dovezi ale puterii și competenței armatei militare din istoria Statelor Unite - și dacă vă gândiți la asta, au mai existat câteva bune, cum a fost atacul la adresa lui Soleimani, atacul la adresa lui al-Baghdadi și ștergerea de pe fața pământului a facilităților nucleare iraniene, de curând, într-o operațiune numită Midnight Hammer. Toate, desfășurate și executate cu perfecțiune. Nicio națiune din lume nu ar fi putut să obțină ceea ce a obținut America ieri, într-un interval de timp atât de scurt. Întreaga armată venezueleană și capacitățile lor au devenit inofensive în fața militarilor noștri și forțelor noastre de implementare a ordinelor în mijlocul nopții. Era întuneric, luminile în Caracas erau stinse în cea mai mare parte, în urma unei expertize pe care o avem, era întuneric și era mortal. L-am capturat împreună cu soția sa, Cilia Flores. Amândoi se vor prezenta în fața justiției americane. Maduro și Flores au fost puși sub acuzare în districtul sudic al New York-ului. Jay Clayton este cel care a semnat ordinul pentru campania lor împotriva Statelor Unite și cetățenilor săi. Doresc să mulțumesc bărbaților și femeilor din armata noastră care au reușit să obțină un asemenea succes extraordinar în cursul nopții, care s-au mișcat cu rapiditate, putere, competență. Rar vezi așa ceva. Ați mai văzut niște raiduri în această țară care nu au mers atât de bine, au fost o jignire la adresa noastră. Dacă vă uitați la retragerea din Afganistan sau zilele lui Jimmy Carter, erau zile diferite, dar acum suntem o țară respectată din nou, așa cum, poate, nu s-a mai întâmplat niciodată. Acești luptători foarte bine antrenați au lucrat în colaborare cu organele de implementare a legii din America și i-au prins - erau gata, ne așteptau, erau pregătite multe nave, erau în largul mării, practic așteptând, știau că venim, așa că se aflau în poziție, erau pregătiți, dar au fost copleșiți și rapid nu au mai avut nicio capacitate de a răspunde. Dacă ați fi văzut ceea ce am văzut eu azi-noapte, ați fi fost extrem de impresionați, nu cred că vreodată veți vedea, nu sunt sigur că veți vedea ceea ce s-a întâmplat, dar a fost incredibil să privești așa ceva. Niciun membru al personalului american nu a fost ucis și nicio piesă de echipament militar american nu s-a pierdut. Multe elicoptere, avioane și mulți oameni au fost implicați în această luptă, dar nici măcar un echipament american nu a fost pierdut, niciun militar american nu a fost ucis. Armata Statelor Unite este cea mai puternică și cea mai de temut de pe planetă, de departe, cu capacități și cu aptitudini pe care inamicii noștri nici nu şi le pot imagina. Avem cel mai bun echipament din lume, nu există echipament ca cel pe care îl avem noi și trebuie doar să te uiți la vapoarele pe care le avem. Am distrus 97% din cantitatea de droguri care venea pe calea apei către noi. Fiecare drog ucide mii de oameni. Noi am distrus 97% dintre aceste droguri, iar acele droguri vin, majoritatea, dintr-un loc care se numește Venezuela. Avem de gând să conducem țara până când vom putea face o tranziție corectă și sigură. Nu dorim să fim implicați, nu vrem ca cineva să intre acolo și să ajungem în aceeaşi situație în care am fost pentru o perioadă atât de lungă, atâția ani. Deci noi vom conduce țara până când vom putea avea o situație care să respecte legea, una de tranziție sigură și corectă - trebuie să respecte legea, pentru că despre asta este vorba. Dorim pace, dorim libertate și justiție pentru poporul grozav din Venezuela și asta include multe persoane care pleacă din Venezuela către Statele Unite și care acum își doresc să revină în țara lor - este țara lor natală. Nu putem risca ca altcineva să preia Venezuela, cineva care nu are în minte binele venezuelenilor. Nu putem risca ca altcineva să preia Venezuela şi cineva care nu are în minte binele venezuelenilor. Am asistat decenii la aşa ceva, nu vom mai permite că acest lucru să se întâmple. Acum suntem acolo şi ceea ce oamenii nu înţeleg, dar înţeleg acum că o spun eu, vom sta până când se va putea face o tranziţie corectă. Deci vom rămâne până când va veni această vreme, deci noi o vom conduce, practic, până când această tranziţie corectă va putea avea loc. Aşa cum toată lumea ştie, industria petrolului din Venezuela a avut probleme o lungă perioadă de timp, practic, nu pompau nimic în comparaţie cu ceea ce ar fi putut să pompeze şi ceea ce ar fi putut să se întâmple. Avem de gând să folosim, ca companiile noastre petroliere, cele mai mari din toată lumea, vor intra şi vor cheltui miliarde de dolari şi vor repara infrastructura distrusă, mă refer la infrastructura petrolieră şi vor începe să facă bani pentru ţară. Suntem pregătiţi să punem în aplicare un al doilea atac şi mai amplu, dacă trebuie să facem asta, aşa că eram pregătiţi pentru un al doilea val de atacuri, dacă am fi nevoiţi să o facem, dar presupuneam că va fi nevoie de un al doilea val de atacuri, dar acum credem că nu va mai fi nevoie. Primul atac a fost un asemenea succes, încât probabil că nu va mai fi nevoie de un al doilea val de atacuri, dar eram pregătiţi să lovim din nou cu mai multă putere, am subliniat acest lucru, că un al doilea val de atacuri era pregătit, dar probabil nu va trebui să mai recurgem la asta. Parteneriatul între Venezuela şi Statele Unite, o ţară care toată lumea îşi doreşte să fie implicată pentru ceea ce suntem noi capabili să îndeplinim, acest parteneriat îi va face pe venezueleni bogaţi, independenţi şi siguri şi va face ca multe persoane din Venezuela care trăiesc acum în Statele Unite, aceşti oameni vor fi extrem de fericiţi, aceşti oameni au suferit cumplit pentru că li s-a luat atât de mult dar nu vor mai suferi de acum încolo. Dictatorul nelegitim care practic conducea aceste organizaţii de trafic de narcotice, aduceau droguri în Statele Unite şi acum a fost pus sub acuzare, el personal a fost cel care a supervizat activitatea acestor carteluri, Cartelul de los Soles, care ne-au inundat naţiunea cu otrăvurile tale responsabile de moartea a unui număr uriaș de americani. Vorbim despre sute de mii de oameni care au murit de-a lungul anilor din cauza lui Maduro şi a soţiei lui, care vor răspunde în curând în faţa mâniei justiţiei americane, vor fi judecaţi pe teritoriu american. În acest moment se află pe o navă care se îndreaptă către New York, iar o decizie va fi luată când nava se va afla undeva între New York şi Miami, Florida şi acolo vom decide dacă va fi judecat, dar avem dovezi copleşitoare în legătură cu crimele lor, ele vor fi prezentate într-un tribunal. Am văzut ce avem, este cumplit, ţi se tăia respiraţia când vezi că s-a putut întâmpla aşa ceva şi că s-a permis atâţia ani să se întâmple aşa ceva. De ani de zile de când a preluat puterea, mandatul lui a expirat, dar Maduro a rămas la putere şi a purtat o campanie de violenţă şi teroare şi subversiune la adresa Statelor Unite ale Americii, ameninţându-le nu doar cetăţenii, dar şi stabilitatea întregii regiuni. În plus, pe lângă a trafica o cantitate uriaşă de droguri care a creat atâta suferinţă şi distrugere umană în întreaga ţară, mai ales în Statele Unite, dar şi în întreaga lume, Maduro trimitea bani /.../ de sânge /.../ să terorizeze comunităţi americane în întreaga ţară. În Colorado au pus stăpânire pe un complex de apartamente, au tăiat degetele unor persoane de acolo, s-au purtat cu brutalitate, dar acum nu mai sunt brutali. Trebuie să felicităm armata noastră, pe Pete, pe toţi din Garda Naţională, pentru că treaba pe care au făcut-o ei, fie că Washington DC, acolo unde acum avem un oraş foarte sigur, un oraş care înainte era extrem de nesigur, poate unul dintre cele mai nesigure din lume, acum nu mai avem crime care se petrec în Washington DC, nu am mai avut nicio crimă, n-am mai avut niciun atac terorist de săptămâni bune.

Nu am mai avut nicio crimă, n-am mai avut niciun atac terorist de săptămâni bune. Acum nu a mai avut loc nicio crimă de câteva luni. Și înainte se întâmplau câte două crime pe săptămână în capitala noastră, Washington. Nu se mai întâmplă acest lucru. Restaurantele se deschid, toată lumea este fericită. Oamenii intră în aceste restaurante cu fiicele lor, cu copiii lor, cu soțiile lor. Restaurantele se redeschid în Washington DC. Deci, doresc să mulțumesc și Gărzii Naționale, și militarilor noștri, și doresc să mulțumesc și forțelor de ordine. Noi ar trebui să facem asta în mai multe orașe. Facem asta și în Memphis, Tennessee, acum, și rata criminalității a scăzut și aici. Am început să implementăm acest program, dar acum rata criminalității a scăzut cu 76%, iar guvernatorul din Louisiana ne-a sunat, o persoană extraordinară, și ne-a cerut să îl ajutăm. După cum bine știți, o parte foarte drăguță din Louisiana a avut nevoie de ajutor și noi am intervenit. Era o secțiune mai dificilă, dar și acolo a scăzut rata criminalității. Înțeleg că, practic, nu mai au loc crime acolo după două săptămâni și jumătate. În New Orleans, practic, nu mai avem criminalitate și suntem acolo de două săptămâni și jumătate. Nu-mi pot imagina de ce guvernatorii nu și-ar dori ca noi să-i ajutăm. I-am ajutat, așa cum știți, în Chicago și rata criminalității a scăzut un pic și acolo. I-am ajutat puțin, pentru că nu am avut nicio abilitate să lucrăm cu guvernatorul din Illinois, iar primarul a fost și el un dezastru, dar am mai scăzut și acolo crima. Ne retragem de acolo, dar când vor avea nevoie de ajutor, vom ști și veți citi și voi despre asta. La fel, în Los Angeles, acolo unde, practic, era un oraș pe care l-am salvat, unde șeful departamentului de poliție a spus că, dacă guvernul federal nu ar fi intrat, am fi pierdut Los Angeles. Asta s-a întâmplat la mult timp după incendii, când au avut loc acele răscoale, dar nu ni s-a oferit credit pentru asta, însă nu avem nevoie să fim lăudați. Când vor avea nevoie de noi, vom veni, ne vor suna, dacă vor avea nevoie, și ne vom întoarce. Și acolo am făcut o treabă grozavă, în mai multe orașe. Dar suntem foarte mândri de ceea ce s-a întâmplat în Washington DC, pentru că este capitala națiunii noastre și, practic, am transformat-o dintr-un dezastru, unde se întâmplau crime, l-am transformat pe acest oraș într-unul dintre cele mai sigure. Acele bande violau, torturau, ucideau americani, copii și femei, în toate aceste orașe despre care v-am anunțat. Tren de Aragua, banda venezueleană, acționa acolo. Erau trimiși de Maduro să terorizeze poporul nostru, iar acum Maduro nu va mai putea niciodată să amenințe un cetățean american sau pe oricine din Venezuela. Nu vor mai exista amenințări. Ani de zile am subliniat acele povești ale cetățenilor americani care au avut de suferit, atât de multe vieți care au fost încheiate din cauza organizațiilor teroriste venezuelene, care sunt unele dintre cele mai rele din lume. De exemplu, un copil de 12 ani din Houston, Jocelyn, nu pot să vă spun ce s-a întâmplat cu ea din cauza lor. După cum bine știți, au răpit-o și au agresat-o cei din banda Tren de Aragua, niște animale care au ucis-o pe Jocelyn. Au lăsat-o moartă sub un pod, un pod care nu va mai avea aceeași simbolistică pentru mulți oameni de acum încolo. De mai multe ori am spus că regimul Maduro și-a golit închisorile și a trimis cei mai cumpliți monștri ca să ucidă, să fure vieți ale cetățenilor americani. Dădeau drumul unor persoane din case de nebuni, din închisori. Și, chiar mai mult de atât, ei trimiteau persoane din instituții pentru persoane cu probleme psihice și le trimiteau în țara noastră. Îi trimiteau din închisori, vorbim despre traficanți de droguri, acești lorzi ai drogurilor. Toți erau trimiși în Statele Unite, dar acest lucru nu se va mai întâmpla. Acum avem o graniță de care nu mai trece nimeni. În plus, Venezuela a pus mâna pe petrol și pe bunuri americane, pe platforme americane, și ne-a produs pagube de miliarde și miliarde de dolari. Asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, dar niciunul dintre președinții noștri nu a făcut nimic în legătură cu asta. Venezuelenii ne-au luat proprietățile, noi am construit. Nu am avut niciodată un președinte care să decidă să facă ceva în legătură cu asta. N-am avut niciodată un președinte care să decide să facă ceva în legătură cu asta. În schimb, s-au angajat în războaie la 10.000 de mile distanță. Noi am construit industria petrolieră din Venezuela cu talentul și cu banii americanilor, iar regimul socialist ni le-a furat în acei ani, în administrațiile precedente și ne-au furat toate acestea prin forță. A fost unul dintre cele mai mari furturi de proprietate intelectuală din istoria Statelor Unite, cel mai mare furt de proprietate. Infrastructura petrolieră uriașă ni s-a luat și noi n-am făcut absolut nimic. Eu aș fi făcut ceva în legătură cu asta.

America nu va permite niciodată unor puteri străine să ne jefuiască poporul și să ne gonească din propria emisferă. Mai mult decât atât, dictatorul Maduro și țara sa încuraja adversarii noștri din regiune și ne ameninţau interesele și viețile și au folosit acele arme aseară la adresa noastră, au vrut să le folosească, lucrând cu cartelurile care operau de-a lungul graniței noastre.

Toate aceste lucruri au încălcat principiile de politică externă ale Statelor Unite, care datează de peste două secole. Iar acest lucru nu se va mai întâmpla. Mă refer la Doctrina Monroe, o doctrină care e mare lucru, dar noi am reușit să facem mai mult decât atât. Acum o să-i spună Doctrina Donroe. Uitasem despre ea, era foarte importantă, am uitat de ea. Noua noastră strategie de securitate națională, dominanța americană în emisfera de vest nu va mai fi pusă din nou sub semnul întrebării. Acest lucru nu se va mai întâmpla. Așa că asta pune capăt unor decenii în care celelalte administrații au neglijat și au contribuit, de fapt, la creșterea acestor ameninţări de securitate din emisfera vestică. Sub Administrația Trump, arătăm din nou și subliniem puterea americană într-un mod foarte puternic. Aceasta este regiunea noastră, este regiunea noastră natală, care arată acum diferit decât arăta în urmă cu puțin timp. Am făcut asta și în timpul primului meu mandat, am exercitat o dominanță uriașă în timpul primului meu mandat. Acum avem o dominație mult mai mare, toată lumea vine la noi. Viitorul va fi determinat de abilitatea de a proteja comerțul și teritoriile și resursele care sunt esențiale securității noastre naționale. Vorbim despre valori de importanță capitală pentru securitatea noastră națională, precum tarifele - au făcut țara noastră bogată și ne-au făcut securitatea națională puternică, mai puternică decât oricând. Acestea sunt regulile de fier care întotdeauna au determinat legile puterii globale și avem de gând să păstrăm lucrurile în felul acesta. Ne vom securiza granițele, vom opri teroriștii, vom distruge cartelurile și ne vom apăra cetățenii împotriva tuturor amenințărilor domestice și internaționale pe care - poate ceilalți președinți nu au avut curajul să protejeze America, dar eu nu voi permite niciodată teroriștilor și criminalilor să opereze, fără să fie pedepsiți, împotriva Statelor Unite. Această operațiune extrem plină de succes va trebui să fie un avertisment la adresa tuturor celor care doresc să pună în pericol vieți americane sau să ne pună suveranitatea în pericol. De asemenea, embargoul asupra petrolului venezuelan rămâne în efect, armata rămâne în poziție, iar Statele Unite păstrează toate opțiunile militare până când cererile noastre vor fi îndeplinite și satisfăcute pe deplin. Toate personajele politice și militare din Venezuela trebuie să înțeleagă că ceea ce i s-a întâmplat lui Maduro li se poate întâmpla și lor și li se va întâmpla și lor dacă nu vor fi corecți față de poporul lor. Dictatorul și teroristul Maduro a plecat în sfârșit din Venezuela, oamenii sunt liberi, sunt liberi din nou. A trecut mult timp de când nu au mai fost liberi, dar în sfârșit sunt liberi, America este o națiune mai sigură în această dimineață, este o națiune mai mândră, pentru că nu a permis acestei persoane oribile și acestei țări care făcea lucruri groaznice la adresa noastră, nu a mai permis că asta să se întâmple, iar emisfera vestică este acum mult mai sigură, un loc mult mai sigur. Doresc să mulțumesc tuturor celor care au venit aici, doresc să-i mulțumesc lui "Razin" Cane, domnului general, care este fantastic, am lucrat mult, cu mulți generali, am lucrat cu unii care nu mi-au plăcut, am lucrat cu unii pe care nu i-am respectat, am lucrat cu unii care nu erau calificați, dar tipul ăsta este fantastic. L-am urmărit aseară și am urmărit aseară una dintre cele mai precise lovituri, cel mai precis atac /.../ a fost un atac pentru justiţie, pentru dreptate.

---------------------------------

Președintele american Donald Trump anunță că va susține sâmbătă o conferință de presă pe tema situației din Venezuela la ora locală 11:00, adică 18:00, ora României.

Președintele american Donald Trump a anunțat, sâmbătă, succesul unui atac la scară mare împotriva Venezuelei și a liderului său Nicolás Maduro, despre care a afirmat că a fost capturat împreună cu soția și scos în afara țării.

Într-o postare pe X, secretarul adjunct de stat american Christopher Landau a declarat că Maduro se va confrunta în sfârșit cu justiția pentru crimele sale, în timp ce, prin vocea vicepreședintelui Delcy Rodríguez, Venezuela a cerut dovezi că Maduro este încă în viață.

În replică, Venezuela denunță o agresiune militară foarte gravă a SUA, iar guvernul de la Caracas a declarat starea de urgență și mobilizarea forțelor de apărare a țării.

Consiliul de Securitate ONU discută legalitatea capturării lui Maduro
În lume 04 Ianuarie 2026, 13:51

Consiliul de Securitate ONU discută legalitatea capturării lui Maduro

Consiliul de Securitate al ONU se reunește luni pentru a discuta legalitatea acțiunii SUA în Venezuela.

Consiliul de Securitate ONU discută legalitatea capturării lui Maduro
Fost luptător de la Operațiuni Speciale, după capturarea lui Maduro: Ținta e prioritară, dar nimeni nu rămâne în urmă
În lume 04 Ianuarie 2026, 11:53

Fost luptător de la Operațiuni Speciale, după capturarea lui Maduro: Ținta e prioritară, dar nimeni nu rămâne în urmă

Un fost membru american din forțe pentru Operațiuni Speciale, stabilit în România, a explicat pentru Radio România Timișoara...

Fost luptător de la Operațiuni Speciale, după capturarea lui Maduro: Ținta e prioritară, dar nimeni nu rămâne în urmă
Reacții internaționale după atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea cuplului prezidențial Maduro
În lume 04 Ianuarie 2026, 10:40

Reacții internaționale după atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea cuplului prezidențial Maduro

Aliații Caracasului, între care Rusia, Iranul și China, au criticat dur intervenția americană. Au fost însă și țări care au...

Reacții internaționale după atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea cuplului prezidențial Maduro
Zeci de mii de locuitori ai Berlinului sunt afectați de o pană de curent majoră
În lume 04 Ianuarie 2026, 10:35

Zeci de mii de locuitori ai Berlinului sunt afectați de o pană de curent majoră

Autoritățile confirmă că pana de curent a fost provocată, cel mai probabil, de un act intenționat, după ce un incendiu...

Zeci de mii de locuitori ai Berlinului sunt afectați de o pană de curent majoră
Nicolas Maduro urmează să apară în fața unei instanțe din New York la începutul săptămânii viitoare
În lume 04 Ianuarie 2026, 09:09

Nicolas Maduro urmează să apară în fața unei instanțe din New York la începutul săptămânii viitoare

Forțele americane l-au arestat și adus sâmbătă în Statele Unite pe președintele Venezuelei.

Nicolas Maduro urmează să apară în fața unei instanțe din New York la începutul săptămânii viitoare
Alexandru Lăzescu: SUA exploatează momentul. Dublă lovitură pentru Kremlin
În lume 03 Ianuarie 2026, 19:14

Alexandru Lăzescu: SUA exploatează momentul. Dublă lovitură pentru Kremlin

Analistul Alexandru Lăzescu explică la Radio România Actualități conexiunea directă dintre intervenția americană din...

Alexandru Lăzescu: SUA exploatează momentul. Dublă lovitură pentru Kremlin
Reacții ale aliaților președintelui Venezuelei
În lume 03 Ianuarie 2026, 13:09

Reacții ale aliaților președintelui Venezuelei

Donald Trump a anunțat un atac american de amploare în Venezuela și capturarea lui Nicolás Maduro.

Reacții ale aliaților președintelui Venezuelei
UPDATE | SUA au atacat Venezuela. Trump afirmă că Maduro și soția sa au fost capturați
În lume 03 Ianuarie 2026, 09:47

UPDATE | SUA au atacat Venezuela. Trump afirmă că Maduro și soția sa au fost capturați

UPDATE ora 18.30 - Trump a publicat o fotografie care l-ar înfățișa pe Maduro îndreptându-se către SUA.

UPDATE | SUA au atacat Venezuela. Trump afirmă că Maduro și soția sa au fost capturați

Radio România

Spania și 5 țări din America Latină resping atacul SUA asupra Venezuelei

Spania și 5 țări din America Latină resping atacul SUA asupra Venezuelei

Spania și 5 țări din America Latină resping atacul SUA asupra Venezuelei
GERMANIA: 45.000 de locuințe fără electricitate la Berlin, după un atac al extremiștilor de stânga

GERMANIA: 45.000 de locuințe fără electricitate la Berlin, după un atac al extremiștilor de stânga

GERMANIA: 45.000 de locuințe fără electricitate la Berlin, după un atac al extremiștilor de stânga
SUCEAVA: Incendiu într-un bloc de locuințe din Fălticeni

SUCEAVA: Incendiu într-un bloc de locuințe din Fălticeni

SUCEAVA: Incendiu într-un bloc de locuințe din Fălticeni
Marco Rubio: SUA nu sunt în război cu Venezuela, ci cu rețelele de narcotraficanți

Marco Rubio: SUA nu sunt în război cu Venezuela, ci cu rețelele de narcotraficanți

Marco Rubio: SUA nu sunt în război cu Venezuela, ci cu rețelele de narcotraficanți