Scafandru la 85 de ani

„He înseamnă mare iar nya înseamnă femeie” îmi spune o tânără de pe insula vulcanică Jeju, în Coreea de Sud. Peisajul este năucitor, pare ireal cu ţărmuri negre care despart cu contur gros oceanul albastru închis de marea verde a culturilor de orez. Întreaga insulă se defineşte prin negru, gri, albastru şi verde aprins. Pe stâncile negre de pe ţărm, se pregătesc să intre în apă henya – femeile mării.

Femeile mării din insula coreană Jeju, cântă înainte să intre în mare, ca să o îmbuneze. Sau cântă cântece de dragoste: „luna este strălucitoare, hai să dansăm împreună”. Se scufundă fără tuburi de oxigen până la 20 de metri adâncime ca să adune scoici, fructe de mare, peşti şi ţipari. Fac asta de o viaţă. E o meserie grea transmisă peste generaţii din mamă în fiică.

Cunoscute şi sub numele de sirenele din insula Jeju, ele au pus bazele unei culturi complet diferite de cea a restului ţării.

Dacă în peninsula coreeană confucianismul a făcut din bărbat rege, pe insula Jeju femeile sunt motorul principal al societăţii, asta şi pentru că pe insulă confucianismul ori creştinismul, răspândite în peninsulă, nu au fost adoptate de populaţia locală foarte legată de vechile practici şamanice şi de credinţa în nu mai puţin 18000 mii de zeităţi locale.

Aceste zeităţi au fost toate mai întâi oameni care după moarte au căpătat statut divin.

Cele mai multe femei ale mării încep să se scufunde încă din copilărie, povesteşte o femeie de pe insulă: „Mătuşa mea a devenit henya la 12 ani dar cele mai multe încep la 8 ani. Mătuşa mea are acum 70 de ani şi încă se mai scufundă în mare după scoici, dar sunt şi femei de 80 - 85 de ani care fac asta”. Henya nu au voie să se scufunde cu echipament şi tuburi de oxigen ca să nu strice ecosistemul.

Henya stau în apă, fără să bea ori să mănânce de la ora 9 dimineaţa până târziu după amiaza. La 20 de metri adâncime în ocean, presiunea este foarte mare îmi explică o femeie. „Henya suferă de boli specifice, pentru că stau în apă la mare adâncime, în timp surzesc şi au tot timpul migrene, de la presiune, dar în rest, au o sănătate de fier. Dar ele nu consideră asta un chin, dimpotrivă, mătuşa mea mi-a spus că ea e mai fericită în apă decât pe uscat, pentru că în adânc e frumos şi linişte” spune o localnică.

Pe insula Jeju cele care susţin familia sunt femeile scufundătoare, pentru că munca lor grea este mai bine răsplătită, bărbaţii se ocupă cu pescuitul ori agricultura. „De multe ori femeile scufundătoare din insula Jeju pleacă în Japonia, ori China sau pe coasta peninsulei Coreene, asta se întâmpla mai ales în timpul crizei economice, de acum câţiva ani. Ele se scufundă acolo şi câştigă bine, iar banii îi trimit acasă ca să îşi întreţină familiile, şi să plătească pentru studiile fraţilor de exemplu, aşa s-a sacrificat şi mătuşa mea” spune tânăra.

Tocmai pentru că femeile mării aduc mai mulţi bani pentru familie, există şi o zicală pe insula Jeju, destul de dură: „dacă dai naştere unei fete, taie un porc şi fă petrecere, dacă naşti un băiat, dă-i un şut”. Se spune asta pentru că o fetiţă poate deveni scufundătoare şi poate aduce o avere familiei, o poate susţine. Chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat, în continuare, bărbaţii din insula Jeju sunt trataţi ca ceva rar şi preţios. „În Jeju, numărul femeilor e mai mare decât al bărbaţilor, mai ales pentru că mulţi bărbaţi sunt pescari şi mor pe mare”.

La întrebarea de ce numai femeile se scufundă în mare, o henza răspunde: „Se spune că trupul bărbaţilor nu se poate adapta la adâncime aşa bine ca al femeilor, asta pentru că femeile au mai multă grăsime care le ajută, de aceea, deşi munca asta e mai grea decât pescuitul ori agricultura, o fac doar femeile, eu personal cred că este doar o scuză a bărbaţilor”.

Henya se scufundă în mare chiar şi iarna, când apa e cumplit de rece, pentru că atunci e sezonul epntru ţipari. Dar henya refuză să se scufunde în anumite perioade, nu pentru că li s-ar părea prea greu ci pentru că respectă ritmul naturii. „Nu doar femeile scufundătoare dar şi pescarii şi agricultorii din Jeju sunt foarte superstiţioşi şi practică şamanismul. Este o yeiţă a mării mai ales care e foarte respectată aici.

Oamenii cred că în prima parte a lunii februarie yeiţa se plimbă pe malul mării ca să refacă viaţa. Atunci femei şamani conduc ritualuri, pregătesc mâncare şi fac petreceri. Nimeni nu merge pe coastă să pescuiască ori să cultive ceva, ca să nu o deranjeze pe zeiţă, altfel ea îi poate aduce ghinion” explică o localnică.

Pe insula Jeju se găsesc din loc în loc nişte statui din rocă vulcanică, negre, de un metru si ceva înălţime care înfăţişează stilizat bărbaţi numiţi gardieni. Se pare că au o vechime de sute de ani, dar nimeni nu ştie exact cum au apărut. Ciudat şi interesant este că statuile seamănă foarte tare cu idolii incaşi ori maiaşi din America Latină. Localnicii spun că este vorba despre echilibru.

Cum pe insulă sunt mai multe femei, se pare că gardienii au rostul de a readuce echilibrul între yin şi yang, masculin- feminin. Fiecare statuie are o figură aparte, nu există două la fel, expresia fetei este mereu alta. O localnică îmi spune că pe insulă există o credinţă:”Dacă o femeie vrea să nască băieţi trebuie să atingă cu mâna nasul unei statui gardian”.

Subiectul a fost difuzat în premieră în emisiunea "Care mai de care", unde puteţi urmări şi alte reportaje.