Negocieri sub ameninţarea rachetelor iraniene

Din nou toţi ochii lumii sunt îndreptaţi spre Iran. Dacă ar fi vorba despre vreo altă ţară, postura de stat pus la colţ ar putea fi cel puţin incomodă.

Dar regimul de la Teheran este obişnuit cu statutul de duşman public nunmărul unu, îl cultivă abil şi îl foloseşte, fără teamă vizibilă, într-un joc de cele mai multe ori greu de înţeles.

Regimul de la Teheran s-a grăbit să facă public faptul că are o nouă locaţie nucleară, imediat ce a sesizat pericolul ca dezvăluirea să fie făcută de serviciile de informaţii americane.

Din nou Iranul a fost cu un pas înaintea SUA. În plină tulburare internaţională, Teheranul nu s-a oprit. A urmat testarea de rachete care pot atinge Europa de Est.

La prima vedere pot părea gesturi inconştiente, dar Iranul nu face decât să îşi aranjeze aşii din mânecă pentru negocieri pe marginea programului său nuclear şi să se afirme ca o putere regională de care nu se poate să nu se mai ţină cont, o putere regională care schimbă tot mai mult echilibrul fragil din Orientul Mijlociu.

Prezenţa Iranului, în sfârşit, la negocieri la Geneva, faţă în faţă cu cele 5 mari puteri din Consiliul de Securitate ONU plus Germania, este văzută de optimişti ca un pas înainte, în pofida gesturilor iraniene percepute ca sfidătoare din ultima vreme şi în pofida declaraţiei ferme a Iranului că nu renunţă la dreptul de a îmbogăţi uraniu în scopuri civile conform Tratatului de Neproliferare Nucleară.

Dar în fapt, Teheranul este deja în câştig la capitolul timp. Este ceea ce a făcut Iranul de câţiva ani încoace: a câştigat timp pentru dezvoltarea programului nuclear, printr-un dute-vino diplomatic năucitor şi lipsit de rezultatul dorit de SUA, adică oprirea activităţilor de îmbogăţire de uraniu.

Inspectorii Agenţiei Internaţioanle pentru Energie Atomică au fost în Iran, suficient cât să nu se poată spune că Iranul nu colaborează, dar nu destul de des şi cu inspecţii destul de profunde cât să ofere muniţie şi date concrete celor care susţin că programul nuclear iranian nu are scopuri civile, aşa cum susţine Teheranul, ci militare.

Până acum, jocul acesta a ţinut Teheranul la adăpost, cel puţin de o acţiune militară şi de sancţiuni economice mai dure şi a dat Iranului ocazia să încheie, între timp, tot mai multe acorduri economice, inclusiv de furnizare de gaz, cu China de exemplu.

Iranul exploatează din plin, neînţelegerile dintre cele cinci mari puteri cu drept de veto din Consiliul de Securitate ONU. Dacă după dezvăluirea că regimul de la Teheran are o nouă bază nucleară la Qom, SUA, Rusia, Franţa şi chiar Rusia au părut să fi ajuns la aceeaşi concluzie că e nevoie de măsuri mai drastice împotriva Iranului, deja după câteva zile gradul de fermitate a scăzut şi la Geneva se prefigurează din nou un impas.

Rusia şi China, marii parteneri economici ai Iranului, par din nou să arate o atitudine puţin favorabilă unor sancţiuni dure aşa cum doresc SUA, care vor nici mai mult nici mai puţin decât pedepsirea Iranului prin interzicerea exporturilor de produse finite din petrol, ca benzina, către Iran.

Ar fi într-adevăr o lovitură dură pentru Iran care, deşi este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume nu are capacităţi de rafinare şi deci importă aproape toată benzina de care e nevoie pe piaţa internă.

În general, până acum, sancţiunile împotriva Iranului s-au votat greu în Consiliul de Securitate, după presiuni puternice din partea SUA pe lângă Rusia şi China.

Niciuna dintre cele două nu doreşte proliferare nucleară dar niciuna nu e convinsă că Iranul reprezintă un pericol iminent şi nu vrea să îşi pericliteze afacerile cu republica islamică.