Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Milioane de oameni așteaptă să urmărească în America de Nord eclipsa totală de Soare

Eclipsa totală de Soare va începe în Mexic, va traversa Statele Unite şi se va încheia în Canada.

Milioane de oameni așteaptă să urmărească în America de Nord eclipsa totală de Soare
Foto: esa.int

Articol de Florin Lepădatu, 08 Aprilie 2024, 16:10

Milioane de oameni din America de Nord vor admira luni o rară eclipsă totală de Soare, un eveniment ceresc care stârneşte mereu uimire, dar care reprezintă şi o oportunitate ştiinţifică şi economică, informează France Presse.

În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane trăiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.

În anumite regiuni, eclipsa va dura peste patru minute. Numeroşi fani se reunesc în localităţi aflate de-a lungul ”traseului totalităţii”, conform Reuters. Cu o durată de 4 minute şi 28 de secunde, aceasta va fi mult mai lungă decât eclipsa totală ce a traversat Statele Unite în 2017 şi care a durat 2 minute şi 42 de secunde.

Printre oraşele nord-americane aflate pe traseul eclipsei se numără Mazatlan, Mexic; San Antonio, Austin şi Dallas, Texas; Indianapolis, Indiana, Cleveland, Ohio, Erie, Pennsylvania; ambele localităţi Niagara Falls, din New York (SUA) şi Ontario (Canada); şi Montreal, Quebec.

Vor trece aproximativ 80 de minute începând din momentul în care Luna începe să acopere Soarele şi până la momentul de totalitate, apoi alte 80 de minute pentru ca procesul să fie finalizat în sens invers.

Eclipsele totale se produc atunci când Luna se plasează exact între Terra şi Soare, blocând temporar lumina stelei noastre în plină zi.

Soarele este aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe de Terra, iar cele două corpuri cereşti par astfel să aibă o mărime similară.

Evenimentul urmează să fie vizibil mai întâi pe coasta vestică a Mexicului, începând de la ora 18:07 GMT. Traiectoria zonei de umbră de pe Pământ va traversa apoi 15 state americane - din Texas până în Maine -, înainte să îşi încheie cursa în estul Canadei.

În jurul benzii de eclipsă totală, ce va avea lăţimea de 185 de kilometri, localnicii vor putea să vadă o eclipsă parţială.

Autorităţile americane insistă de mai multe săptămâni asupra instrucţiunilor de siguranţă, mai ales asupra necesităţii de a purta ochelari speciali pentru a privi Soarele, întrucât, în caz contrar, apare riscul de formare a unor grave leziuni oculare.

NASA va difuza o emisiune video în direct timp de trei ore, din mai multe locuri, cu imagini furnizate de telescoape şi comentarii ale unor experţi.

Printre locurile emblematice unde eclipsa va fi vizibilă se numără Cascada Niagara, unde spectacolul promite să fie unul grandios.

Eclipsa va fi admirată şi din aer: anumite companii aeriene au programat zboruri de-a lungul traseului de întuneric, iar biletele s-au epuizat rapid. Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) vor observa şi ei fenomenul, însă vor vedea umbra Lunii care acoperă suprafaţa Pământului.

Trei mici rachete-sondă vor fi lansate de NASA înainte, în timpul şi imediat după eclipsă de la o bază din statul Virginia, în estul Statelor Unite. Scopul: măsurarea schimbărilor provocate de întuneric în partea superioară a atmosferei terestre, ionosferă, pe unde trec o mare parte dintre semnalele noastre de comunicaţii.

Totodată, eclipsa ar putea cauza comportamente neobişnuite în rândul animalelor, care sunt sensibile la schimbările de lumină şi de temperatură. Cocoşii şi greierii ar putea să înceapă să cânte, iar păsările să îşi întrerupă zborul şi să aterizeze. În trecut, au fost văzute chiar şi girafe care au început să fugă în galop.

Următoarea eclipsă solară totală ce va fi vizibilă va avea loc pe continentul european, în Spania, în 2026, notează Agerpres.

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
În lume 13 Martie 2026, 23:55

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran

În Serbia, guvernul a decis să micşoreze accizele cu 20% la benzină şi la motorină, după ce a interzis exportul de petrol şi...

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
În lume 13 Martie 2026, 23:47

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv

Astăzi au fost proteste ale agricultorilor spanioli care cer măsuri urgente de limitare a creşterii preţurilor la combustibil.

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună
În lume 13 Martie 2026, 23:17

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Este o iniţiativă menită să refacă relaţiile care s-au degradat după Brexit, privind securitatea economică şi energetică.

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună
Israelul a bombardat puternic Teheranul şi alte regiuni iraniene
În lume 13 Martie 2026, 23:16

Israelul a bombardat puternic Teheranul şi alte regiuni iraniene

Preşedintele Donald Trump ameninţă Iranul cu lovituri devastatoare, iar administraţia sa oferă recompensă pentru informaţii...

Israelul a bombardat puternic Teheranul şi alte regiuni iraniene
Şedinţă comună a Comisiilor parlamentare pentru afaceri europene de la Bucureşti şi Chişinău
În lume 13 Martie 2026, 18:41

Şedinţă comună a Comisiilor parlamentare pentru afaceri europene de la Bucureşti şi Chişinău

Discuţiile au vizat transferul de experienţă pentru armonizarea legislaţiei, absorbţia fondurilor europene şi cooperarea...

Şedinţă comună a Comisiilor parlamentare pentru afaceri europene de la Bucureşti şi Chişinău
Conflictul din Golful Persic continuă
În lume 13 Martie 2026, 18:30

Conflictul din Golful Persic continuă

După aproape două săptămâni de conflict, Israelul şi Iranul continuă să facă schimb de tiruri şi ameninţări şi spun că vor...

Conflictul din Golful Persic continuă
Cancelarul federal Friedrich Merz afirmă că Rusia continuă să nu arate nicio disponibilitate pentru negocieri
În lume 13 Martie 2026, 18:25

Cancelarul federal Friedrich Merz afirmă că Rusia continuă să nu arate nicio disponibilitate pentru negocieri

Statele Unite au emis o derogare de 30 de zile pentru ţările care doresc să cumpere petrol şi produse petroliere ruseşti...

Cancelarul federal Friedrich Merz afirmă că Rusia continuă să nu arate nicio disponibilitate pentru negocieri
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în vizită la Paris
În lume 13 Martie 2026, 18:20

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în vizită la Paris

Preşedintele Emmanuel Macron l-a asigurat pe Volodimir Zelenski că nimic din ce se întâmplă în Orientul Mijlociu nu va...

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în vizită la Paris

Radio România

BUCUREȘTI: PetExpo, pe 14 și 15 martie, la Romexpo

BUCUREȘTI: PetExpo, pe 14 și 15 martie, la Romexpo

BUCUREȘTI: PetExpo, pe 14 și 15 martie, la Romexpo
HARGHITA: Un localnic din Livezi-Ciuc a găsit o grenadă de mână ofensivă în curtea casei

HARGHITA: Un localnic din Livezi-Ciuc a găsit o grenadă de mână ofensivă în curtea casei

HARGHITA: Un localnic din Livezi-Ciuc a găsit o grenadă de mână ofensivă în curtea casei
TIMIȘOARA: Managerul SJ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

TIMIȘOARA: Managerul SJ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

TIMIȘOARA: Managerul SJ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă
Produse retrase de la raft și amenzi în valoare de aproape 8 milioane de lei după controale ale Protecției Consumatorilor